Unele călătorii pornesc în mod neașteptat și te poartă în locuri pe care visai să le vizitezi cândva, locuri în care poate nu credeai că vei ajunge vreodată, locuri care îți rămân în inimă mult timp după ce le-ai părăsit. Neașteptată a fost și vizita mea în Monaco, un cadou primit de la tata cu ocazia zilei mele de naștere care se apropie încet-încet… Întotdeauna îmi imaginasem că atunci când voi împlini treizeci de ani mă voi afla printre ruinele sitului incaș Machu Picchu, însă viața nu e mereu așa cum ne-o imaginăm, luându-ne adesea prin surprindere.
Și ce surpriză, într-adevăr! Să văd principatul monegasc, aflat la marginea Mediteranei, ocrotit de marea albastră și limpede… Și acum pare incredibil…
Voiajul meu pornește într-o zi de duminică, într-un avion plin ochi de români care mai de care mai zgomotoși și mai grăbiți să ajungă la destinația noastră – Nisa, Franța. Zborul decurge fără probleme, însă experiența de pe aeroportul francez nu este dintre cele mai plăcute. Pierd cel puțin o oră la punctul de control al pașapoartelor unde funcționează doar două ghișee ce deservesc sute de călători… Prin comparație, aeroportul din Otopeni are servicii demne de a fi lăudate și apreciate, având în vedere că niciodată nu a trebuit să aștept mai mult de câteva minute pentru a pătrunde pe teritoriul românesc. De aici doar un drum de trei sferturi de oră ne mai despart (pe mine și pe sora mea) de Monaco, drum pe care îl parcurgem cu expressul 110 care ne va lăsa chiar în fața hotelului, Le Méridien Beach Plaza, o cazare de patru stele, aflată la câțiva metri de plajă. Când intrăm în camera largă, aerisită, cu un pat imens, parcă am ajuns în rai. Iar sunetul valurilor ce se izbesc brutal de țărm nu fac decât să confirme că Monaco este un tărâm cum puține mai sunt pe acest pământ. Despachetăm și ne culcăm, căci a doua zi ne așteaptă ore aglomerate – eu voi porni a vizita străzile înghesuite și muzeele felurite, în timp ce ea va sta de dimineață până seara la evenimentul pe care îl pregătește de luni de zile.
Micul dejun poate fi luat de la 6:30 la 10:00, astfel că mă trezesc cât mai devreme pentru a nu pierde timp prețios. Mănânc sănătos – croissante, fructe și tot felul de alte minunății care de care mai delicioase îmi îmbelșughează masa. Apoi pornesc la drum, cu autobuzul 6, pe care îl iau din stația de peste drum. În douăzeci de minute ajung în Place d’Armes de unde pornesc către Colecția de mașini a Prințului Rainier al III-lea (deschisă între orele 10:00 – 18:00) unde îmi delectez privirea cu automobile de epocă sau sport, dar și cu mașini de Formula 1 pe care le-am mai văzut doar la televizor. Vizita îmi ia vreo trei sferturi de oră, muzeul având aproximativ 4000 m² și numărând cam o sută de mașini din epoci cât se poate de diferite.

p5
La doar câțiva metri distanță se află Muzeul Naval. Te-ai aștepta ca locul să fie plin cu vase și corăbii (sau măcar rămășițele lor), însă înăuntru vei descoperi doar machete așezate într-un spațiu aglomerat, machete reprezentând corăbii ce se întind din perioada Egiptului Antic, continuând cu epoca vikingilor sau a corsarilor și ajungând în zilele noastre, dominate de portavioane și vapoare dotate cu echipament militar de ultimă generație. Interesant, dar aș fi vrut mai mult.

p12
Rămân în zonă și pătrund pe ușa Muzeului Timbrelor și Monedelor ce are o singură sală ascunzând ștampile, filatelie și bani vechi. Una dintre monede mă impresionează profund. Are un diametru de vreo zece – cincisprezece centimetri și valorează cinci franci. Mă întreb cum ar fi fost să port asemenea greutate cu mine? Când ies din încăpere achiziționez câteva vederi și îmi continui drumul spre Le Rocher unde vreau să prind schimbul gărzilor și să vizitez câteva muzee.

p15
Începutul e prost. Palatul Princiar din Monaco este închis, la fel și catedrala unde un afiș anunță turiștii că nu sunt permise vizite datorită apropierii zilei de naștere a Prințului Albert al II-lea de Monaco. Când văd o colecție de cărți poștale cu interioarele palatului, mă blestem pentru ghinion. Am noroc că îmi trece repede. E suficientă o vizită la Muzeul Oceanografic, inaugurat în 1910 de către reformatorul statului Monaco, prințul Albert I, muzeu construit deasupra mării pe o stâncă, un loc potrivit având în vedere conținutul acestuia. Aici veți vedea colecții ce cuprind diverse specii de faună marină (de la stele de mare și căluți de mare la meduze, arici de mare, broaște țestoase, rechini și tot soiul de pești). Tot aici se găsesc obiecte ce au legătură cu exploatarea spațiului marin, machete de nave, schelete, unelte, arme, etc. După cazinoul din Monaco, acest muzeu mi-a plăcut cel mai mult. Aș fi stat acolo cu orele dacă n-ar fi trebuit să ajung în alte câteva locuri în aceeași zi.

p19 p24
De aici pașii îmi sunt purtați către Teatrul Fort Antoine ce amintește de teatrele circulare ale Greciei Antice. Mă așez pe trepte și pentru câteva clipe îmi imaginez că înaintea mea se desfășoară o tragedie precum cele scrise de Sofocle, Euripide sau Eschil. Sunt întreruptă însă din reverie de alți vizitatori care au descoperit, la fel ca mine, acest loc ascuns.

p30
Urc înapoi spre orașul vechi și mă opresc lângă Chapelle de la Visitation. Încă e deschisă, astfel că îi trec pragul și descopăr o încăpere micuță, luminată de câteva candele. Din păcate nu aflu mare lucru despre capelă. Nicăieri nu sunt trecute date despre ea. În schimb, găsesc un afiș ce anunță un concert dedicat compozitorilor englezi. Însă s-a dus de zile bune…
Părăsesc biserica și intru pe o stradă strâmtă, plină cu taverne și magazine mai mici sau mai mari, multe dintre ele cu suveniruri pentru turiștii care doresc o amintire. Prețurile sunt mai mari ca într-alte părți. Dar nu-i nimic ciudat, doar mă aflu în Monaco.
Un restaurant micuț îmi face cu ochiul și mă opresc pentru prânz. Comand o porție de paste, care vine rapid. Pe cât de repede a venit, pe atât de proastă e, astfel că nu termin mâncarea aflată înaintea mea. Plătesc nota și mă reîntorc în stradă ce mă îndrumă către piața palatului de unde cobor spre Portul Fontvieille, plin de ambarcațiuni care mai de care mai luxoase. Le admir de pe dană până când îmi amintesc că s-a făcut târziu și mai am cumpărături de făcut și un drum lung spre casă. Noroc că autobuzul oprește la câțiva pași de mine și curând ajung înapoi la hotel unde mă reunesc cu sora mea. Deși e obosită, are chef de plimbare, astfel că pornim din nou pe străzile orașului pentru vreo oră sau două. Când ajungem la hotel nu ne rămâne decât să ne aruncăm în pat. Pe muzica mării adorm cu locurile vizitate în gând…
Următoarea zi pornește la fel. Mă sui în autobuz, de data aceasta în numărul 5 care mă va duce până la Grădina Exotică, aflată pe unul dintre etajele superioare din Monaco. În drumul meu dau și de Muzeul de Antropologie Preistorică (cu intrare gratuită), format din două săli unde se poate vedea o scurtă retrospectivă a celor mai importante momente din evoluția umanității. Acesteia i se adaugă și informații despre industriile existente în Paleolitic, Neolitic sau Epoca Bronzului, iar trofeele de vânătoare ale Prințului Albert I oferă detalii prețioase despre fauna cuaternară.
Numai câțiva pași mă despart de Grădina Exotică, construită pe mai multe etaje. Suspendată, grădina are o panoramă extraordinară, iar climatul Coastei de Azur a permis creșterea unor plante extrem de variate, incluzând palmieri sau cactuși. De asemenea, aici puteți vedea Grota Observatorului, apărută în urmă cu mii de ani, grotă în care se ascund stalactite, stalagmite și tot felul de coloane. Grota a fost deschisă pentru public începând cu 1950, iar turul ei cuprinde aproximativ trei sute de trepte.

p32
Pe același bulevard veți mai da și de Vila Paloma, o construcție ce ascunde artă contemporană. Din nefericire, între zidurile acestei clădiri, am avut ocazia să observ unele dintre cele mai urâte „capodopere” pe care le-am văzut până acum. Turul se desfășoară atât de rapid, încât puteți pierde câteva minute pentru a afla cum e arta creată de artiști care se vor a fi inspirați de renascentiști sau de alte genii ale secolelor trecute. Totuși nici unul dintre ei nu se ridică la nivelul predecesorilor lor…
Câteva clipe mai târziu mă îndrept către stația de autobuz de unde mă sui în mașina 6. Din nou în Place d’Armes, dar de data aceasta ajung într-un alt port – Port Hercules, portul pe lângă care trec mașinile de Formula 1 în fiecare an în timpul cursei de la Monaco, poate cea mai prestigioasă din concursul automobilistic. Într-una dintre curbele circuitului a fost înălțată o sculptură dedicată pilotului argentinian Jaun Manuel Fangio, probabil unul dintre piloții-părinți ai Formulei 1.

p37
Îmi aduc aminte că mai am un ultim obiectiv de văzut înainte de a mă reîntoarce la hotel: Stadionul Louis al II-lea, al echipei AS Monaco. Urmărind indicatoarele, sunt purtată pe tot felul de străduțe și mai-mai că ratez stadionul ascuns de alte clădiri la fel de înalte. Vreau să îl văd, pentru că niciodată n-am fost pe un stadion. Vreau să îl văd, dar degeaba vreau să îl văd. Casieriile sunt închise și toate semnele arată că nu e chip să calc pe gazon astăzi.

p35
Ajung la cazare obosită, cu picioarele dureroase, și mă întind în pat unde aș sta până a doua zi. Dar e prea devreme, astfel că peste câteva ore ies din nou în șosea și mă îndrept spre unul dintre localurile micuțe din apropiere unde iau al doilea meu prânz într-un loc în care sunt nevoită să mă opresc (vedeți voi, monegascii au un program bine stabilit. La ei se mănâncă de la 13:00 la 16:00, și apoi după ora 19:00. Nu poți decât să speri că în afara acestor ore vei găsi un loc în care să iei masa). La fel de dezamăgitor ca primul…
Penultima zi sosește la fel de luminoasă ca precedentele. E ziua care mă va purta mai întâi la magazinul Formula 1 din Rue Grimaldi 15. Prețurile din vitrină mă sperie, dar mă ambiționez să aflu ce se ascunde în interiorul buticului. Haine, stilouri, genți, bijuterii, ceasuri, cărți și tot felul de alte obiecte. Toate scumpe. Cel mai scump obiect de aici ajunge la 2 000 de euro. Nu-mi permit nimic așa că ies rapid din magazin, lăsând în urma mea micul bichon care mă întâmpinase.
Foarte aproape se înalță Biserica Sainte Dévote, ascunsă de stânci și alte clădiri. Seamănă cu capela din orașul vechi, la fel de micuță, cu un altar, o orgă și câteva candele care luminează icoanele și statuile de pe pereți. Nimic interesant. Însă, din ce observ, este un loc de reculegere pentru destui. Nu stau mult. Nu vreau să le stric liniștea. Și-apoi nu am nici o relație apropiată cu divinitatea, de a cărei existență mă îndoiesc. Dar oamenii au nevoie de asta. Au nevoie să creadă că viața nu se încheie aici, că există un scop mai mare ca ei. Și cine sunt eu să le pun la îndoială crezurile?
Urc mai departe spre cazino, aflat lângă Hotel de Paris și Café de Paris. Toate clădiri pline de istorie, însă cea care mă interesează este clădirea cazinoului (ce cuprinde și Marele Teatru și sediul companiei de balet Les Ballets din Monte Carlo) care se poate vizita de la 9:00 la 13:00, pentru ca o oră mai târziu porțile cazinoului să se deschidă pentru jucători. Proiectată în 1879 de Charles Garnier, arhitectul Operei din Paris, clădirea este deținută de Société des bains de mer de Monaco, o companie publică în care guvernul și Casa Grimaldi controlează majoritatea acțiunilor. Cazinoul a fost până de curând principala sursă de venit pentru dinastia domnitoare și economia Principatului Monaco. De-a lungul turului cu audio-ghid se pot vizita Sala Renascentistă, Salonul Roz, Sala Americilor, Sala Albă, Salonul Touzet South, Galeria Empire, Sala Médecin și Salonul Touzet North.

p42
La câțiva pași de cazinou se află Pavilioanele Monte-Carlo unde se găsesc cele mai recente colecții ale celor mai celebre case de modă – Chanel, Gucci, Alexander McQueen ș.a. Nu mă opresc însă aici, ci continui spre circuitul stradal de Formula 1, trecând prin celebrul ac de păr și continuând spre tunel unde se prind viteze de sute de kilometri la oră. Ce n-aș da să testez o asemenea mașină într-o zi…
Nu prea departe a fost înălțată o grădină japoneză. Micuță, ce-i drept, dar o oază de liniște, aproape de malul mării. Doar alți câțiva se mai află înăuntru și pot să mă bucur de poduri peste apă și de pietre, de căsuțe japoneze minimaliste. Mă așez pe o bancă pentru câteva clipe și sunt doar eu și grădina, grădina și eu…

p43
Pe partea cealaltă a drumului se ridică Vila Sauber, sora Palomei de care vă povesteam mai devreme. Un alt eșec artistic produs de Berger&Berger, Patrick Corillon, Félix Dol Maillot și Damien MacDonald. Uneori mă întreb cine admiră asemenea artă…
Aș vrea să închei cu artă bună, însă nu e cu putință. Închei, în schimb, cu marea… Liniștită și rece ca o femeie ce seduce doar pentru a părăsi… O privesc de pe dig la fel de liniștită, însă nu atât de rece. O privesc și-mi dau seama că în ea se oglindește întregul oraș, perla Mediteranei și a cailor putere…

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *