Prima oară am călcat pe străzile Londrei, în urmă cu vreo șase ani, împreună cu un grup format din nouă oameni. Nu vă sfătuiesc să faceți acest lucru în capitala britanică (sau oriunde) dacă doriți să intrați în locuri istorice, nu în parcuri pline de veverițe care vor veni la voi de parcă ar fi lupi înfometați. Am urât din tot sufletul acea călătorie, în schimb cea de anul acesta a fost mult diferită, repurtându-mă pe meleaguri în care îmi doream să ajung încă de la vârsta de trei ani când tata a adus un autobuz roșu specific acestui oraș. Fascinată, mi-am zis că într-o zi voi călca pe bulevardele Londrei. Și iată că nu m-am înșelat, așa cum nu mă prea înșel niciodată când vine vorba de lucruri pe care îmi doresc să le fac cu adevărat. Astfel că astăzi e timpul să intrăm în istorie!

Au fost trei zile de voiaj, iar primul loc în care pașii ne-au purtat a fost Trafalgar Square, o piață în al cărei centru se află Coloana lui Nelson (la baza căreia tronează patru lei), ridicată în onoarea Lordului Amiral Horatio Nelson, cel care a câștigat bătălia de la Trafalgar în timpul războaielor napoleoniene (1805). Practic, Nelson, aflat la bordul navei HMS Victory și conducând douăzeci și șapte de corăbii britanice a învins treizeci și trei de corăbii spaniole și franceze conduse de Amiralul francez Villeneuve în Atlantic, în zona coastei sud-vestice a Spaniei, în apropiere de Capul Trafalgar. Spaniolilor și francezilor le-au fost distruse douăzeci și două de vase, pe când britanicii nu au pierdut nici măcar unul, iar astfel planul lui Napoleon de a invada Anglia a devenit imposibil.

Tot în această zonă mai puteți vizita biserica Saint Martin în the Fields unde am avut ocazia să asistăm întâmplător la un concert intitulat „Mozart Eine kleine Nacthmusik“, interpretat de către orchestra Candlelight, aceasta având în repertoriu opere ale lui Mozart, Bach, Handel și Purcell.

De asemenea, The National Gallery conține peste 2300 de picturi celebre realizate de artiști care au trăit vremuri extrem de diferite. Veți descoperi opere realizate în Evul Mediu, dar și unele create la început de secol al XX-lea, și dacă alegeți să o vedeți, vă veți da întâlnire cu nume precum Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Velázquez, Rembrandt, Turner, Monet sau Van Gogh. În exteriorul galeriei există și artă stradală produsă de indivizi în speranța că vor primi o liră sau două.

Desigur, în Trafalgar mai sunt o grămadă de lucruri de văzut (fântâni, statui etc.), însă am decis împreună cu cei doi însoțitori ai mei să mergem să vizităm și alte zone ale Londrei. Căutând China Town (cartierul chinezesc) și Soho, am dat de tot felul de nebunii în jurul nostru, iar acum e momentul să enumăr câteva dintre acelea care mi-au plăcut mie, pentru că să fiu sinceră am fost dezamăgită de minunatul China Town (clar nu e pe gustul meu, cu felinare, dragoni și tot soiul de obiecte colorate), însă am descoperit câteva locuri care mi-au trezit admirația în Soho și în apropierea acestuia.

Primul ar fi Strada Sforii, cum i-am spus eu, amintindu-mi de cea din Brașov, dar care în realitate se numește Brydges Place. O puteți vedea în imaginea de alături, fiind cea mai strâmtă stradă din Londra, de doar 38,1 cm și situată foarte aproape de The Duke of York’s Theatre (Teatrul Ducelui de York), construit de Frank Wyatt și soția acestuia, Violet Melnotte (proprietară până la moartea ei în1935).

În Soho (cartier cunoscut pentru viața de noapte) am găsit două locuri pe care vi le prezint pentru a mai scoate societatea românească din acest obicei de a pune etichete și de a judeca după ele. Primul se referă la problema drepturilor LGBT, care la noi nu pare că se va concretiza prea curând. Ei bine, în centrul cartierului Soho există un bar de gay premiat. Da! Înăuntru se aflau numai tipi și nimeni nu se uita la ei de parcă ar fi fost cine știe ce abominațiuni ale naturii. Și v-aș îndemna să citiți ce scrie pe sus pe firmă: Award Winning Gay Bar. Oare pe când și asta la noi?

Un alt lucru care îmi ridică semne de întrebare se referă la momentul când sex-shopurile nu vor mai fi ascunse la noi de perdele sau după uși negre închise, de parcă n-am știi cu toții că sexul e ceva natural. Sau poate mă înșel eu și cu referire la acest subiect, la fel ca Larry Flint (în filmul The People vs. Larry Flint) care spunea: Judge sanely. Judge with your eyes open. What do you consider obscene?… You know, politicians or demagogues like to say that sexually-explicit material corrupts the youth of our country. And yet they lie, cheat and start unholy wars…

I think the real obscenity comes from raisin’ our youth to believe that sex is bad and ugly and dirty and yet it is heroic to go spill guts and blood in the most ghastly manner in the name of humanity. With all the taboos attached to sex, it’s no wonder we have the problems we have. It’s no wonder we’re angry and violent and genocidal. But ask yourself the question. What is more obscene? Sex or war?

Să ne întoarcem la lucrurile serioase… Ultima plimbare din prima zi ne-a purtat în celebrul cartier Nothing Hill. Oare câtă lume nu a auzit de filmul cu același nume, în care rolurile principale sunt jucate de Julia Robert și Hugh Grant, o comedie oarecum reușită, însă pot spune că locul este de o mie de ori mai demn de a fi vizitat decât văzut la televizor într-o peliculă unde cei doi vor sfârși fericiți până la adânci bătrâneți. Și motivele sunt clare. Străzile sunt unele dintre cele mai liniștite din Londra, găsești în drumul tău librăria Nothing Hill, dar și magazinul de muzică Sounds of the Universe… Vă spune ceva?

Ziua a doua a pornit cu celebrul schimb de gărzi. Dacă data trecută a fost spectaculos, acum a fost de-a dreptul dezastruos. Vremea întunecată nu a ținut cu noi și nici soldații nu păreau să aibă chef de vreo trecere prin fața Palatului Buckingham. Turul cavaleriei a durat câteva minute, la fel și cel al fanfarei, astfel că am decis să vedem ce se putea vizita în această perioadă la palat, pentru că nu toate expozițiile pot fi vizionate în fiecare zi a anului, din păcate.

Am intrat mai întâi în The Queen’s Gallery (Galeria Reginii), loc în care expozițiile se schimbă periodic și în care puteți vedea picturi din colecția regală. În această perioadă erau expuse, în majoritate, portrete ale artiștilor, dar și portrete făcute de pictori unor figuri celebre. Printre cei aflați în expoziție se numărau Rembrandt, Rubens, Artemisia Gentileschi, Lucian Freud sau David Hockney.

Apoi am pășit apoi în The Royal Mews care este stabilimentul destinat colecției regale de trăsuri și șarete (inclusiv cele trase de măgari). Pe mine m-a impresionat mai ales The Gold State Coach, utilizată la fiecare încoronare, începând cu regele George al VI-lea în 1821.

Drumul ne-a purtat apoi spre Westminster Abbey (situată în apropierea Parlamentului și celebrului clopot Big Ben), locul care mi-a dat cei mai mulți fiori. Cum spuneam într-alte dăți sunt agnostică, dar n-am nici un fel de probleme în a vizita locuri religioase pentru a afla mai multe despre crezurile umane ale diferitelor culturi și civilizații. Doar pentru că eu nu cred în nici una dintre religii, nu înseamnă că nu pot învăța ceva din ele…

Ei bine, catedrala pe dinăuntru este o operă de artă, la fel ca pe dinafară, însă pozele nu sunt permise în interior. Totuși vă voi da câteva informații și vă voi spune și motivul fiorilor mei. Începând cu William Cuceritorul, din 1066, a devenit locul în care au loc ceremoniile de încoronare ale monarhilor. De asemenea, aici sunt îngropați regi, regine, oameni de stat, soldați, preoți, scriitori (printre care Geoffrey Chaucer), eroi și răufăcători. Ce mi s-a părut mie de-a dreptul impresionant este că pe latura nordică de la Westminster se află mormântul reginei Elizabeth I, care a ales să fie îngropată alături de sora sa Mary I, deși erau de religii diferite, în speranța că vor fi reunite după moarte. Încă un lucru care adaugă mult dramatism poveștii lui Elizabeth I este că pe partea diametral opusă a ales să fie ridicat un mormânt pentru Mary, regina scoțienilor, cea pe care a ținut-o nouăsprezece ani în prizonierat, pentru ca apoi să o decapiteze. Într-un fel putem spune că Mary și-a luat revanșa în clipa în care fiul acesteia, James I, a adus Dinastia Stuart pe tron după moartea lui Elisabeth I.

Ca sa nu pun capăt aici Dinastiei Tudor, ne vom îndrepta acum spre Tower of London. Noi am intrat pe poarta ce ducea către corbi, simbol al acestei construcții care adăpostește, printre altele: The White Tower, The Traitor’s Gate, The Bloody Tower, The Beauchamp Tower, The Scaffold Site, The Fusiliers’ Museum, dar și o promenadă, capele, animale regale, monede, istoria regalității și coroanele regale. Bineînțeles că din toate aceste locuri, Turnul Alb a fost locul care m-a purtat în vremea lui Henry al VIII-lea, înconjurată fiind de impresionantele armuri de dimensiuni uriașe, de spade și săbii, dar și de instrumentele folosite pentru decapitare. Nici Poarta Trădătorilor nu s-a lăsat mai prejos, poartă prin care a fost adusă în Turn și Anne Boleyn, soața lui Henry al VIII-lea și mama lui Elizabeth I. De asemenea, de pe promenadă puteți avea o vedere superbă către Tower Bridge, care la acea oră se închisese, și nu numai.

Seara am văzut un ultim obiectiv, Saint Paul’s Cathedral, o catedrală anglicană, unde își are reședința Episcopul Londrei. Este situată pe Ludgate Hill, cel mai înalt punct din Londra.

Ultima zi ne-a adus o croazieră pe Tamisa, pornind de la Westminster Pier și mergând până la Greenwich (loc în care linia de demarcație dintre Vest și Est îți permite să te afli în două locuri în același timp), pentru ca la întoarcere să ne oprim la Tower Bridge (construit pe la 1800) și să-l vizităm. Practic aici vedeți Turnul Nordic și cel Sudic și aveți parte de o plimbare ce permite vederi superbe către Londra, fie că vorbim de zona docurilor (transformată azi într-una dintre cele mai scumpe zone, aici găsim și Globe Theatre, unde încă se joacă piesele lui Shakespeare, dar și locul în care a trăit Dickens), fie că ne referim la zona centrală.

Ne-am îndreptat apoi spre Kensington Palace despre care pot spune că am sentimente combinate. Mi-au plăcut la nebunie Apartamentele regale georgiene ale regelui George al II-lea și ale reginei Caroline, au fost destul de interesante și Apartamentele Dinastiei Stuart, construite pentru Mary a II-a, dar să o transformi pe Lady Di într-un simplu simbol reprezentativ pentru modă, când toată lumea știe povestea divorțului de actualul prinț moștenitor Charles și faptele sale caritabile pentru mine a reprezentat o bătaie de joc…

Cea din urmă destinație a fost Oxford Street unde am făcut câteva cumpărături înainte de a pleca spre cazare, căci aveam un zbor matinal.

Ca o ultimă recomandare, vă propun să utilizați metroul, pentru că e cel mai rapid mijloc de transport cu un număr impresionant de magistrale (plus că vă puteți bucura de poeme la metrou – încă un loc în care cultura contează), iar distanțele dintre punctele turistice sunt foarte mari. Nici noi n-am apucat să vedem tot ce am fi vrut, dar cine știe cum ne mai poartă viața acolo…