Vorbitor în numele morților de Orson Scott Card, apărut în 1986 și tradus în limba română la editura Nemira, este un soft SF, făcând parte din Saga lui Ender și fiind cel de-al doilea roman al seriei.
Cartea continuă aventurile lui AndrewWiggin, mutând acțiunea la aproximativ 3 000 de ani mai târziu față de cea din Jocul lui Ender.
De data aceasta, Andrew Wiggin (Ender, în primul roman; aici, Vorbitor în numele morților sau Săvârșitorul) va fi chemat pe Lusitania, una dintre coloniile galactice cu o societate închistată în dogme, unde va destăinuisecretele lui Libo, Pipo și Novinha, cei trei xenobiologi care s-au confruntat cu problema purcelușilor, o altă specie extraterestră descoperită după exterminarea gândacilor ce fusese săvârșită de Ender.
Astfel, Andrew Wiggin va porni într-o călătorie care îl va îndepărta de sora sa, Valentine, dar care va aduce încheierea unui tratat cu purcelușii și rezolvarea problemelor de pe Lusitania. Nu doar atât, el va cunoaște alături de Novinha și dragostea de care nu avusese parte în cei aproximativ trei mii de ani ai săi.
Prin comparație cu primul roman al seriei, Vorbitor în numele morțiloreste mai puternic construit atât din punct de vedere al conflictului principal, dar și al celor secundare, cât și din perspectiva personajelor conturate de autor, personaje care dau viață romanului prin personalitățile desprinse parcă din cotidian, căci fiecare are lupte interioare intense.
În plus, descrierile sunt mai bogate în detalii, dialogurile mai realiste, și astfel lectura e ușoară și extrem de plăcută.
Orson Scott Card a realizat în acest roman niște pasaje remarcabile, nu degeaba a fost premiat cu Nebula în 1986 și cu Hugoîn 1987.
Mai jos găsiți câteva dintre cele care mi-au atras mie atenția, pe care le împărtășesc cu voi drept argument pentru citirea romanului:

 

  • Port semințele morții în mine și le sădesc oriunde zăbovesc atât cât să iubesc. Părinții mei au murit pentru ca alții să poată trăi, acum trăiesc eu, astfel că alții trebuie să moară.
  • …o iubea, așa cum se întâmplă să iubești pe cineva care îți este ecou în momentele de adâncă întristare.
  • Să vii să stai la umbra mea, să privești spre soare prin frunziș și să te rezemi de trunchiul meu. Și să mai faci ceva: să adaugi povestea mea la „Matca și Hegemonul”. S-o numești „Viața lui Uman”. Să le spui tuturor oamenilor cum am fost conceput pe scoarța copacului tatălui meu, cum m-am născut din beznă și am mâncat din trupul mamei. Povestește-le cum am lăsat în urmă viața din întuneric, cum am intrat în jumătatea de lumină a celei de-a doua ca să deprind limba de la soții și să învăț toate miracolele pe care Libo, Miro și Ouanda mi le-au oferit! Să le spui cum, în ultima zi a celei de-a doua vieți, adevăratul meu frate a sosit de dincolo de cer pentru a încheia această înțelegere, astfel încât oamenii și purcelușii să devină un singur trib, nu de ființe umane sau de purceluși, ci de rameni! Să le mai spui cum prietenul meu m-a trecut în cea de-a treia viață, în lumina deplină, să mă înalț spre cer și să aduc pe lume zece mii de copii înainte de a muri!
  • Cât de neașteptat regăsim în noi trupul lui Dumnezeu, chiar în clipa când credem că suntem alcătuți numai din țarină!
  • Acum pot să mor! mărturisi el. Mi-am încheiat munca de o viață.
    Și eu, spuse Novinha, dar cred că abia acum a sosit momentul să luăm viața de la început.

Alexandra Medaru administrator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *