Am avut ocazia să citesc de-a lungul timpului pe diverse bloguri articole despre cum ar trebui să fie un scriitor în relația cu cititorii, cu editorii, cu publicul larg. Unele dintre aceste articole spuneau că un scriitor trebuie să aibă o relație bună cu cititorii sau editorii, să fie sociabil, eventual să țină și un fel de spectacole pentru aceștia! Altfel nu va fi băgat în seamă…

Singura datorie a scriitorului este aceea de a scrie! Și de a scrie bine, cum spuneam într-un articol publicat acum ceva vreme, pentru că astfel își va mulțumi atât cititorii, cât și editorii cu povești extraordinare și poate își va asigura nemurirea la care oricare dintre noi aspiră dacă peste veacuri se va vorbi despre opera lui. Sau cel puțin va fi încercat să și-o asigure, spunându-și că existența lui nu va fi fost în van, pentru că a scris așa cum trebuie…

Nu intră în îndatoririle scriitorului să fie sociabil, doar pentru a nu fi defăimat pe bloguri. Mă întreb câți dintre cei care scriu articole pe aceste situri știu că există și scriitori care sunt introvertiți, care scriu tocmai pentru că ar vrea să comunice cu cei din jur, iar singura lor cale de comunicare este cea a cuvintelor scrise? În acest sens, chiar autorul spaniol Carlos Ruiz Zafón spunea că „o poveste este o scrisoare pe care autorul și-o scrie lui însuși, pentru a își spune lucruri pe care altfel nu ar fi capabil să le descopere”. Iar Carlos Ruiz Zafón, tradus și în România la editura Polirom, este unul dintre cei mai prolifici scriitori ai generației sale…

Apoi m-am gândit și la defăimarea autorului despre al cărui comportament se aruncă vrute și nevrute și mi-a venit în minte cazul celebru al scriitorului și criticului literar american Edgar Allan Poe…

În 1849, Poe a fost găsit aproape mort pe străzile orașului Baltimore: era incoerent, îmbrăcat cu hainele altcuiva și părea la un pas de nebunie. Câteva zile mai târziu fusese dus la un spital, unde avea să moară fără a se afla ce se întâmplase exact. Moartea lui Poe se potrivește imaginii cu care este asociat autorul astăzi, despre acesta afirmându-se că era un excentric dependent de droguri, iar faptul că scria acele povești teribile ar fi fost o exprimare a nebuniei sale. Deși moartea lui Poe este una misterioasă, nerezolvată nici până în zilele noastre, multe dintre elementele pe care le cunoaștem despre el sunt greșite. Nu era un nebun care a reușit datorită norocului să își publice poveștile. Nu trăia din mila societății și nici nu umbla brambura pe străzi. Această versiune a lui Poe a fost inventată de Rufus Griswold care îl ura pe scriitor din toată inima de când Poe criticase dur o antologie de poeme pe care Griswold o coordonase. Se spune că Poe ar fi trimis câteva poeme pentru acea antologie, iar Rufus Griswold le acceptase, pentru ca apoi acesta din urmă să îl roage pe Poe să recenzeze antologia, sperând că studiul va fi unul pozitiv. N-a fost însă așa. Și astfel a luat naștere una dintre cele mai de durată rivalități scriitoricești. Dar cum a reușit Griswold să îl defăimeze pe Poe? Totul s-a întâmplat după moartea acestuia (în zilele noastre nici nu mai e nevoie să aștepți decesul autorului) când Griswold a scris un necrolog pentru New York Tribune sub pseudonimul Ludwig în care scria (conform The Edgar Allan Poe Society of Baltimore) că Poe a murit și că nu mulți vor fi îndurerați. Mai târziu, într-o scrisoare către poeta Sarah Helen Whitman, logodită pentru o perioadă scurtă cu Poe, Griswold recunoștea fapta, admițând că nu a fost prietenul lui Poe și nici Poe, al lui. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Cumva, Griswold a reușit să ajungă executorul literar al operei lui Poe, și astfel în 1850 a scris un întreg articol intitulat „Memoir of the Author” în care repovestea viața acestuia, care era un om sărac, bețiv și dependent de opiu, fiind și lipsit de moralitate, iar toate lucrurile povestite de Griswold au căpătat amploare, devenind un adevăr acceptat... Prieteni ai lui Poe, în special Sarah Helen Whitman, au încercat să dreagă lucrurile, poeta scriind și o biografie mai precisă a autorului american. Dar nu a fost suficient, mulți luând de bune cele înșirate în versiunea lui Griswold…

Cam așa se întâmplă și în zilele noastre când editori defăimează scriitori debutanți sau autori de blog critică comportamentele unor scriitori mai mult sau mai puțin consacrați, uitând că lucrul la care trebuie ei strict să privească este calitatea textului literar (așa cum a făcut Poe), nu percepția pe care o au ei despre diferiți autori (așa cum a făcut Griswold, despre care câți au auzit?) ale căror vieți, comportamente sau personalități le sunt prea puțin cunoscute, pentru că fiecare autor are viața lui secretă cu experiențe de tot soiul…

Spuneam că datoria scriitorului este aceea de a scrie bine, în nici un caz de a asculta diferite insulte chiar dacă este un debutant. Sunt autori debutanți grozavi de la primul text, dar timiditatea îi împinge să se încline înaintea editorilor care îi tratează cu lipsă de respect. Acestora le spun! Principiul relației dintre editor și scriitor ar trebui să fie: te respect, respectă-mă și tu…

Spuneam că datoria scriitorului este aceea de a scrie bine, în nici un caz aceea de a-și apleca privirea și de a da răspunsuri unor autori de blog care aruncă cu gunoi sau care nu respectă cuvântul dat.

Un scriitor serios nu s-ar asocia în veci cu oameni care au asemenea comportamente și nici nu ar sta la discuții cu ei, tot ce ar face el ar fi să scrie bine, iar atunci când nu este tratat așa cum trebuie de cei cu care colaborează ar închide ușa și ar pleca. Sigur se va deschide o alta…

Alexandra Medaru administrator

2 comments

///////////////
  1. Buboc Maria

    Deci daca un scriitor merita criticat el nu trebuie sa ia in considerare nimic? Sau daca injura in gura mare el nu merita dispretuit? Si eu scriu, nu am debutat inca, dar consider ca daca un scriitor nu se comporta decent in public sau nu stie sa vorbeasca macar cu cititorii lui merita sa fie criticat. Relatiile bune cu cititorii si editorii sunt esentiale pentru o colaborare indelungata. Nici un editor nu o sa stea dupa un debutant plin de el, chiar daca textul e bun. Iar ca sa fii respectat si de ceilalti autori, trebuie sa stii sa fii sociabil, daca nu tot timpul, macar cand trebuie. Cuvintele urate si parerile negative au facut mereu parte din viata unui om public, indiferent cat de bun a fost.

    1. Alexandra Medaru

      Eu consider că cuvintele urâte, disprețul și insultele nu au ce căuta în nici o relație, inclusiv în cele profesioniste și de lungă durată. Și mai consider că adevăratul scop al scriitorului este acela de a scrie bine. Nu consider că intră în îndatorirea scriitorului să se prefacă a fi altceva decât ceea ce este… O să îți dau doar două exemple, ambele petrecute la două lansări. Un scriitor a uitat cum mă cheamă deși aflase cu puțin timp înainte numele meu. Avea atâtea emoții încât îi tremura mâna pe pix și abia dacă era în stare să schimbe două vorbe cu oricare dintre cei aflați în sală. Nici despre carte nu a vorbit, pentru că considera că opera ar trebui să vorbească de la sine. Și așa ar trebui să fie. Apoi la altă lansare, autoarea avea atâtea emoții încât a greșit inclusiv data când mi-a dat autograful. Și nu era la prima lansare. Dar abia putea să se stăpânească, darămite să schimbe două cuvinte cu cititorii, și pentru asta să o disprețuiesc? Fata aceasta scrie extraordinar și mă aștept ca în anii care vin să ajungă la o maturitate scriitoricească pe care puțini o au în România. Iar pentru mine asta e tot ce contează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *