Philip Roth (n. 1933), pe numele său complet Philip Milton Roth, este un romancier american. A devenit cunoscut pentru colecția Goodbye, Columbus (1959), faimă cimentată cu bestsellerul Portnoy’s Complaint (1969). Cariera sa a continuat cu numeroase opere aclamate de critici, multe dintre acestea avându-l drept personaj pe al său álter égo ficțional, Nathan Zuckerman. Alte opere ale sale sunt: The Ghost Writer (1979), American Pastoral (1997, roman câștigător al Premiului Pulitzer).

Nemesis (Editura Polirom, 2011, traducător: Radu Pavel Gheo) se încadrează în curentul literar modernist, stilul funcțional beletristic, genul literar epic, specia literară a romanului realist, spunând povestea domnului Cantor (lăsat la vatră din cauza problemelor de vedere) care trăiește în Newark și explorând efectele unei epidemii de poliomielită asupra unei comunități evreiești din cartierul Weequahic.
Cu referire la narațiune, aceasta este subiectivă, acțiunea fiind relatată prin ochii lui Arnie Mesnikoff, unul dintre copiii care vine la terenul de joacă supravegheat de Bucky Cantor și care cade, de asemenea, victimă bolii. Tot acest personaj este cel care îl reîntâlnește pe domnul Cantor în 1971 și află ce s-a întâmplat cu acesta.
În ceea ce îl privește pe Roth, el reușește să fie extrem de convingător atunci când evocă teroarea creată de poliomielită în rândul comunității din Newark: neputința părinților, lipsa informațiilor, viteza cu care boala se răspândește etc.
La nivel stilistic avem de-a face cu o scriitură lucidă, precisă și cadențată subtil care fac cititorul să pătrundă în mintea personajelor și să rămână acolo de-a lungul a zeci de pagini. De asemenea, Roth este un autor capabil să creeze scene puternice. De exemplu, confruntarea din spital dintre Cantor și logodnica sa, Marcia, este extrem de bine nituită. La fel sunt și întâlnirea dintre Cantor și tatăl Marciei sau cea dintre Cantor și domnul Michaels care la înmormântarea fiului său Alan afirmă: „a murit singur…” În plus, Roth are la îndemână abilitățile descriptive: portretizarea Marciei și teama lui Cantor de a fi văzut de Marcia după ce se îmbolnăvește sunt clădite să pară aievea.
Nemesis oferă cititorilor posibilitatea de a lectura ficțiune inteligentă prin temele pe care le abordează: războiul purtat de Cantor cu Cantor (este practic un conflict între ideea unui om privind datoria pe care o are și abandonarea acesteia în favoarea fericirii imediate), teama, furia, vinovăția, suferința ș.a.
Cantor suferă o criză spirituală, întrebându-se de ce Dumnezeu ar lăsa copii nevinovați să moară („Domnului Cantor i s-ar fi părut o ofensă mult mai neînsemnată dacă grupul de oameni veniți acolo să jelească s-ar fi declarat adoratorii unei zeități a soarelui, copii a unei divinități solare mereu statornice, și, în stilul înflăcărat al vechilor civilizații păgâne din emisfera noastră, s-ar fi lăsat prinși într-un dans ritual al soarelui în jurul mormântului băiatului mort – mai bine așa, mai bine să sanctifice și să îmbuneze razele nerăsfrânte ale Mărețului Tată Soare, decât să îi acorde unui demiurg absolut dreptul să comită crimele atroce pe care El dorește să le comită.”), dar și o criză romantică, atunci când se logodește cu Marcia (temându-se că domnul Cantor ar putea să se îmbolnăvească, ea îl imploră să părăsească slujba din Newark și să i se alăture în tabăra de vară. Dorind să fie cu logodnica sa, Cantor pleacă din oraș, însă sentimentele de vinovăție de a-și fi părăsit copiii bolnavi sau amenințați de boală îl cuprind).
Romanul are și o serie de probleme: anumite personaje sunt palide și neinteresate (spre exemplificare, domnul Blomback, șeful taberei de la Indian Hill, despre care nu aflăm mare lucru de-a lungul narațiunii); faptul că în prima jumătate a romanului narațiunea este la persoana a III-a, pentru ca în ultima parte a lucrării (intitulată Reîntâlnirea) povestirea să fie realizată la persoana I, ceea ce nu conferă unitate Nemesisului lui Roth; datorită utilizării narațiunii în acest mod, cititorul se poate simți înșelat crezând că are de-a face cu un narator omniscient, nu cu unul subiectiv, așa cum stau lucrurile de fapt.
Și traducerea suferă. Radu Pavel Gheo alege să utilizeze ca timp al povestirii perfectul compus în locul perfectului simplu (adevăratul timp al povestirii în limba română!) ceea ce conferă narațiunii următorul efect – asemănarea cu un proces verbal sau o telegramă (cărora le sunt caracteristice acest timp verbal – perfectul compus, adică): „În seara zilei când a aflat despre frații Kopferman, domnul Cantor a sunat la ei acasă. A dat peste doamna Kopferman. I-a explicat cine e și de ce a sunat.”
Nu doar atât! Traducătorul utilizează în anumite situații perfectul compus acolo unde ar fi trebuit să fie folosit mai mult ca perfectul: „și părul care și-a pierdut culoarea întunecată acum câteva decenii […]”. Corect ar fi fost: și părul care își pierduse…, deoarece avem de-a face cu o acțiune anterioară celei la care se referă timpul povestirii.
Deranjantă este și apariția perfectului simplu uneori printre verbele la perfect compus: „În loc să joace el însuși, domnul Cantor s-a hotărât să-și înceapă dimineața stând cu cei zece băieți care își așteptau rândul să intre în joc și care păreau neobișnuit de pleoștiți. Stând la umbră, în dreptul mijlocului terenului, el observă că din cei aproximativ o duzină de băieți care pe la începutul verii se strângeau inițial aici în fiecare dimineață, devreme de tot, azi mai erau prezenți numai trei…”

Notă Goodreads: 2/5.

Alexandra Medaru administrator

2 comments

///////////////
  1. Anelise Rottenberg

    „si parul care isi pierduse…” nu este la mai mult ca perfect; iar in ultimul exemplu, nu am gasit niciun perfect simplu…

    1. Alexandra Medaru

      Poate mai verifici din nou gramatica limbii române. Verbul „a pierde” la mai mult ca perfect, persoana a III-a, singular are forma pierduse. Afli asta inclusiv de pe https://dexonline.ro/definitie/pierde, dar aș recomanda Gramatica Academiei. Cât despre ultima afirmație, „observă” este la perfect simplu, nu prezent, cum probabil crezi tu. Dacă nu ești convinsă, te îndemn să lecturezi cartea. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *