Copil fiind, am îndrăgit mitologia. Îmi aduc aminte și acum Legendele Olimpului de Alexandru Mitru, cu copertă vișinie, volum pe care l-am devorat pur și simplu atunci când l-am citit întâia oară. A fost printre primele cărți lecturate și se află, de asemenea, printre cele pe care le-am recitit mai apoi.

Cum Zeii și Eroii m-au prins, mi-am continuat aventura și cu alte lecturi. Printre ele s-au aflat, mai întâi, legendele universale. Nu mai țin minte nici cine a scris cartea, nici cum se intitula exact, și cu toate că am căutat tomul cu copertă bleumarin n-am reușit să dau de el între miile de cărți pe care le am prin casă. Poate cândva îl voi redescoperi, dar până atunci pot să vă spun că în acel volum am citit despre Isolda și Tristan a căror poveste m-a marcat profund fiind despre o iubire tragică în care sfârșitul eroilor atârnă deasupra capetelor lor ca un nor apăsător. A urmat apoi istoria Camelotului. Pe aceasta am citit-o în norvegiană când deja deprinsesem limba. S-au adăugat Eneida, Iliada și Odiseea. Mult mai târziu am dat de mitologia asiatică (îmi amintesc de mitul creației în care zeii făuresc două ființe, una masculină – Izanagi – și una feminină – Izanami –, pentru a crea pământul). Un lucru e sigur. E ca un drog. Odată ce ai pornit pe calea ei nu te mai poți ține departe oricât ai vrea. Și de ce să te ții? E o descoperire continuă și o sursă minunată pentru oricine scrie fantasy creând la rândul lui o mitologie proprie. Tolkien, îndrăgit de atâția, unul din exemplele clasice la acest nivel, s-a folosit de legendele celtice pentru a da naștere Pământului de Mijloc.

Dacă m-ar întreba cineva pe care aș alege-o ar fi greu să răspund. Cu toate acestea cea greacă mă atrage în niște feluri aparte. Ar spune unii că e un răspuns standard. Poate, însă pentru mine e ceva legat de ea care trece de stricta lectură. Nu știu dacă ați pățit vreodată lucrul acesta, dar eu, de fiecare dată când dau de un volum legat de Grecia Antică, citesc și trăiesc senzația familiarității. Uneori îmi zic că poate am locuit acolo într-altă viață, că poate m-am închinat lui Zeus sau altor divinități de prin Olimp, că poate de acolo explicația. Nu sunt sigură că ader la treaba cu viețile multiple, așa cum nu sunt sigură că aș fi adepta neantului. Mă supun agnosticismului. Dar atunci când se întâmplă fenomenul acesta, pe care nu l-am întâlnit doar în cazul cărților legate de Grecia Antică, îmi spun că e ceva inexplicabil în lumea aceasta, unul din nenumăratele motive pentru care scriu fantasy…

Cam așa a fost cu volumul intitulat Endless Path. Greek Myth pe care l-am achiziționat de la Ex Libris acum câteva luni. Scrisă de Rachel Storm (mișto nume), cartea colecționează pe scurt informații despre mitologia greacă (logic!). Fiind împărțită în patru secțiuni, cititorul e purtat prin locuri mitologice sau prin lumea de dincolo, pentru ca apoi să își dea întâlnire cu zeitățile sau cu tot felul de creaturi (titanii, muzele, pleiadele, uriașii) și să trăiască aventuri alături de eroi mai mult sau mai puțin cunoscuți (Ahile, Perseu, Odiseu, amazoanele, etc.).

De asemenea, sunt povestite miturile creației, dar și legende născute din iubire (povestea Troiei sau cea a lui Euridice și Orfeu) ori din tentații (probabil îi știți pe Icar și Dedal).

Din punct de vedere al scriiturii, detaliile sunt reduse față de alte cărți pomenite anterior, însă volumul se poate constitui ca o bază de date importantă pentru cei neinițiați (cu condiția să cunoască limba engleză), iar imagistica suplinește lipsurile. Dacă ar fi fost un simplu catalog vizual tot aș fi cumpărat-o.

La fel cum aș fi achiziționat și Endless Path. Celtic Myth de Kevin Eyres pe care am luat-o, pentru că era din aceeași serie și nu am regretat deloc. Acest al doilea volum are un cuprins similar ca structură. Aflăm din el despre lumea de dincolo și despre crezul conform căruia viața unui om nu e nimic mai mult decât un episod într-un ciclu vast de nașteri, morți și renașteri (așa o fi?!). De asemenea, suntem purtați prin Tara, Avalon, Camelot sau spre portaluri ce duc către alte lumi. Întâlnim și zeitățile (fie ele celtice, irlandeze sau galeze), și eroii (Cormac mac Airt, Fin mac Cumhaill și Oisin sunt câțiva dintre ei), și răufăcătorii și monștrii (Ballor, Dullahan, etc.), pentru ca în ultima parte să descoperim unele dintre cele mai importante legende celtice (miturile creației, romanțe tragice, călătorii inițiatice). Ce m-a amuzat la volumul acesta e că îi rezervă un loc special lui Asterix. Da! Acel Asterix, pe care îl vedeam în desene animate. Ce mi-a plăcut e că păstrează aceeași calitate imagistică precum confratele său.

Eu recomand ambele cărți deoarece am considerat întotdeauna că există câteva elemente/domenii importante ce țin de civilizație ce trebuie studiate pentru cunoașterea și înțelegerea izvorului din care ne tragem (ca să spun așa), printre acestea regăsindu-se și mitologia, iar volumele de mai sus constituie un punct bun de pornire. Aceleași elemente le consider importante și pentru un scriitor care trebuie să fie un fel de enciclopedie vie dacă vrea să creeze lumi consistente, astfel că aș mai adăuga: istoria, arta, geografia, cunoștințele de faună și vegetație, astronomia, și ar mai fi și altele, dar mi-e că dacă continui lista, nu o mai sfârșesc.

Vă las cu recomandarea de a pune mâna pe cărțile mai sus amintite. Și dacă nu pe ele, atunci pe alte titluri care v-ar putea purta în adâncurile miturilor ce dăinuie de mii și mii de ani. Va fi o călătorie cum sunt puține altele.