Am citit Divina comedie de Dante prin liceu, fiind una dintre cele mai fascinante călătorii întreprinse vreodată prin intermediul unei cărți cu toate că a fost terminată prin 1320. E unul dintre volumele pe care, odată începute, n-am putut să le mai las jos din mână, pentru că universul creat de Dante în scrierea lui este atât de puternic încât pare aievea. Pe măsură ce cobori cercurile iadului ai senzația că trăiești toate chinurile celor damnați la osânda eternă, iar Infernulm-a fascinat în așa măsură încât oricât de dure erau imaginile construite aș fi vrut să văd și mai mult. Purgatoriul și Paradisul lui Dante n-au suscitat o impresie la fel de intensă, pentru că decorul este mai prietenos, iar eu sunt atrasă mult mai profund de întuneric decât de lumină, însă scrierea și descrierea sunt la fel de valoroase ca în cazul Infernului.
S-ar părea că nu sunt singura asupra căreia Divina comedie (și mai ales Infernul) a avut un impact intens, întrucât opera a ajuns să influențeze de-a lungul timpului alte figuri importante ale artei și nu numai, precum: Geoffrey Chaucer, John Milton, Karl Marx, Jorge Luis Borges, etc.
Recent am avut ocazia să aflu de la colegul meu de Secție, Andrei Duduman, despre un autor canadian, Andrew Davidson, care are ca punct de plecare în romanul de debut, Gargui, tocmai Comedia lui Dante. Gargui este o poveste a iubirii damnate, a pasiunii și a sufletelor pereche ce nu-și pot găsi liniștea după moarte, motiv pentru care mi-a adus aminte de istoria de iubire dintre Francesca și Paolo personajele lui Alighieri care nu pot fi împreună în infern, fiind mereu purtate de vânt, căci iubirea lor a fost una petrecută din patimă în afara regulilor sociale. Întocmai ia naștere și povestea de dragoste dintre personajele principale ale romanului fantasy Gargui.
Acțiunea romanului se desfășoară printr-o întrepătrundere de planuri. În planul narativ prezent, eroul masculin, un producător de filme porno, suferă un accident ce îi provoacă arsuri pe întreg corpul. În spital o va cunoaște pe sculptorița Marianne Engel care îi va dezvălui că se cunosc dintr-o altă viață, mai exact din timpuri medievale când ea era călugăriță și el făcea parte dintr-o Condotta de mercenari, fiind adus la mânăstire datorită unor arsuri. Cei doi se vor îndrăgosti, vor pleca împreună și se vor căsători, însă destinul îi va duce la reîntâlnirea cu Condotta de unde mercenarul fugise și la răzbunarea grupării pentru dezertarea lui. Sfârșitul poveștii din planul narativ trecut este tragic, demn de Comedia lui Dante, căci dragostea ucide în final.
Revenind la planul narativ prezent, povestea de iubire se reînnoadă pe măsură ce Marianne îi povestește amantului ei istoria lor medievală. Însă așa cum este de așteptat, sufletele damnate nu pot găsi fericirea nici măcar la reîntâlnire, iar sfârșitul romanului va fi unul la fel de tragic ca primul final al celor doi, întrucât iubirea omoară din nou.
Ce m-a impresionat pe mine la acest roman nu e neapărat scriitura, ci povestea în sine, pentru că autorul reușește să sublinieze foarte bine soarta celor două personaje, iar ultimele o sută de pagini te trec prin atâtea emoții încât ai vrea ca eroii să evadeze sorții lor, cu toate că știi că nu există această posibilitate.
De asemenea, e foarte fain construită evoluția eroului masculin, omul ars, pentru că dintr-un bărbat frumos, cinic, dotat din punct de vedere sexual (așa cum era înainte de accident), acesta se transformă într-un om generos, capabil de iubire, depășindu-și condiția din incipit.
În plus, personajul feminin, Marianne Engel, intrigă prin misterul ei. Sculptorița creează gargui, are un trup plin de tatuaje, spune povești desprinse din alte timpuri și cedează din inimile sale fiecărei opere, devenind una cu creațiile sale pe parcursul procesului de aducere la viață a artei sale.
Alte elemente bine realizate sunt: poveștile Mariannei care devine un soi de Șeherezadă modernă, personajele secundare variate și bine conturate ca personalitate, informațiile medicale și istorice documentate. Astfel că romanul este unul ce merită a fi citit.
În final, vă las cu câteva pasaje care m-au impresionat și recomand cartea mai ales acelor cititori care au îndrăgit Divina comedie:
· Există mai multe explicații posibile pentru disconfortul meu. Poate că trupul ei avea un efect mult mai mare decât cel al altor femei deoarece chiar țineam la ea. Poate că, pentru prima oară în viața mea, ca rezultat al penectomiei, nu mă puteam elibera de trupul unei femei posedându-l. Poate că sentimentul meu era pur feromonal. Toate aceste teorii sunt plauzibile și poate, într-o oarecare măsură, sunt chiar valide, dar în acel ajun de Crăciun, întins lângă ea și incapabil să adorm, am ajuns la o concluzie. Motivul principal, cred eu, pentru care trupul ei îl încânta atât de mult pe al meu e acesta: trupul ei mă afecta nu numai pentru că era uman, dar și ca o entitate care se apropia de cea a amintirilor și a stafiilor.
· – Suferința e bună pentru suflet.
– Nu, nu e!
– Dacă nu poți iubi durerea – încercă ea să-i confere o aură pozitivă – atunci cel puțin poți iubi lecțiile care te învață durerea.
· – Cred, răspunse Vicky, că Marianne Engel va veni după tine.
Nu vine după tine.
– De ce crezi asta?
– Uneori iubirea învinge chiar și moartea, răspunse Vicky.
· Cred că până și ultima bătaie a inimii mele îți aparține, și mai cred că atunci când voi pleca din această lume, ultima mea suflare ca purta numele tău. Cred că ultimul meu cuvânt – Marianne – va fi tot ce-mi va trebui vreodată să știu că viața mea a fost bună și deplină și meritată, dar mai cred și că iubirea noastră va dura o veșnicie.
taramuridenicaieri.ro 
[…] Gargui (Andrew Davidson). Am mai scris despre romanul recomandat de Andrei Duduman acum câteva luni. Povestea dintre omul ars și Marianne Engel m-a fascinat pentru că amintește de Divina Comedie a lui Dante și pentru că abordează tema sufletelor pereche care se reîntâlnesc de-a lungul unor vieți succesive. Mai multe despre roman aflați aici. […]
ApreciazăApreciază
Ma pasioneaza iubirile damnate. Cred ca voi incerca cartea
ApreciazăApreciază
Great! 🙂
ApreciazăApreciază