La începutul lunii februarie, am publicat în Puterea – Cotidian Național o poveste nouă, intitulată „Ființele nopții din urmă”, încadrată în literatura fantastică și având la bază tema visului, cu referințe multiple, dar pe care vă las pe voi să le descoperiți.

Mai jos găsiți un scurt fragment din textul pe care îl puteți citi în întregime aici:

Suntem ființe făurite din visul lui Kagen.

(Inscripție de pe templele Orașului de Fildeș)

Noaptea… Noaptea îl bântuise pe Andrei Iorga ca o iubită neliniștită, ruinată de gelozie, o amantă ce te trage în ghearele ei și-ar vrea să nu-ți mai dea drumul vreodată, sugrumându-te cu posesivitatea dragostei sale. Tot așa și visul, un amalgam de imagini din care își mai amintea doar niște pâlpâiri estompate și incoerente… Un tunel și câteva creaturi ciudate, pe care se chinuia să și le reamintească, leoarcă de transpirație, dar pe măsură ce revenea în trezie, ființele nopții din urmă se pierdeau în uitare, iar gândurile i se îndreptau spre călătoria ce avea să o întreprindă.

Bărbatul de treizeci și doi de ani se prinse cu mâinile de marginea patului în care Irene încă dormea netulburată. Privindu-și tânăra soție, se întrebă dacă la întoarcere avea să-l mai iubească sau dacă îl va fi uitat, găsindu-și pe altul care să-i încălzească cearceafurile pe care el le lăsa reci. Se ridică agitat, încercând să nu facă gălăgie. N-avea nici un rost să o trezească, dar îi venea greu să-și abată mintea de la toate acele întrebări ce îl rodeau de ceva timp încoace. Irene era lumina ochilor lui, iar faptul că ar fi putut să o piardă pentru totdeauna îl tortura peste măsură, însă nu îi spusese nimic nevestei lui, nimic care să arate cât l-ar fi durut dacă nu ar mai fi găsit-o în casa lor la întoarcere sau dacă yala va fi schimbată și cheile date altuia. Nu putea să-i ceară să îl aștepte când el decisese soarta lor ca un judecător ce dă o sentință cu moartea. De când o înștiințase pe Irene că, în ciuda dragostei lor, va pleca, se simțea ca un călău, dar în adâncul inimii sale știa ca nu există nici o altă cale, nu când spațiul îl striga dintotdeauna. O asemenea aventură se ivea o dată în viață și Andrei Iorga așteptase șansa aceasta ani întregi în care simțise că viața pentru un astronaut este goală fără o călătorie în abisurile întunecate ale cosmosului.

…