800px-Untitled_painting_by_Zdzislaw_Beksinski_1984

Foto: Zdzisław Beksiński, CC BY-SA 3.0

De puțină vreme lucrez la o poveste realistă de dragoste. E începută în ianuarie. Atunci scrisesem o pagină. Apoi m-am oprit. Am reluat-o de curând și am ajuns la cota 13 între timp. Nu știu cum se va sfârși. Nu știu când o voi termina. E genul de istorie pe care mi-o spun personajele pe măsură ce scriu. Poate astea sunt cele mai bune povești, acelea în care personajele conduc autorul. Simt că s-ar putea să fie bună, pentru că se scurge pe hârtie atât de ușor încât până și eu sunt surprinsă. Sper să iasă o poveste clasică, una care să rămână în amintirea cititorului mult timp după ce s-a terminat, tot așa cum îți rămâne în minte cel pe care îl iubești mult timp după ce nu mai e lângă tine.

Și dacă tot e vorba despre povești de iubire care să rămână cu cititorul după ce ultimul cuvânt s-a spus, iată câteva dintre istoriile literare de dragoste care m-au marcat pe mine și pe care vi le recomand cu căldură.

BeFunkyCollage

  1. La răscruce de vânturi (Emily Bronte), un roman clasic al literaturii mondiale pe care l-am citit întâia oară în generală și care mi-a atins toate corzile sensibile. Povestea de dragoste dintre Heathcliff și Catherine, doi tineri din clase sociale diferite, este una bântuită de trădare și ură. E iubirea damnată a nu se împlini vreodată din cauza uzanțelor sociale ale secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea (ea este fiică de nobil, el este un simplu orfan adoptat de Ernshaw, tatăl lui Catherine, îndrăgit de tânăra fată, urât de fratele ei – Hindley). În același timp e iubirea care dăinuie peste moarte, căci Heathcliff o va iubi pe Catherine dincolo de sfârșit, iar această dragoste îi va cauza nebunia. E o istorie cutremurătoare, întunecată, tristă, sumbră, nefericită. Puneți în ea toate adjectivele negative pe care le-ați putea adăuga. Problema e că dincolo de ele veți găsi una dintre cele mai profunde și fascinante povești scrise de surorile Bronte, așa că trebuie să o citiți, dacă nu ați făcut-o deja.
  2. Departe de lumea dezlănțuită (Thomas Hardy) spune povestea Batshebei Everdene, o tânără moșieriță infatuată care va fi curtată de fermierul Oak. Considerându-se mult deasupra acestui bărbat, Bathseba îl va refuza pe Gabriel, pentru a se mărita mult mai târziu cu sergentul Frank Troy din regimentul 11 Dragoni, un pierde-vară care se apucă să parieze banii soției sale la cursele de cai. Întâmplările tumultuoase din viața tinerei femei o vor apropia (culmea!) de fermierul pe care îl refuzase. Cartea aceasta este despre diferența dintre pasiune și iubirea statornică, durabilă, care rămâne, la fel ca pietrele de râu, chiar și atunci când apa trece năvalnică.
  3. Să nu mă părăsești (Kazuo Ishiguro) este un roman SF în care există clone special create pentru a fi donatoare (SF-ul e doar un fundal care generează impact asupra cititorului, dar e atât de natural creat încât nici nu se simte). Simpla premisă te pune pe gânduri prin sumbrul ei. Iar faptul că povestea de dragoste dintre Kathy și Tommy se desfășoară cu acest fundal în spate dă indicații cititorului despre posibilitatea fericirii celor doi. Această istorie se află într-un top 10 personal al tuturor romanelor citite vreodată, pentru că Ishiguro este de o sensibilitate aparte, pentru că scriitura este atât de frumoasă încât îți unge inima prin împletirea cuvintelor, pentru că te face efectiv să trăiești atât de puternic evenimentele încât ele te marchează pe veșnicie de parcă ar fi făcut parte din propria ta viață. Da! Așa fain e romanul lui Ishiguro pe care l-am citit fără oprire.
  4. Magicianul (John Fowles) este o metaficțiune aparținând postmodernismului în care Nicholas Urfe este prins în jocurile psihologice ale lui Maurice Conchis, un grec bogat colaborator al naziștilor în cel de-al doilea război mondial. Același Nicholas Urfe o va întâlni pe Alison Kelly cu care va avea o relație cel puțin ciudată din cauza firii lui. Între cei doi iubirea pornește sexual și se va maturiza pe măsură ce personajul principal va crește și el datorită jocului de-a Dumnezeu pus în scenă de Conchis. Și acest roman intră în top 10. Motive? Construcția, jocurile psihologice, misterul, personajele complexe, scriitura, totul. Să scriu ca Fowles până la finalul vieții și atunci o să mor împăcată.
  5. Colecționarul (John Fowles). Da! Fowles, din nou! Ce să-i faci dacă e bun? N-ai ce! Acesta este romanul său de debut. Dacă nu vă plac cărțile lungi, ei bine asta e numai bună. E scurtuță, dar spune o poveste atât de intensă încât la finalul ei veți fi cutremurați. Personajele care mișcă acțiunea sunt două la număr (celelalte sunt doar pomenite): Frederick Clegg, un colecționar de fluturi, și Miranda Grey, o tânără pictoriță pe care cel dintâi o va răpi fiind fascinat de ea. Nu este o poveste de iubire în sens clasic, este istoria unei obsesii reflectată prin ambele perspective, pentru că Fowles mută camera ba pe Clegg, ba pe Miranda și o face în așa fel încât la final te iau fiorii. Dacă vreți sfârșituri fericite nu le veți găsi în această carte.

BeFunkyCollagea

Am început cu romane create de clasici, pentru că se aseamănă mai mult cu textul care este în procesul coacerii (chiar dacă unul dintre cele enumerate mai sus are cadru SF), dar voi încheia cu trei povești de iubire aparținând SFFH, pentru că am întâlnit și acolo eroi care m-au atins în vreun fel sau altul, cu toate că, trebuie să recunosc, iubirea transpusă în povești realiste are un impact mai mare asupra mea.

  1. Turnul întunecat (Stephen King). Povestea de dragoste dintre americanca de culoare neagră, Susannah Dean, și dependentul de droguri, Eddie Dean, este o istorie ce se scrie pe măsură ce aventura Ka-tetului (la care mai participă Roland, Jake și Oy) se împlinește. Motivul pentru care mi-a plăcut mie iubirea aceasta este că ea se petrece dincolo de prejudecată. Nu contează trecutul, nu contează întunericul, tot ce contează e să fii ceea ce ești și să știi că ești demn de iubire oricum ai fi. Cam așa e iubirea aceasta! Cam așa ar trebui să fie toate iubirile – o acceptare a monștrilor, oricare ar fi aceia, pentru că dincolo de ei zace lumina. Și Turnul e în top 10!
  2. Gargui (Andrew Davidson). Am mai scris despre romanul recomandat de Andrei Duduman acum câteva luni. Povestea dintre omul ars și Marianne Engel m-a fascinat pentru că amintește de Divina Comedie a lui Dante și pentru că abordează tema sufletelor pereche care se reîntâlnesc de-a lungul unor vieți succesive. Mai multe despre roman aflați aici.
  3. Jocul tronurilor (George R.R. Martin). De data aceasta sunt previzibilă. Probabil că toată lumea a îndrăgit cuplul acesta. Sau poate nu toată lumea. Or mai fi și imprevizibili. Da! E vorba despre Jon Snow și Ygritte. Și nu! Nu vorbesc despre frumușelul Kit Harington și despre roșcata Rose Leslie (pe ea a trebuit să o caut după nume pe net, cum nu am vizionat serialul, doar scene din serial și câteva episoade pe ici, pe colo. Recunosc, l-am văzut pe ultimul cu învierea lui Jon Snow. Previzibil, însă mă bucură că s-a întâmplat astfel. Dacă murea Snow, eu nu mai citeam cărțile, deși e Tyrion rămas în viață, asta pentru că Snow e cel mai curat dintre ei și vreau să mai învingă și băieții buni). Revenind la poveștile de iubire, că mă pregătesc să închei, deja e 00:12! Jon Snow și Ygritte. Povestea lor mi-a plăcut pentru că intră în categoria celor care dăinuie în ciuda trădărilor, pentru că e pasiune curată (n-are cum să nu fie când e o femeie de foc la mijloc), pentru că se împlinește greu datorită diferențelor dintre cei doi, dar nu e cu nimic mai prejos, ba chiar din contră, cum reușesc să le depășească. Eu i-aș fi vrut pe ăștia doi împreună până la sfârșit. Dar R.R. Martin (un nemernic!) nu i-a vrut. Tot are obiceiul acela de a-și omorî personajele când i se năzare. Așa că a ucis-o și pe femeia cu păr de foc. Cu un lucru sunt de acord. Ăștia mai sălbatici mor mai repede! Are și R.R dreptatea lui.

Și dacă tot e vorba de moarte, în consecință de sfârșituri, mă despart de voi aici cu gândul că poate, într-o zi, și povestea de dragoste la care scriu în prezent va fi dată ca exemplu de un alt tânăr scriitor către cititorii săi. V-aș spune noapte bună, dar va fi dimineață când veți citi rândurile acestea. Să vă fie ziua bună!

 

14+

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *