Un sfârșit de săptămână scriitoricesc

Foto: Alexandru Orbescu

Sfârșitul acesta de săptămână a fost dintre acelea care cuprind multă literatură. Adică, fix cum îmi place mie, fiind marcat de două evenimente SF&F de natură diferită.

Vineri. Cenaclu la Secția 14

În primul rând ziua de vineri a fost motiv de reunire pentru Secția 14 într-un nou cenaclu datorită lui MAD al nostru (Mihai Alexandru Dincă, pentru cine nu știe despre cine e vorba) care a adus prima parte dintr-un text hard SF intitulat Labirintul nopții a cărui acțiune se petrece pe planeta roșie și e înconjurată de mister, așa cum ne-a obișnuit unul dintre cei mai prolifici autori ai Secției. Întâlnirea a fost una specială, având-o drept invitată pe Ana-Maria Negrilă, autoarea romanului Împăratul ghețurilor și al culegerii de povestiri Orașul ascuns, iar Secția are în plan să mai facă și alte convocări la sesiuni viitoare, deoarece perspectivele noi sunt binevenite.

b

Foto: Alexandru Orbescu

Ședința a decurs fără probleme, pentru că la fel ca alți oaspeți, am reușit să o integrăm pe Ana în rândurile noastre, iar ea a venit cu niște comentarii pertinente la adresa poveștii și cu recomandări pe măsură. De la schimbarea timpurilor verbale la elemente de stilistică, construcția personajelor și detalii privind lumea în sine, Ana i-a spus lui Mihai ce să schimbe și de ce să modifice, iar modul în care a făcut sugestiile respective m-a făcut să îmi dau seama că am avut printre noi unul dintre oamenii aceia care știu despre ce e vorba când se deschide discuția referitoare la îmbunătățirea tehnicii de scriere, și e o adevărată plăcere să o asculți.

c

Foto: Alexandru Orbescu

Cât despre restul participanților, Alexandru Orbescu a deschis seara. Eu am adus comentarii despre problema timpurilor verbale (la care a făcut referire și Ana). Andrei Duduman a vorbit despre repetiții. Iulia Albota, Maria Bumbar și Cezarina Nicolae s-au legat de anumite amănunte ale textului. Adrian Poenaru ar fi vrut ca personajele feminine să aibă un ceva al lor distinctiv. Valeriu Tudose a apreciat povestea pentru abundența informațiilor tehnice verosimile. Mihai Octavian Giulvezan a închis seara cu unele comentarii referitoare la părți din acțiune.

d

Foto: Alexandru Orbescu

Fiecare a venit cu ceva diferit în dorința de a-l ajuta pe MAD. Înainte de a trece mai departe, pariez că textul ăsta va ieși cel puțin la fel de bun precum cele anterioare și că veți avea ocazia să-l vedeți publicat curând pe undeva.

Sâmbătă. Lansare Delirul încapsulat

Sâmbătă, 13 februarie (pentru unii cu ghinion, pentru alții numai de bine), de la ora 16:00 a avut loc lansarea volumului Delirul încapsulat din Cartea cu scoarțe de argint, ferecate de Florin Pîtea (sau i-aș zice, mai degrabă, relansarea, având în vedere că a fost scos pe piață de Crux Publishing la Gaudeamus 2015).

a

Evenimentul a avut loc în prezența autorului însuși, dar și a gazdei Andreea Sterea (editoare la Crux Publishing) și a invitatei speciale Ana-Maria Negrilă (scriitoare) la Red Goblin, un magazin de boardgames, card games, RPG, comic books, figurine, etc, dar și un loc în care poți petrece câteva ore cu prietenii pentru a te distra cu unul sau mai multe dintre jocurile disponibile.

Printre cei prezenți au mai fost și Șerban Andrei Mazilu, Georgiana Vlădulescu, Alex Sutiu, Cătălin Badea-Gheracostea, etc, dar și MAD alături de prietena lui, Bianca Dumitru.

b

Întâlnirea a ținut aproximativ o oră, debutând cu un discurs scurt al autorului despre volum, pentru ca apoi cuvântul să fie luat de Andreea Sterea cu o intervenție scurtă despre autor și roman. Ana-Maria Negrilă a vorbit despre motivele pentru care cartea este una ce merită a fi citită, autoarea spunând că a lecturat-o în câteva ore, iar Florin Pîtea a încheiat cu lectura a două fragmente din volum, ambele cu notă comică, cel din urmă fiind din În serviciul Maiestății Sale Imperiale, porțiune pe care am avut ocazia să o ascult întâia oară atunci când textul era încă în lucru la Wolf’s Pack.

A intervenit și Georgiana Vlădulescu cu câteva cuvinte despre volum, afirmând că în ciuda faptului că se afla în sesiune n-a putut să îl lase jos din mână, pentru că pur și simplu era prea bun.

A urmat apoi sesiunea de autografe la care lumea s-a înghesuit pentru a obține o dedicație de la autor, iar după șirul de oameni format aș îndrăzni să afirm că lansarea a fost un succes.

Duminică.

Evenimente literare numai unul și unul la sfârșitul acesta de săptămână. Și dacă adaug la ele și cele două capitole scrise de mine zilele astea, pot spune cu mâna pe inimă că e unul dintre cele mai bune weekenduri din ultima vreme.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s