De la saga Turnul întunecat încoace n-am mai întâlnit o carte care să mă intrige în aceeași măsură. Am citit multe de atunci. Unele dintre ele mi-au plăcut, altele nu. Pe unele le-am adăugat la lista de lecturi preferate. Dar parcă niciuna nu mi-a atras atenția datorită vreunui mister aparte. A reușit, în schimb, să o facă romanul Zei americani al lui Neil Gaiman, care nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o biblie a unor zei demult uitați.
Romanul pornește de la ideea că fiecare popor venit în America a adus cu sine zeii proprii, zei vechi care în prezent se chinuie să supraviețuiască pe teritoriul american și care se luptă cu noii zei (bancari, ai telecomunicațiilor, ai petrolului, etc) la care oamenii se închină.
În lupta împotriva acestor noi forme de proslăvire, condusă de Wednesday (întruchiparea modernă a lui Odin; Gaiman s-a îndreptat către mitologia nordică și sunt convinsă că a câștigat mulți fani cu această mișcare) este atras Shadow care va juca un rol important în stabilirea câștigătorilor – dacă se poate vorbi de învingători în contextul în care zeii și credințele se află într-o continuă schimbare într-o lume ce nu stă locului.
Lupta trebuie urmărită de la un capăt la altul, întrucât Gaiman folosește atâtea simboluri câte credințe există, și e minunat când ai ocazia să te plimbi prin mitologia nordică, să continui prin cea hindusă, ca apoi să te îndrepți către practicile Voodoo. Cel puțin mie mi s-a părut genial.
Mai jos aveți niște pasaje interesante, care poate vă vor convinge să citiți cartea publicată la Editura Paladin, dacă eu n-am reușit să o fac:
· ‒ Libertatea, zise Wednesday în timp ce se îndrepta spre mașină, e o târfă care trebuie regulată pe o saltea făcută din cadavre.
· Există povești adevărate, în care destinul fiecărui individ este unic și tragic, iar cea mai mare tragedie este că le-am auzit și înainte, și nu putem permite să le resimțim foarte profund. Construim o coajă în jurul lor, ca niște scoici în jurul unui fir dureros de nisip, îmbrăcându-l cu straturi moi și perlate pentru a-l putea suporta. În felul acesta mergem și vorbim și funcționăm zi de zi, imuni la pierderile și durerile altora. Dacă ele ne-ar atinge cu adevărat, ne-ar transforma în infirmi sau în sfinți; însă de cele mai multe ori, ele nu ne ating. Nu ne putem permite asta.
· Dumnezeu e un vis, o speranță, o femeie, un tip ironic, un tată, un oraș, o casă cu mai multe încăperi, un ceasornicar ce își lasă cel mai bun ceas în deșert, cineva care te iubește, ba chiar, împotriva oricăror dovezi, e o ființă cerească a cărei singură treabă constă în a se asigura că echipa de fotbal, armata, afacerea sau căsătoria ta merge bine, prosperă și învinge orice obstacole.
· ‒ Suferința este uneori o curățare, spuse bărbatul.
…
‒ Poate să te purifice.
‒ Poate să te și distrugă, zise Shadow.
taramuridenicaieri.ro 