cellarium-at-fountains-abbey-1404138446xIF

       Ballir se afla de șaizeci de cadrane în chilia întunecoasă. Peste alte două, avea să fie trimis în orașul-cetate unde avea să i se curme viața așa cum el o luase pe a altora. Privea murii celulei din piatră neagră, păstrători ai tainelor sale în ultimul sălaș ce avea să-l adăpostească înainte de a fi dat călăului. Acesta urma să îl schingiuiască și, încă viu, să-l ciuntească într-o sută de bucăți pentru ca toate cele o sută de așezări ale Gilhadiei să afle de veste ce pățesc cei care n-ascultă de legile nomiratului.
Aștepta sosirea Supraveghetorului, care avea să vie și să-i îndeplinească o ultimă dorință. Datina locală cerea ca fiecărui osândit la moarte să-i fie împlinită o poftă, oricare ar fi fost aceea, ca și cum asta ar fi absolvit juzii de crima ce urma a fi săvârșită. Iată că nu trecu nici măcar un ac de cadran că Supraveghetorul, pe numele său Thorwald Eslingen, își făcu apariția.
Bărbatul, având șaizeci de Înnoiri, intră în chilie și cu o voce solemnă îi zise:
‒ Mâine pe astă vreme vei sta înaintea norodului și vei plăti pentru păcatele tale după cum bine știi.
Păcatele mele, gândea Ballir amuzat, mai degrabă răzbunarea mea.
‒ De aceea, stau înaintea ta și vin întru a ta ultimă dorință. Care ți-e aceea? întrebă Supraveghetorul.
‒ Vreau cele necesare pentru întocmirea și trimiterea unei scrisori, spuse Ballir.
‒ Asta-i ultima ta cerință? Cumpănește cu grijă, căci o dată grăită alta nu-ți va fi dată…
‒ Aceasta e, confirmă Ballir, să trimit o scrisoare lui Gloa Biranen din Thorbiel.
‒ Vei primi ce ai cerut și mă voi asigura că scrisoarea ta va ajunge la destinație.
Thorwald Eslingen părăsi chilia. Ballir rămase singur, dar nu pentru lungă vreme, căci, curând, unul dintre paznicii închisorii îi aduse cele cerute. Prizonierul le primi cu grijă ca și cum întreaga sa viață ar fi stat la mila lor. Le puse pe scrin și luă loc. În cele din urmă, începu să compună scrisoarea…

***

Cadranul 425 din Înnoirea 13 420, calculate de la începutul Lumii

Lui Gloa Biranen din Thorbiel,

Acum, cum scriu aceste rânduri, acele de cadran îmi sunt numărate. Puțin timp a mai rămas până la a mea execuție și vreau să-ți spun că teamă nu mi-e de a mea moarte. Am așteptat-o, o aștept și o voi aștepta ca pe o izbăvire blândă ce mi-a fost promisă demult, dar a întârziat să apară, cu toate că au fost clipe când am tânjit la ea ca la nimic altceva.
Oh, Gloa, aceasta e ultima mea scrisoare către tine, pe care s-ar putea să nu dorești a o citi, dar, acum în ceasul morții, vreau să-ți fac o ultimă confesiune…cea a poveștii adevărate, cea pe care nu o cunoaște nimeni, nici măcar tu, nici măcar juzii ce m-au condamnat…
Și, pentru a o afla pe toată, așa cum e știută doar de Fosiytos, zeul adevărului în care n-am crezut niciodată, dar căruia tu i te închini, am să încep cu începutul…
Primele amintiri ce la am sunt legate de copilăria petrecută în Liegbiel. Probabil aceea a fost singura mea perioadă fericită. De fapt, mint…a mai fost una, cea în care te-am cunoscut pe tine, Gloa, dragă, dar să nu mă abat de la ceea ce am a-ți spune. Liegbiel, cel de-al doilea oraș al Gilhadiei, mi-a fost casă în primele zece Înnoiri. Ar trebui să mă întorc la cea de-a șasea căci acela e un punct însemnat al vieții mele, pe care atunci nu l-am priceput ca atare, dar, care între timp, mi-a devenit cum nu se poate mai clar…
Trecuseră șase cadrane de la cea de-a șasea Înnoire. Șase cadrane, șase Înnoiri, șase…număr ce mă bântuie și acum. Atunci m-am hotărât să pornesc într-o călătorie din cele în care pleci ca într-o aventură când ești copilandru și nimic n-ai de grijă. Demult, voiam să aflu ce se ascunde în hambarele de la marginea orașului, de care toată lumea vorbea până să apuc să intru în odaie, dar, odată aflat în încăpere, se lăsa tăcerea. Măcinat de curiozitate, trebuia să cunosc tainele acelor locuri, astfel că m-am strecurat pe ulițele dosnice, sperând că nimeni nu avea să-mi bage de seamă lipsa. Am pornit în direcția hambarelor. Doream numai să aflu ce ascundeau pereții acelor construcții de scândură, ieșite dintr-o poveste a dărăpănării și a stricăciunii, a abandonului și a uitării…
25+

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *