Când eram mică îmi plăceau supereroii, pentru că mă făceau să cred că orice obstacol poate fi dărâmat și aveam obiceiul de a-mi imagina că într-o zi voi învinge și eu, asemenea lor, pericolele așternute în calea mea. Între timp, am crescut, dar ca un nebun care se încrede orbește într-un Dumnezeu invizibil, încă mai am convingerea că oricine poate să fie prorpiul său supererou (sau zmeu, cum îmi mai place mie să spun, fiind mai apropiat de cultura noastră), că oricine poate doborî primejdiile și temerile apărute înaintea lui dacă are încredere în el și se aruncă în luptă.

Poate și de aceea, duminica trecută am vizionat Deadpool după ce colegul meu Max (Alexandru Orbescu) de la Secția 14 ne-a înnebunit de cap cu personajul Marvel de care nu auzisem mai înainte (nu poți să-i știi pe toți, dar niciodată nu e timpul pierdut să descoperi lucruri noi) și e un film pe care nu-l regret, în ciuda faptului că nu citisem benzile desenate de care a fost inspirat.

Pentru cei care nu au avut încă vreun contact cu Deadpool, trebuie să menționez că nu intră în categoria tipică de supereroi. Nu se aseamănă cu Batman și Superman (băieții buni care îi înfrâng pe băieții răi), ci e mai degrabă un antierou cu puteri speciale, pentru că vrea să îi elimine pe nemernici mânat de răzbunare, nu de dorința de a face un bine umanității.

Filmul regizat de Tim Miller, avându-i în rolurile principale pe Ryan Reynolds, Ed Skrein și Morena Baccarin, pornește de la o cursă de taxi din care aflăm tocmai despre faptul că Wade/Deadpool (interpretat de Reynolds) vrea să-l găsească pe Ajax (jucat de Skrein) pentru a-și face dreptate, și astfel o simplă călătorie cu taximetristul se transformă într-o urmărire care degenerează într-o cotonogeală cu gașca de nenorociți.

Dacă la început motivațiile personajului principal sunt necunoscute, treptat descoperim că totul pornește de la o poveste de iubire…

Suntem transportați în trecutul lui Deadpool, pe vremea când i se spunea Wade, îi bătea pe diverși ticăloși, era bine plătit pentru munca sa și avea o relație cu Vanessa (desigur, apare tipica istorie de amor în care îndrăgostiții sunt două piese ce se îmbină perfect).

Cum nimic nu durează pentru totdeauna (nici măcar fericirea, care e mai degrabă o pauză publicitară în șirul de întâmplări ale vieții: Life is an endless series of train-wrecks with only brief, commercial-like breaks of happiness. – spune chiar Wade), eroul află de un cancer fără speranță. O va părăsi pe Vanessa și va intra în proiectul lui Ajax, însă soarta nu va fi blândă cu el. Cu toate că se va trata de boală, va fi supus experimentelor crude ale lui Ajax și de aici dorința de a se răzbuna. Restul e poveste…

Ce mi-a plăcut mie la această adaptare?

Personajula atipic (Deadpool) interacționează direct cu spectatorii atrăgându-i cu ușurință în firul epic. Glumele, la tot pasul, destind atmosfera în sala de cinema. Fazele de luptă sunt faine – vezi sângele sărind (spre deosebire de alte pelicule cu supereroi unde au loc crime fără vreo picătură roșie; oare morții ăia sunt din cârpe?) și eu am apetit pentru duritate. Dacă e cu bătaie, păi, nene, să fie cum trebuie – maxilare zburate, degete tăiate, nasuri rupte, ați prins voi ideea…

Ar mai fi un lucru legat de personaj. Deadpool folosește două katane! Și să zicem că am un fetiș pentru lame, așa că are niște puncte forte față de alți eroi de benzi desenate.

Ce m-a cam lăsat rece la film e povestea stereotipică și destul de simplă: iubirea perfectă își găsește drumul în final, ticăloșii sunt înfrânți. Parcă aș fi vrut să mai văd și altceva… Poate când voi scrie eu scenarii la Hollywood. :))

De asemenea, aș fi mărit numărul personajelor X-men. Parte din ele sunt menționate în treacăt, iar în film nu apar decât Colossus și Negasonic Teenage Warhead, simpatici fiecare în felul său. Colossus încearcă să insufle lui Deadpool modul de viață al unui erou, pe când Negasonic e de cele mai multe ori tăcută, iar când are ocazia să vorbească nu auzi decât răutăți, însă n-aș spune că sunt gratuite.

Dacă n-ați apucat să vizionați pelicula, v-o recomand pentru scene de luptă și umor. O să vă binedispună măcar cu atât. În schimb, vă atrag încă o dată atenția că intriga e slăbuță.

P.S.: Deadpool e cotat cu 8.6 pe IMDB.

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *