Arena culturală a ajuns la cea de-a patra ediție pe care o puteți citi în întregime în revista culturală EgoPHobia, supunând analizei romanul Solaris de Stanislaw Lem, dar și ecranizările cinematografice ale acestuia din 1972, respectiv 2002. Mai jos puteți lectura un scurt fragment:

Stanislaw Lem (n. 1921 – d. 2006) a fost un scriitor de origine poloneză de literatură științifico-fantastică, satiră și filosofie, având studii în fizică. Volumele sale au fost traduse în peste patruzeci de limbi, acesta explorând teme precum speculația tehnologică, natura inteligenței, imposibilitatea comunicării cu o inteligență extraterestră, disperarea în conexiune cu limitările ființei umane și importanța omului în univers. Printre cele mai cunoscute opere ale sale amintim: Omul de pe Marte (1946) publicată în foileton în revista Nowy Świat Przygód din Katowice, Solaris (1961), având trei ecranizări (dintre care una pentru micile ecrane) și Ciberiada (1965).
Solaris (Ed. Paladin, 2014, traducător: Constantin Geambașu) aparține stilului funcțional beletristic, curentului literar postmodernist, categoriei estetice a fantasticului („prin care se descrie imaginarul și se conturează o situație care nu corespunde realității” [Didactica limbii și literaturii române, Emanuela Ilie, Ed. Polirom, 2016]; Tzvetan Todorov în a sa Introducere în literatura fantastică afirma: „Într-o lume care este evident a noastră, cea pe care o cunoaștem fără diavoli și silfide și fără vampiri, are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe fenomenul trebuie să opteze pentru una dintre cele două soluții posibile; ori este vorba de o înșelăciune a simțurilor, de un produs al imaginației, și atunci legile lumii rămân ceea ce sunt, ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr, face parte integrantă din realitate, dar atunci realitatea este condusă de legi care ne sunt necunoscute.”), genului literar epic, speciei literare a romanului științifico-fantastic, subspeciei literare space frontier.
Titlul romanului, Solaris (cuvânt tradus în engleză prin formula: aparținând Soarelui), este unul cu conotații metaforice. Așa cum Terra permite existența vieții datorită Soarelui, Solarisul construiește viața prin intermediul unui Ocean gânditor care preia din amintirile celor ce îl vizitează pentru a da naștere unor ființe noi, dar nu în întregime, căci ele poartă amprenta celor care oferă informațiile. Practic vizitatorii iau forma pe care oamenii de știință aflați în misiune o impun prin visele, gândurile și amintirile lor în legătură cu un vizitator ori altul. Într-un anume sens, ajutați de ocean, pământenii devin demiurgi, dar unii care realizează creaturi imperfecte, tot așa cum Dumnezeul creștin l-a creat pe Adam după chipul și asemănarea Sa, însă nu a reușit să-l mențină fără de păcat. Cumva Solarisul (planeta cu zile roșii și zile albastre) amintește de pictura lui Michelangelo din Capela Sixtină, Crearea lui Adam, unde pe fundal avem reprezentarea stilizată a unui creier, sugerându-se astfel că Dumnezeu l-a creat pe om din gândurile sale – o temă regăsită și în Solaris…