Anunțam zilele trecute pe Facebook, referitor la studiile mele critice, că ele nu se opresc la Arena culturală.

În EgoPHobia #46, la propunerea lui Oliviu Crâznic (autorul studiului Gomes Leal și semnul misterului), am scris despre poetul portughez Gomes Leal, un geniu învăluit de un voal de ceață, bănuit de satanism și convertit, după moartea mamei sale, la catolicism, încercând să răspund la întrebarea: a fost Gomes Leal poetul Satanei sau al lui Hristos?

Mai jos găsiți un fragment din studiul meu, pe care îl puteți lectura în întregime în EgoPHobia #46.

Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos?

António Duarte Gomes Leal (n. 1848 – m. 1921), fiul lui João António Gomes Leal și al Henriettei Fernandina Monteiro Alves Cabral Leal, a urmat Cursul Superior de Litere (actuala Facultate de Litere) din Lisabona. A activat ca jurnalist și susținător al cauzelor revoluționare. Debutul literar și l-a făcut pe 5 noiembrie 1867 în Gazeta de Portugal, cu poezia A Gondoleira, având influențe ale romantismului portughez și fiind închinată dramaturgului Gervásio Lobato. În anii 1870, făcând parte din grupul de poeți condus de Antero de Quental, a intrat în conflict cu tradiționaliștii lui António Feliciano de Castilho. Deși studiile critice presupun că ar fi fost adept al satanismului și că operele sale ar fi conținut influențe ale acestuia, după moartea mamei sale, în 1910, se convertește la catolicism. Sfârșitul vieții sale îl regăsește deprimat și trăind în sărăcie (Bruno Zeni, Stélio Furlan, Romantismo e Realismo na Literatura Portuguesa, Ed. IESDE Brasil S.A., 2012. Luís Dantas, Gomes Leal: O Anjo Rebelde, 2010). Printre lucrările lui Gomes Leal menționăm: Sfârșitul unei lumi (cu caracter satiric), Luminile Sudului (romantism), Foamea lui Camões (simbolism) (***, Dicționar enciclopedic, vol. IV, Ed. Enciclopedică, 2001).

Gomes Leal, unul dintre acele genii ale căror creații dăinuie peste secole, revoluționând poezia portugheză cu o nouă viziune (poetul, scriitorul, criticul literar, traducătorul, editorul și filosoful portughez Fernando Pessoa, unul dintre admiratorii săi, i-a închinat un poem ce-i poartă numele), după atâția ani de la moartea sa, rămâne înconjurat de controverse (fie că facem referire la personalitatea lui Gomes Leal, fie că avem în vedere poezia acestuia, cea din urmă aflându-se într-o relație de cauzalitate cu creatorul ei – destinul lui Leal este tulbure, la fel sunt și versurile lui, însă calitățile acestora merg dincolo de acest atribut), printre care satanismul (adesea invocat în studiile asupra lui Leal și a operei sale), convertirea la catolicism sau moartea acestuia produsă în sărăcie și mizerie.

Fiind parte la grupul poeților revoluționari (printre care se aflau Antero de Quental sau Theophilo Braga), Gomes Leal a recurs la revoluția prin idee, nu la cea prin violență (Luís Dantas, Gomes Leal: O Anjo Rebelde, 2010), opera sa căpătând valențe filosofic-revoluționare, rupându-se de tradiționalism și îmbinând o serie de concepte socialiste, umanitarist-religioase și republicane (Bruno Zeni, Stélio Furlan, Romantismo e Realismo na Literatura Portuguesa, Ed. IESDE Brasil S.A., 2012)…