M-am decis să scriu această postare după o discuție avută ieri pe Facebook cu doi foști colegi de muncă despre faptul că sunt apolitică (și voi rămâne până în ziua în care o formațiune politică mă va convinge că merită votul meu), după un articol al celor de la digi24.ro prin care se anunța că duminică, 12 februarie, sunt așteptați peste un milion de oameni în Piața Victoriei și că procurorul-șef al DNA se teme că OUG 13 ar putea intra „în vigoare dacă Ordonanța prin care a fost abrogată este atacată și declarată neconstituțională” (articolul complet îl puteți citi aici), dar și după ce am citit un status ce conținea următorul citat din Amendamentul Dawson (2005) de Ciprian Mitoceanu: „Cuvântul, dragul meu, este lucrul de care se tem cel mai tare cei care ne conduc. Se tem de mii de ori mai mult de cei care îi contestă decât de criminalii adevărați, care pot ucide trupuri, dar nu pot deștepta conștiințe. Un individ care e capabil să deschidă ochii altora zece este mult mai temut decât unul care poate ucide același număr de nefericiți.”

Ca om al cuvintelor, sper ca prin această postare să deschid mințile acelora care încă nu se află de nici o parte cu referire la ultimele evenimente din România, pentru că am văzut inclusiv oameni ieșiți la protest care își cereau scuze pentru neprezentarea la vot, și datorită lor cred că țara aceasta are încă scăpare dacă ne unim cu toții împotriva acestui sistem corupt, indiferent cu cine am votat, indiferent că am votat sau nu (mai ales, că îi pot înțelege și pe aceia care nu își mai exprimă votul de ani de zile, când sistemul e așa cum e).

Cum spuneam într-un articol trecut, nu consider că ce se întâmplă azi e singurul lucru care a distrus România, fenomene distructive au tot apărut de-a lungul anilor de la Revoluția din ’89 încoace (să nu uităm că s-au distrus fabrici perfect funcționale, că agricultura e pe moarte, că turismul abia de mișcă la noi, deși ne-a dat Universul de toate și există țări care având aproape nimic au ajuns mai bogate ca a noastră – primul exemplu care îmi trece prin minte este Olanda; și chiar ambasadorul Norvegiei la București a făcut de curând o declarație privind resursele pe care le avem și nu le utilizăm), dar sunt de părere că atunci când se dă liber la jaf și la hoție la drumul mare nu ai cum să mai taci din gură și să reziști alți 30 de ani. Sau cât?

Nu cred în #rezist, cred în #schimbare. Cred că acesta este momentul în care noi, ca popor, trebuie să luăm atitudine și să aducem schimbarea pe care vrem să o vedem în țară. Nu mai e vremea tăcerii și a rezistenței și a îndurării, e timpul cuvintelor, „lucrul de care se tem cel mai tare cei care ne conduc”, e timpul acțiunii. A sosit vremea ca toți cei care nu mai cred în acest sistem să iasă în stradă și să strige pentru schimbarea lui! Țineți minte, 12 februarie, trebuie să fie ziua noastră, nu a lor…