O crimă, supereroi și un al treilea război mondial. Acestea ar fi cuvintele care definesc romanul grafic Watchmen(premiat cu Hugo) la care au contribuit Alan Moore (scriitor) și Dave Gibbons (artist grafic).
Moore a încercat să parodieze conceptul clasic al supereroului printr-o istorie alternativă în care supereroii se fac cunoscuți între anii 1940-1960 când ajută SUA să câștige războiul din Vietnam. În 1985, există riscul unui război nucelar cu URSS, supereroii au fost scoși în afara legii, iar majoritatea acestora lucrează pentru guvernul american. Acțiunea romanului grafic pornește de la uciderea lui Edward Blake și arată luptele interioare ale supereroilor pe măsură ce această crimă este investigată.
Un aspect care face ca romanul să fie ieșit din comun este acela că spre deosebire de supereroii obișnuiți, în Watchmen, cu excepția personajului Dr. Manhattan, celelalte personaje sunt oameni simpli, fără vreo superputere specifică, așa cum ne-au obișnuit creatorii altor personaje de benzi desenate.
Personajele principale sunt:
- Walter Joseph Kovacs/ Rorschach – un supererou cu mască albă care continuă să lupte împotriva criminalilor în ciuda faptului că a fost scos în afara legii;
- Edward Blake/ The Comedian – un supererou care rămâne activ după ce se dă legea din 1977 care interzicea supereroii;
- Dr. Jon Osterman/ Doctor Manhattan – o ființă cu superputeri obținute datorită unui experiment din 1959;
- Daniel Dreiberg/ Nite Owl – un supererou retras care folosește accesorii cu tema bufniței;
- Adrian Veidt/ Ozymandias – un personaj inspirat de Alexandru cel Mare, fost supererou care la momentul acțiunii conduce una dintre marile companii americane;
- Laurie Juspeczyk/ Silk Spectre – fiica lui Edward Blake, supereroină și ea.
În ceea ce privește romanul, acesta are mai multe puncte forte. În primul rând construcția sa permite cititorului să pătrundă în dedesubturile personajelor prin prezentarea unor fragmente de jurnal sau a unor scrisori care ajută la cunoașterea îndeaproape a acestora. Și pe mine m-a prins la fix cu asta, mai ales că într-o poveste personajele mă interesează cel mai mult.
Apoi fiecare capitol are un citat care definește întreaga acțiune desfășurată între paginile sale. Preferatul meu fost cel din capitolul al șaselea:
Battle not with monsters, lest ye become a monster, and if you gaze into the abyss, the abyss gazes also into you.
Friedrich Wilhelm Nitezsche
Pentru a păstra simteria, Moore încheie povestea cu un citat din Juvenal:
Quis custodiet ipsos custodes.
În al treilea rând, construcția poveștii în sine te captivează din primele pagini, iar personajele nu fac decât să întărească aspectul acesta. Moore spune povestea lor într-un fel în care nici n-ai senzația că lecturezi un roman grafic, ci mai degrabă că te afli în lumea pe care el o imaginează, iar calitatea imaginii este dintre cele mai bune.
Cam atât vă spun eu de data aceasta. Probabil ar mai fi destule de zis despre persoanjele preferate, despre acțiune, despre construcție, dar vă las pe voi, cititorii, să aflați restul.
taramuridenicaieri.ro 