În urma unei vizite la anticariatul Antic ExLibris am primit cadou volumul The Terracotta Warriors de Jane Portal, apărut la editura The British Museum Press. Cartea este o îmbinare reușită de date istorice cu imagini vii ce surprind parte din luptătorii de teracotă, o armată realizată pentru a-l proteja pe primul împărat al Chinei, Qin Shihuangdi (perioada în care a domnit: 221 – 210 î.Hr.), după moarte.
Această armată a fost descoperită din întâmplare în 1974 și cuprinde ostași de dimensiune naturală (cu o vechime de peste două mii de ani), realizați din lut ars. Statuile sunt reprezentări ale pedestrașilor, ale ofițerilor cu grad înalt, ale cavaleriei, arcașilor și infanteriei etc.
Un aspect interesant este faptul că statuile au coafuri și expresii faciale diferite, ele reprezentând mai multe grupuri etnice din China.
Generali
Generalii sunt gradul cel mai înalt descoperit în mormântul primului Împărat. Generalii cu armură pot fi recunoscuți după haina lungă acoperită de o armură, decorată cu mai multe panglici și având o bonetă ce se aseamănă cu coada dublă a unei păsări.
Arcași în picioare
Arcașii în picioare se caracterizează prin aceea că nu aveau armură, oferind rapiditate și mobilitate ridicată armatei dinastiei Qing. Veșmintele lor lungi erau prinse cu o centură cu cârlig.
Arcași îngenunchiați
Acești arcași aveau arme ce le permiteau să ochească cu forță și penetrare mare pe distanțe lungi. Un dezavantaj era acela că încărcau mai greu, dar erau protejați prin aceea că existau mai multe linii de tragere.
Care și căruțași
Carele, alături de infanterie și cavalerie, erau esențiale pe timp de război. Rămășițele celor aproximativ 130 de care au fost excavate alături de armata de teracotă.
Cai
În mormântul lui Qin Shihuangdi au fost descoperite două tipuri de cai: aceia care trăgeau carele și care nu sunt înșeuați; și cei de cavalerie care au șa și frâuri de bronz.
Grăjdarul
Grăjdarul îngenunchiat a fost găsit alături de scheletele unor cai în ceea ce se crede a fi grajdurile imperiale.
Infanteria
Avem de-a face atât cu infanteria grea (așezată în formație de luptă), cât și cu infanteria ușoară (făcând parte din garda avansată).
Tot în cadrul acestui complex, mai puteți găsi oficiali civili, acrobați, bărbați puternici, muzicieni și păsări, dar despre toate acestea veți afla citind volumul The Terracotta Warriors.
Foarte interesant, multumesc pentru informatie.
ApreciazăApreciază
Pentru puțin. 🙂
ApreciazăApreciază