lgbt-Im-human-flag

Am tot vrut să scriu despre problema LGBT pe acest blog de nenumărate ori, pentru că întotdeauna m-au interesat drepturile și istoriile acestei minorități care încă mai este văzută de societate ca un stigmat. N-am făcut-o până acum, pentru că n-am simțit că aș avea cuvintele potrivite, dar am realizat apoi că nici nu e nevoie de ele atunci când vrei să scrii despre un subiect care îți stârnește interesul – până la urmă vin singure și se aștern așa cum trebuie.

Am ales să abordez tema acum, pentru că februarie este Luna Istoriei LGBT în România și în alte 8 țări din Europa. Evenimentul organizat de ACCEPT România este un prilej pentru a sărbători viața și cultura LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) prin explorarea istoriilor acestor oameni, fiind găzduite întâlniri în domenii precum arta, cultura, educația, etc. Detalii despre Luna Istoriei LGBT 2016 găsiți aici.

LGBT… Am citit o grămadă de materiale pe această temă, despre istoriile cuplurilor care se încadrează în minoritate, despre drepturile lor. Dacă în statele dezvoltate avem deja exemple de normalizare a relațiilor LGBT la nivel legislativ (SUA, Marea Britanie, Irlanda, etc.), nu același lucru se poate spune despre România, unde va mai trece mult timp până să se petreacă un fenomen similar, în principal datorită implicării Bisericii Ortodoxe Române care reprezintă un obstacol puternic în calea obținerii drepturilor dorite de către comunitatea LGBT.

Cum nu urmăresc să fac politică prin acest blog, nu voi intra în adâncimile problemei legale, îndreptându-mă însă spre poveștile de viață ale celor care fac parte din comunitate. Mă amuză adesea cei care privesc aceste cupluri de parcă ar suferi de vreo boală, când de fapt sunt oameni, la fel ca oricare dintre noi, oameni care se iubesc și vor doar ceea ce vrea oricine. Mă întristează cei care își învață copiii să se uite la ei în acest fel, și pot afirma că există chiar și la noi astfel de oameni. Am avut ocazia să asist la un incident anul trecut după ce am participat la PRIDE PARADE când steagul LGBT mi-a zburat din ghiozdan la metrou și un copil l-a luat, fascinat de culorile de pe el, în timp ce taică-su urla să nu se atingă de chestia aia de parcă ar fi purtat ciuma, spunând că e al ăstora cu lesbienele și gay-ii și uitându-se la mine de parcă aș fi fost bolnavă. E realitatea lumii în care trăim și m-a durut pentru că mi-e rușine de astfel de atitudini, pe care am ocazia să le văd chiar și la cei de vârsta mea. Mă gândeam atunci prin ce trebuie să treacă cei care s-au confruntat cu asemenea gesturi întreaga lor viață, dacă pe mine m-a afectat comportamentul față de comunitatea pe care o susțin, pentru că cred că oricine ar trebui să poată iubi liber pe cine vrea și cum vrea, fără nici o rușine.

În fond e vorba despre oameni, despre istorii, despre suferințe, despre tot ceea ce trăiesc și ăștia, vezi Doamne, normali…

Și dacă tot am ajuns la povești de viață, vă recomand să vizionați The Danish Girl (n-am de gând să fac recenzia filmului), însă e despre primul transexual (din Danemarca secolelor XIX – XX) și veți vedea ce înseamnă zbaterile unui om care a trăit mai mult de jumătate de viață ca un bărbat, cu toate că se simțea femeie.

Pe mine mă interesează poveștile astea. Le-am abordat în textul meu de debut, Păcatul, și probabil voi mai reveni asupra lor chiar și în fantasy, pentru că îmi oferă posibilitatea de a vorbi despre realitățile crude ale lumii noastre, despre adevărurile care nu se spun cu ușurință, pentru că e mai simplu să le închizi în spatele lacătelor, pe principiul că tot ce e diferit e nociv pentru societatea asta care se vrea perfectă. Și cum am ajuns și la povești, vă recomand să citiți platforma Queero pentru a afla mai multe despre cazuri reale sau suplimentul LGBT al Revistei de Povestiri din 2013, dacă vreți să pătrundeți subiectul în stil literar.

11+

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *