11108280_1453066631652935_3745147732272693886_n

Secția 14 va găzdui un eveniment de prezentare în cadrul East European Comic Con. Dacă anul trecut am stat în public, de data aceasta a sosit momentul să luăm cu asalt scena și să vă spunem mai multe despre noi și despre proiectele noastre.

Gazde vor fi Mihai Alexandru Dincă, Valentin Goran, Alexandra Medaru și Adrian Poenaru.

Cel din urmă va deschide spectacolul și îi va aduce mai aproape de voi prin cuvinte pe cei care compun grupul literar înființat în urma Atelierului SF&F organizat de Bookblog.ro și Revista de Povestiri.

Nu doar ne veți cunoaște la Comic Con, ci veți avea ocazia să aflați și despre locurile în care am publicat sau unde dați de noi în mediul online.

Însă cea mai bună parte abia acum începe. Avem pregătite pentru voi informații despre proiecte în lucru, și ele nu se rezumă doar la literatură. Haideți să descoperiți câte puțin din romanele ce trec prin procesul coacerii la ora actuală și artworkul ce le completează. Și dacă tot am ajuns la ilustrație, avem printre noi desenatori talentați, iar parte din operele lor le puteți vedea dacă veniți la Comic Con. Mai mult! Ce ziceți și de un proiect de bandă desenată? Cine se află în spatele lui urmează să descoperiți duminică.

Pentru cei care vor să devină la rândul lor scriitori avem și o porție de sfaturi. Mihai Alexandru Dincă, cel mai publicat autor al Secției, vă va povesti despre experiența lui de până acum, dar și despre ce înseamnă asumarea criticii și procesul de învățare. Să vă spunem că MAD era unul dintre cei mai mari apărători ai textelor sale? Între timp situația s-a schimbat. Motivul vi-l mărturisește chiar el în cadrul întâlnirii de la EECC.

Există și alte surprize în recuzită. Ca de Comic Con!

Vă așteptăm duminică, 29 mai, de la ora 10:30 la Romexpo. Ne găsiți la BCR Stage (C4). Evenimentul oficial îl găsiți aici.

9+

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *