Mitologia m-a fascinat încă de când eram copil, după cum spuneam într-un articol mai vechi al meu, articol intitulat Despre mitologie, motiv pentru care în cea de-a doua ediție a rubricii Despre cuvinte… am hotărât să abordez acest cuvânt, trecând prin semnificația și etimologia acestuia.

Semnificație

Dicționarul explicativ al limbii române (1998) amintește următorul sens al cuvântului mitologie: „MITOLOGIE, mitologii, s. f. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite. ♦ Disciplină care se ocupă cu explicarea, compararea și clasificarea miturilor, cu originea și evoluția lor etc. – Din fr. mythologie, lat. mythologia”.

Dicționarul enciclopedic (vol. IV, 2001) oferă următoarea definiție: „MITOLOGIE (< fr.; {s} gr. mythos „povestire” + logos „cuvânt”) s. f. 1. Totalitatea miturilor create de un popor sau de un grup de popoare înrudite (ex. m. greacă, m. romană). 2. Disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor, a semnificației simbolurilor vehiculate de ele. 3. Ansamblu de mituri create de o personalitate despre un fenomen social, despre o temă, o doctrină etc. (ex. m. unei vedete)”.

Alte două dicționare oferă niște definiții pertinente:

mitologie f. 1. istorie fabuloasă a divinităților antichității păgâne; 2. cunoașterea păgânismului și a misterelor sale” – Șăineanu (ed. VI, 1929);

Mitologie f. Principalele divinități greco-romane: Zeus (Jupiter), Hera (Junona), Athena (Minerva), Phoebus (Apollon), Artemis (Diana), Hermes (Mercuriu), Hephestos (Vulcan), Hestia (Vesta), Ares (Marte), Aphrodita (Venus), Poseidon (Neptun), Cronos (Saturn), Demetra (Geres), Persephona (Proserpina), Hades (Pluton), Dionysos (Bachus), Eros (Cupidon)” – Șăineanu (ed. VI, 1929);

*mitologie f. (vgr. mythologia, d. mythos, mit, și logos, cuvîntare). Istoria fabuloasă a zeilor și eroilor antichității, știința miturilor: mitologia grecească e de o incomparabilă frumuseță (dar de multe ori imorală). – În general, supt numele de mitologie se înțeleg miturile primitive ale popoarelor indo-europee (Indienii, Perșii, Armenii, Grecii, Albanejii, Latinii, Celții, Germanii, Slavii și Litvanii), și mai ales ale Grecilor și Romanilor. Principalele divinități greco-romane sînt: Zeus (Jupiter), Era (Junona), Atena (Minerva), Febu (Apóline), Artemida (Diana), Ermes (Mercur), Efest (Vulcan), Estia (Vesta), Ares (Marte), Afrodita (Venerea), Posidone (Neptun), Cronu (Saturn), Demetra (Cererea), Persefona (Prosérpina), Ades (Plutone), Diónis (Bacu), Eros (Cupidon). La început, studiu ei n’a avut de cît un interes de erudițiune clasică. Dar lucrările erudiților moderni, fundînd știința istoriii religiunilor, au dat mitologiii o mult mai mare importanță. V. teogonie” – Scriban (1939).

Etimologie

După cum afirmă Dicționarul explicativ al limbii române (1998) din punct de vedere etimologic cuvântul mitologie provine din franțuzescul mythologie care a apărut în secolul al XV-lea, însă aceasta nu este prima apariție într-o limbă a cuvântului mitologie. Acesta se regăsea și în latină sub forma mythologia, dar și în greacă sub forma μυθολογία mythología formată prin alăturarea cuvintelor mythos (mit) și -logia (studiu). Cuvântul grecesc mythología apare în opera filosofului antic Platon unde era folosit cu sensul larg de povestire. Autorul latin Fulgentius a abordat subiectul mitologiei în secolul al V-lea, unde cuvântul mitologie avea legătură cu explicarea unor povești legate de zeitățile grecești și romane (adică ceea ce numim astăzi mitologie clasică).

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *