epigonii criticii

Titlul acestui articol mi-a venit în minte de la „Epigonii” lui Mihai Eminescu, ale cărui versuri nu le voi reda între aceste rânduri, ci într-o postare viitoare, care se va intitula Epigonii literaturii. Inițial, aveam de gând să o scriu doar pe aceea, numai că niște fenomene recente din literatura fantastică, legate de unii editori și unii blogări din aria SF&F, mi-au dictat să pornesc cu Epigonii criticii.

Mai întâi și mai întâi voi dezbate ceea ce înseamnă a îți însuși ideile unui critic și a le da drept ale tale. De când îl cunosc eu pe scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic știu de la el câteva lucruri, și anume că un studiu critic cu adevărat bun are nevoie de referințe culturale, de capacitatea de a face conexiuni, de studierea scriiturii, a ideii, a atmosferei, a personajelor, a curentului, a speciei, a stilului etc. Cine i-a citit studiile cunoaște acest lucru. Cine le-a citit pe ale mele mai știe și că încă din clipa în care am intrat în critica literară am fost de acord cu această formulă, deoarece numeroase cărți de specialitate au în vedere aceste aspecte. Mari critici și stiliști ai trecutului precum Tudor Vianu, George Călinescu, Iorgu Iordan sau Eugen Lovinescu vorbeau despre ele, dar și critici ai prezentului o fac în continuare (Ștefan Bolea sau Mihai-Andrei Aldea aflându-se printre aceștia). Oare de ce? Pentru că fiecare dintre ei dorește să creeze studii complexe, care adesea pot lua săptămâni, luni de zile sau ani întregi, cu nopți nedormite pentru emiterea unor păreri asupra unei opere literare ce va intra astfel în istorie. Să fie foarte clar: critica necesită o muncă titanică, cu ani și ani de studiu pentru fiecare element dintre cele amintite mai sus, dacă dorești să faci lucrurile ca la carte.

Problema e că, în calitate de colegă de breaslă a acestora, observ și când opiniile lor sunt fie preluate direct, fie ușor transformate de către anumiți editori și date drept ale celor din urmă. Cât de frumos ar fi dacă în studiile noastre am lua o idee a lui Vianu, de exemplu, și am spune că ne aparține fără să specificăm că, de fapt, era a marelui critic? Din punctul meu de vedere nu ar fi deloc de apreciat. Din contră, omul respectiv mi-ar pierde orice respect din două motive: primul ar fi acela că și-a însușit ceva ce nu era al lui; al doilea ar fi acela că m-ar face să mă întreb dacă este capabil să emită valori de judecată de unul singur…

Un al doilea aspect interesant este modul în care se sugerează de către aceiași editori diverșilor blogări care nici măcar nu știu cum se face o recenzie, darămite un studiu aprofundat să facă munca unui critic. Sunt și eu curioasă câte curente cunosc acești oameni? Câte dintre caracteristicile lor? Câte cărți de critică au citit ca să dea un verdict asupra unei opere? Etc.

Ce scriu ei se pot numi cel mult impresii de lectură ale unui simplu cititor (cum le spune scriitorul Andrei Duduman), iar de cele mai multe ori sunt redactate atât de prost încât pe multe am renunțat să le citesc cap-coadă. Înțeleg că editurile vor să vândă și au nevoie de marketing pe care speră să îl obțină prin blogări (mai cunoscuți, mai obscuri), dar în momentul în care ajung să le ceară acestora să facă munca unui critic ar face bine să se și asigure că oamenii aceia o pot îndeplini, mai ales că există o tendință a blogărilor de a scrie de bine despre toată lumea și apoi ne întrebăm unde e diferențierea dintre autorii de la noi? Iar în calitate de critic vă spun: nu se află toți pe același nivel…

Mai e încă un lucru, dacă blogării nu stăpânesc elementele critice necesare (și nu o fac), cititorii (mare parte din ei) vor lua de bun ce le spun aceștia, și uite așa se deteriorează cultura și istoria literaturii, prin amatorism sugerat tocmai de edituri care ar trebui să susțină profesionalismul. Dar îi mai pasă cuiva în țara aceasta în care degradăm totul? Esențial este consumerismul…

Eu am o propunere, dragi blogări, rămâneți la impresiile de lectură dacă nu vreți să distrugeți picul de valoare care a mai rămas. Sau citiți mulți ani de acum încolo, nu mai scrieți până atunci și când veți stăpâni elementele necesare unui studiu, reveniți. Altfel nu veți fi decât niște epigoni ai criticii

N.B. Imaginea reprezintă o caricatură realizată de James Gillray la adresa criticului Samuel Johnson cu referire la studiile sale.

18+

Alexandra Medaru administrator

3 comments

///////////////
  1. Radu

    Un articol grozav!

    0
  2. Paul

    La obiect!

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *