Săptămâna trecută v-am povestit cum mi-am petrecut vacanța scriind pagini întregi la un text nou. La postarea respectivă am primit un comentariu de la un anume Tiberiu Bărburescu în legătură cu mașina mea de scris. Dacă vă întrebați ce model e, ei bine, am o Adler Gabriele 25. Din păcate nu scriu atât de des la ea pe cât mi-aș dori. Sunetul ei este deranjant pentru ceilalți și trebuie să recunosc că devine frustrantă copierea textului de pe hârtie în calculator. Dar, din când în când, îmi place să aud muzica ei zgomotoasă, astfel că provoc dureri de cap celor care nu o suportă și accept înjurăturile de rigoare.

Despre mașina mea de scris spunea domnul respectiv că seamănă cu a lui Stephen King, autorul uneia dintre cărțile mele preferate, Turnul întunecat (probabil v-am înnebunit cu ea, dar m-a marcat, ce să-i fac? Nu în fiecare zi îți iese în cale povestea care te face să îți spui: o să ajung și eu autor publicat).  Afirmația acestui domn mi-a atras atenția, astfel că m-am gândit să fac o postare despre mașinile de scris ale unora dintre scriitorii mei preferați și despre obiceiurile  lor.

Voi începe cu ale mele înainte de vi le spune pe ale lor. La fel ca luna, am două jumătăți, și așa e și cu scrisul. De ce spun asta? Prefer diminețile, cu cât mai devreme, cu atât mai bine, pentru a scrie fantasy. Și dacă se poate să fie liniște deplină! Cine mă întrerupe din procesul creativ sigur va fi mâncat. Serile sunt pentru realism, cu muzică în urechi, dar nu orice fel, din aceea care curge lin, tot așa cum se scurg cuvintele pe ecranul calculatorului. Scriu în pat, scriu la birou, scriu oriunde, dar în spații întunecate, neapărat. Am obiceiul să scriu fără întrerupere. Editările le las pe mai târziu, pentru că nu îmi place să întrerup vâltoarea creației. Când simt că s-a terminat, atunci e loc și pentru rescriere.

V-am spus pe scurt despre mine. Acum e cazul să vă povestesc despre o parte dintre cei mari și cum era vorba despre Stephen King mai devreme, voi porni cu el.

1. Stephen King spune despre rutina sa că nu e cu nimic diferită de cea de pregătire a somnului. Te duci la culcare altfel în fiecare noapte? Probabil că nu. Cât despre motivul pentru care avem obiceiuri specifice când ne culcăm sau când scriem, habar n-am să îl explic. Tot King afirmă: Există unele lucruri pe care le fac înainte de a scrie. Beau un pahar de apă sau o ceașcă de cafea. Mă așez la birou undeva între 8:00 și 8:30 în fiecare dimineață. Îmi iau vitaminele și îmi pun muzica, mă așez pe același scaun, iar foile sunt așezate în aceleași locuri. Scopul cumulativ al acestor obiceiuri zilnice este acela de a spune minții urmează să visezi în curând. Dacă Stephen King își bea apa sau ceaiul dimineața, eu beau cappuccino sau ceai înainte de a scrie. Uite că tot avem un ritual asemănător! Cât despre mașina lui de scris, n-am reușit să aflu modelul, dar am dovada că și el a folosit una pentru a scrie Carrie
2. Haruki Murakami are obiceiuri mai draconice (le-aș zice eu). Când lucrează la un roman se trezește la 4:00 și scrie timp de cinci-șase ore. După-amiaza fie aleargă 10 km, fie înoată 1500 m, fie le face pe ambele. Apoi citește un pic și ascultă muzică. La ora 21:00 se culcă. Păstrează această rutină zilnic. Repetiția este un lucru important pentru a ajunge la o stare mentală mai profundă. Murakami afirmă că pentru a păstra acest ritm repetitiv pentru atât de mult timp – șase luni sau un an – e nevoie de sănătate fizică și mentală. Să scrii un roman lung este ca un curs de supraviețuire. Puterea fizică e la fel de necesară ca sensibilitatea artistică. N-am reușit să aflu dacă Murakami a folosit vreodată o mașină de scris, însă dacă vreți să vedeți biroul lui impresionant o puteți face aici.
3. John Steinbeck prefera să scrie la Hermes Baby, una dintre primele mașini de scris portabile creată într-o epocă în care acestea erau extrem de grele. De asemenea, avea obiceiul să scrie o pagină pe zi sfătuind tinerii scriitori să se arunce în procesul scriiturii cât mai liber posibil. Nu obișnuia să corecteze sau să rescrie până nu termina tot ce voia să scrie pe ziua în curs spunând că rescrisul îl scoate din ritm. Mai știu pe cineva!
4. Anais Nin scria la o Olympia SM3 (prin 1963). Este una dintre scriitoarele mele preferate, s-ar putea chiar să îi atribui primul loc, dar mi-e cam greu să fac departajări din acestea. În orice caz, e minunată. E autoarea care în jurnalul ei a spus: eu voi fi întotdeauna prostituata virgină, îngerul pervers, femeia cu două fețe, sinistră și sfântă deopotrivă. Când l-am citit m-am gândit că poate îl scrisesem eu într-altă viață. Mai știți? Nu de alta, dar avem un obicei comun: și ea scria zilnic, dimineața și seara. Partea întâi a zilei o dedica poveștilor, cea de-a doua, jurnalului.
5. Charles Bukowski ar fi avut trei tipuri de mașini de scris: Royal Model HH, Underwood Standard și Olympia SG. Bukowski afirma despre scris: A scrie e ca și cum m-aș culca cu o femeie frumoasă, iar apoi s-ar da jos din pat, s-ar duce la poșeta ei și m-ar plăti. Cât despre obiceiurile zilnice afirma că nu scria niciodată dimineața pentru că nu se trezea. Obișnuia să bea în serile de dinainte, astfel că se trezea în jur de amiază. Mânca, se ducea la curse, paria, vorbea puțin cu Linda, luau masa, beau câteva pahare, apoi își lua sticlele de băutură și se ducea să scrie. De obicei, începea în jur de 21:30 și stătea până la 1:30-2:30. De asemenea, spunea că nu îi înțelege pe cei care afirmau că scrisul e muncă. Pentru el era eliberare. Chiar mai mult, vedea scrisul ca un dar pentru care era plătit.
6. John Fowles folosea o Addler Tippa (același producător pe care îl are a mea :X:X:X – nu pot decât să mă bucur, pentru că Fowles e unul dintre tăticii literaturii, cum le zic eu). Cât despre obiceiuri într-ale scrisului, afirma că nu planifică. O lume planificată e o lume moartă. Ce mă bucur că nu a planificat și că și-a lăsat personajele libere. Lumea ar fi fost atât de săracă fără John Fowles.
7. William Gibson spune pe site-ul lui că prin 1977 folosea o mașină de scris. Ce model? Nu știu, pentru că omite această informație. Însă am aflat destule despre obiceiurile lui. Când scrie la o carte se trezește la șapte, răspunde la mailuri, verifică internetul și își bea cafeaua. Trei zile pe săptămână se duce la cursuri de Pilates și revine pe la 10:00 sau 11:00 când începe să scrie. Dacă nu reușește, tunde gazonul. Dar, de obicei, e suficient să se așeze la masa de scris pentru a începe. Ia o pauză de prânz, apoi revine la scris. Pe urmă trage un pui de somn, deoarece starea adiacentă somnului, nu visului, îl ajută să creeze.
8. Albert Camus este unul dintre cei mai mari scriitori existențialiști. Străinul pătrunde atât de profund în conștiința umană încât te marchează pe viață. Și uite că nu reușesc să aflu despre el decât că spunea că scriitorii care eșuează o fac pentru că sunt leneși. Nu pot să afirm nimic despre obiceiurile sale, nici despre faptul că a utilizat sau nu o mașină de scris, dar un lucru vi-l zic cu siguranță. Dacă nu l-ați citit, fugiți repede și cumpărați o carte scrisă de Camus. O să vă învețe un lucru sau două despre lumea în care trăim.
9. Neil Gaiman e mai special. Nu utilizează mașina de scris, însă îi place să își scrie romanele pe foi. Uite un om care are răbdare. Bravo lui! Mai ales că am citit recent că scrisul pe coli are numeroase beneficii pentru creier, ajutând printre altele și în procesul creativ. Cu referire la procesul creativ, spune că obișnuia să scrie noaptea. Între timp a devenit un scriitor diurn și încearcă să pună cuvintele pe foaie într-o atmosferă liniștită. Închiriază o cabană micuță unde nu are internet sau semnal la telefon, stă temporar acasă la vreun prieten sau fuge la vreun hotel de care nu știe nimeni pentru a intra în universul său.
10. Carlos Ruiz Zafon este un scriitor spaniol pe care l-am citit întâia oară la optsprezece ani când am primit de la niște prietene Umbra vântului. Între timp am lecturat tot ce a fost tradus la noi. N-am reușit să aflu dacă are o mașină de scris. În schimb, știu următoarele despre obiceiurile lui: lucrează în propriul său studio timp de numeroase ore. De obicei, cinci zile pe săptămână. Uneori șase sau șapte. Rescrie pe măsură ce scrie. Se plimbă prin cameră. Vorbește singur. Se mută de la birou la pian. Își blestemă limitările. Bea prea multă cafea. Se gândește la o schimbare de carieră. Apoi scrie și rescrie iar și iar.

Am să mă opresc la zece, deși nu am reușit să cuprind pe toată lumea în postarea mea. Aș fi vrut să vă mai povestesc despre Michel Zevaco (însă n-am găsit date), Gabriel García Márquez care scria la o Underwood, Julio Cortazar (un vrăjitor al realismului magic), Orson Scott Card (tăticul lui Ender), Kazuo Ishiguro (despre care v-am povestit puțin săptămâna trecută), Oscar Wilde (nici la el n-am reușit să găsesc ceva concludent, trebuie să mai fac săpături), Patrick Süskind (Parfumul lui încă mi-a rămas în minte și au trecut câțiva ani de când l-am citit), Emily Brontë (despre romanul ei, La răscruce de vânturi, v-am mai spus câte ceva joia trecută) și mulți alții, dar mă tem că nu-mi ajung cuvintele și nici timpul să scriu despre toți. Nu acum, cel puțin. Poate în viitor…