10660939_10201095507305128_173407894_n
             Pe 8 decembrie s-a ținut la București expoziția Tonomatul cu povești, găzduită la Teatrul Odeon. Artistul expozant era Angela Szabo care a adus înaintea publicului o colecție de picturi exotice, le-aș numi eu. Deși nu sunt un expert în pictură, lucrările ei m-au dus cu gândul la arta africană. Erau viu colorate și multe dintre ele aveau câteva elemente repetitive, printre care nuditatea/sexualitatea sau motivul felinelor.
La acest eveniment am participat alături de colegii mei de la Secție, Andrei Duduman și Adrian Răducan. Și tot aici am avut ocazia să îl cunosc pe Dezideriu Szabo de la Cititor Fantasy, cel care în urmă cu câteva luni a scris o recenzie pentru Eroi fără voie de Andrei Duduman, text care dă titlul antologiei grupului literar Secția 14.
Seara petrecută la Teatrul Odeon a fost una faină, mai ales că am avut ocazia să vorbim cu un cititor de fantasy înrăit despre tot felul de lumi construite de diverși autori ai genului: de la Martin (atât de cunoscut și de îndrăgit de cititori din toată lumea) până la Erikson (autorul seriei Cronicile Malazane/ Malazan Book of the Fallen). Vă încurajez să îi urmăriți și blogul, dacă îndrăgiți literatura de gen. Cum omului îi place să citească, ne-am gândit să-i facem o surpriză, dăruindu-i antologia Eroi fără voie pe care sperăm să o lectureze cu plăcere. Iar el ne-a făcut și nouă o bucurie când ne-a trimis poza de mai jos, bucurie pentru care îi mulțumim astăzi.

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *