Foto: MNLR

Duminică, 20 mai, am participat la închiderea celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie București, desfășurat între 14 și 20 mai în capitală. Evenimentul a avut loc în mica curte a Muzeului Național al Literaturii Române (din Strada Nicolae Creţulescu nr. 8) într-un ambient intim, la umbra copacilor și sub adierea plăcută a vântului de mai.

Evenimentul a fost deschis de moderatorii Ioan Cristescu (directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române) și Ioan Groșan (prozator român) care i-au introdus în scenă pe muzicienii Ioan Bogdan Ștefănescu (flaut) și Costin Soare (chitară), cei doi purtând ascultătorii pe ritmurile rapide ale Rondoului Turcesc de Mozart, pentru ca apoi să se dea startul la lecturile publice ale poeților invitați.

Deși evenimentul anunța un recital poetic în ordine alfabetică, datorită faptului că anumiți poeți trebuiau să părăsească orașul în aceeași seară, acea ordine afișată în program nu s-a mai păstrat. Totuși seara a fost deschisă de Leo Butnaru (primul anunțat în program), un poet din Republica Moldova, licențiat în jurnalism și filologie la Universitatea de Stat din Chișinău, preocupat de avangardismul european (cu precădere de cel rus și ucrainian), influență care se resimte puternic și în propria poezie.

A urmat apoi Densia Comănescu care încă de foarte tânără s-a remarcat prin cunoașterea orientărilor de ultimă oră privind poezia engleză și americană, poate și de aici utilizarea unor cuvinte de origine engleză în poezia citită în cadrul evenimentului, chiar ultimul poem lecturat intitulându-se „The Common Room”.

O prezență puternică pe scena festivalului a fost poetul Varujan Vosganian care a stârnit aplauzele publicului de mai multe ori. Cu toate că poezia „Chat” ce face referire la rețelele de socializare a fost aclamată de public, eu am apreciat-o mai mult pe cea de-a doua, intitulată „Zeița mării”, inspirată după cum el însuși spunea de „o lacună a Antichității timpurii”. Mai exact există studii care arată că oamenii au avut de-a lungul timpului percepții diferite asupra culorilor, iar în Antichitatea timpurie percepția asupra culorii albastre era cu totul alta decât cea din prezent; printre altele, drept dovadă stă culoarea mării care la acea vreme era reprezentată grafic ca fiind verzui-cenușie. „Eu îi aduc ca ofrandă albastrul care i-a lipsit lui Homer”, astfel se încheie ultimul poem citit de Vosganian.

Pe scenă au mai urcat apoi Ioana Diaconescu, poetă, traducătoare, publicistă, jurnalistă media, cercetătoare de istorie recentă, despre care Alexandru Piru spunea: „Atenția cade din ce în ce mai mult asupra virtuților muzicale ale poeziei, ale ritmului lent, unduitor ca un pas des deux” („Poezia românească contemporană 1950 -1975”) sau Alexandru Vakulovski, blogger, eseist, critic literar, poet, publicist, prozator și traducător român din Republica Moldova, a cărui poezie este încărcată de amprenta postmodernistă.

Postmodernismul se resimte puternic și în operele unor poeți precum Ioan Matiuț (care a lecturat poeme scurte, în care am regăsit tema rețelelor de socializare, abordată și de Vosganian) sau Moni Stanilă care ne-a transpus în cotidian, vorbind prin poezia ei despre fotbal, seriale coreene și salarii, ceea ce m-a făcut să mă gândesc cât de mult s-a îndepărtat poezia contemporană prin temele abordate de cea clasică, poezie care și astăzi rămâne în istorie…

Din păcate nu am putut sta până la finalul evenimentului, care fusese anunțat pe Facebook pentru ora șapte, astfel că am ratat alți câțiva poeți: Gabriel Chifu, Dumitru Crudu, Horia Gârbea, Dinu Flămând, Dumitru Păcuraru, Adrian Popescu, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Lucian Vasiliu și George Vulturescu. Vestea bună este că atât pe pagina Festivalului, cât și pe cea a Muzeului puteți găsi înregistrarea întregii seri.

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *