Sursa foto: Revista de Povestiri
Aseară ne-am lansat oficial la Copper’s Pub și am făcut-o cu casa plină, ca să zic așa.
Evenimentul s-a pornit la ora șapte și Andreea Chebac de la bookblog.ro a fost cea care l-a deschis.
Ca la orice lansare s-a vorbit despre antologie, iar la evenimentul de aseară cei care au luat cuvântul au fost editorul Michael Haulică, Ana Maria Negrilă și Florin Pîtea, chemați ca invitați speciali.
Alături de ei au urcat pe scenă și trei dintre scriitorii antologați: Andrei Duduman, Adrian Poenaru și Alexandra Medaru (adică eu, că e ciudat să vorbesc despre mine la persoana a III-a).
Iar pe urmă a urmat sesiunea de autografe…
Privind acum la seara trecută, vreau să vă arăt și vouă ce a însemnat ea pentru mine. Să mă aflu pe scena aceea și să vorbesc despre copilul nostru, cum i-am spus aseară… Ei bine, sunt o grămadă de emoții pe care îmi vine greu să le exprim în cuvinte: dorința de a transmite publicului pasiunea pe care o punem în munca noastră, teama de a vorbi în public, speranța că astfel de întâmplări nu se petrec o singură dată… Și sunt sentimente din alea pe care ai vrea să le trăiești mereu, dacă ar fi posibil…
A fost o seară frumoasă! Singurul lucru de care îmi pare rău e că Iulia Albota și Andrei Panțu nu au putut să fie prezenți. Ar fi fost minunat ca noi, toți cei care ne-am pus poveștile între paginile antologiei, să ne aflăm acolo.
Da! Primul copil al Secției s-a născut aseară! Sperăm noi să vină mulți alții la fel de ciudați în anii ce vor urma.
În final, vreau să le mulțumesc celor prezenți. Fără voi, evenimentul ăsta n-ar fi fost atât de special și sperăm să ne reîntâlnim la multe altele.