Voluntariatul altfel – o incursiune în lumea liliecilor

Wilderness Research and Conservation, Protecția și Studiul Liliecilor, Visul Luanei

Postarea aceasta nu este despre literatură, așa cum v-am obișnuit, ci despre o altă muncă pe care o fac și care îmi place, despre care m-am decis să vă povestesc și vouă, și anume voluntariatul pentru lilieci.

Anul trecut prin iarnă am pornit prima mea călătorie oficială în acest domeniu, printr-un ONG intitulat Wilderness Research and Conservation în programul Protecția și Studiul Liliecilor.

Wilderness Research and Conservation este o asociație creată în scopul cercetării, conservării și protejării mediului natural și ce m-a atras pe mine la proiectul lor este că are în spate oameni care și-au descoperit pasiunea și pun în munca lor tot efortul pentru a aduce o contribuție valoroasă pe proiectele asumate. Organizația îi are drept fondatori pe Dragoș Măntoiu (geograf și biolog), Ionuț Mirea (geograf și speolog), Andra Domozină (geograf), Radian-Cristian Petre (inginer) și Iulia Miu (geograf), lucrând în colaborare cu centrul pentru reabilitarea animalelor sălbatice de la fundația Visul Luanei.

Atunci când Iulia Miu mi-a povestit despre programul de ajutorare a liliecilor, am știut imediat că vreau să iau parte la el, pentru că ființele astea mici și urâte (ar spune unii; mie mi se par de-a dreptul fascinante) nu atrag simpatia oamenilor așa cum ar face-o câinii sau pisicile. E minunat să ajuți niște creaturi care par atât de lipsite de apărare încât când le prinzi în mâinile tale ai vrea să le șoptești că nu vor păți nimic rău, că vrei doar să le faci un bine.

Ce se întâmplă de fapt în programul de voluntariat Protecția și Studiul Liliecilor?

Wilderness Research and Conservation se ocupă cu colectarea coloniilor aflate în pericol. Ideea e cam așa, în mod normal liliecii (care au o speranță de viață de 30 de ani în afara orașelor și de doar 3 ani în interiorul lor, datorită bioacumulării noxelor) hibernează pe perioada iernii. Totuși, se poate întâmpla ca animalele să nu intre în starea latentă sau să iasă din ea. Problema e că odată treziți din hibernație, liliecii nu își pot găsi resurse de hrană pentru a supraviețui iernii și aici intervine organizația.

Oamenii de la Wilderness Research and Conservation preiau coloniile aflate în pericol (după ce sunt înștiințați de existența lor) și au grijă de ele împreună cu medicii veterinari de la Visul Luanei. Pentru a le asigura supraviețuirea organizează la intervale fixe de timp ședințe de hrănire la care sunt chemați voluntarii.

Sesiunile acestea decurg cam așa. Liliecii, ținuți în spații special amenajate, sunt cântăriți, hrăniți și recântăriți cu ajutorul voluntarilor. Experiența este neobișnuită, pentru că implică niște animale atât de ciudate. Cu toate acestea, atunci când ții în mâinile tale un liliac simți că faci unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe lume – ajuți fără să ceri nimic în schimb.

Interacțiunea cu liliecii poate fi dificilă. E nevoie de multă răbdare, întrucât pot fi agitați sau slăbiți de condițiile grele de peste iarnă, iar hrănirea lor necesită multă atenție, deoarece se face cu ajutorul unor pensete ce trebuie manevrate ușor pentru a nu răni animalele de care se are grijă.

Primele ședințe de hrănire s-au ținut în perioada decembrie 2014 – martie 2015, iar la finalul lor animalele au fost eliberate în Grădina Botanică din București.

Anul acesta, întâia sesiune de hrănire s-a ținut duminica trecută și întâlnirile vor continua până când condițiile din mediu vor permite eliberarea liliecilor. Când Iulia Miu m-a înștiințat despre reluarea programului de voluntariat, am sărit în sus de fericire. Îmi fusese dor de creaturile astea micuțe. Și dacă vreți să ajutați și voi la rândul vostru, vă încurajez să o faceți.

Mai multe detalii despre ce presupune programul puteți afla la: