Deadpool… Așteptam de ceva vreme continuarea acestei pelicule despre care scriam acum vreo doi ani într-un articol pe care îl puteți citi aici, deoarece la acea vreme acel film cu supereroi era unul dintre cele mai bune văzute vreodată, părere pe care mi-o mențin și astăzi. Însă nu același lucru îl pot afirma despre Deadpool 2, un film încărcat de faze de acțiune sângeroase (cum am fost obișnuiți încă de la prima peliculă) și de umor, două aspecte care ar merita vizionarea, dar nu și banii dați pe bilet. De ce spun acest lucru? Veți afla în cele ce urmează…

Încă din începutul filmului povestea este neverosimilă și această neverosimilitate continuă pe tot parcursul peliculei, din păcate. Vă mai amintiți voi de relația explozivă dintre Wade Wilson/Deadpool (jucat de Ryan Reynolds) și Vanessa (interpretată de Morena Baccarin), o relație nonconformistă, mai ales la nivel sexual? Your crazy matches my crazy”, spunea însuși Deadpool, replică de referință pentru primul film din serie, replică reluată și în cel de-al doilea.

Având în vedere cele de mai sus, ultimul lucru la care te-ai aștepta în debutul filmului este acea scenă în care Vanessa îi dăruiește lui Wade steriletul ei (probabil aici au vrut să păstreze acea notă nonconformistă caracteristică celor doi), spunând că fabrica de copii este deschisă, ca și cum ar fi fost doar o altă femeie ce își dorește o relație supusă normelor sociale. Iar personajul interpretat de Baccarin în prima parte nu intra deloc în acest stereotip.

De asemenea, chimia dintre cei doi nu mai are aceeași intensitate ca în primul film, atât din cauza timpului scurt oferit acestora pe ecran, cât și din cauza jocului actoricesc mai slab al celor doi.

Apoi o altă întrebare pe care mi-am pus-o a fost următoarea: de ce te-ai chinui să îi aduci împreună pe cei doi un film întreg, doar pentru a o ucide pe Vanessa în prima jumătate de oră a următorului? Cei mai mulți ar spune pentru a crește tensiunea emoțională… Dar ce valoare mai are aceasta, când la îndemână se află Cable, cel care poate călători în timp? Nici una este răspunsul meu, mai ales că datorită tehnologiei care îi permite să ajungă din viitor în trecut și înapoi din trecut în viitor, el îl readuce la viață pe Deadpool care la rândul său o readuce, printre altele, la viață pe Vanessa (o tehnică folosită și în literatură, tehnică pe care eu o blamez, numind-o complexul Dumnezeu, deoarece nu face decât să înșele cititorul, iar în cazul filmului, spectatorul). Practic, Cable este soluția facilă a unui scenarist leneș. Chiar Deadpool menționează acest lucru: „lazy writing”, spune el, cu referire la alte filme, dar ce credibilitate mai poți să ai, când tu faci exact la fel…

Dacă tot am ajuns la Cable, există o gaură mare în povestea lui, datorată tot neverosimilității. Acest antierou se întoarce în timp pentru a îl ucide pe Firefist, cel care în viitor îi omoară familia pe care o iubea nespus, însă la final renunță la a se mai întoarce la soția și fiica sa (repet, pe care le iubea enorm), pentru a îl salva pe Deadpool (pe care abia îl cunoscuse)… Psihologia unui asemenea personaj cu siguranță nu funcționează astfel, dar se pare că în zilele noastre nu e nevoie să pătrunzi în psihologia personajului pentru a face un scenariu vandabil, mai ales atunci când știi că lumea va veni la cinema pentru că la mijloc se află nimeni altul decât Deadpool…

Filmul dezamăgește pe toate planurile: se vrea a fi un film despre familie; avem de-a face cu nenumărate încercări ale lui Deadpool de a se sinucide care dacă la început sunt comice, devin la un moment dat agasante; jocul actoricesc lasă de dorit (numai Brianna Hildebrand care o interpretează pe Negasonic Teenage Warhead și Zazie Beetz care joacă rolul lui Domino reușesc să facă roluri bune); anumite cadre s-ar fi pretat mai bine la un film 3D etc.

Un film plin de supereroi ar spune unii. Un film plin de superero(r)i zic eu…

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *