Născut în 1952 la Barcelona, Carlos Ruiz Zafón este un scriitor de origine spaniolă, care a lucrat în publicitate, colaborând cu ziarele La Vanguardia și El País. Pentru o perioadă a locuit la Los Angeles unde a lucrat ca scenarist, începându-și cariera literară în 1993 cu un roman pentru copii, Prințul din negură (tradus pentru prima dată în engleză în 2010), pentru care a primit Premiul Edebe.

De asemenea, a mai publicat alte trei romane pentru copii: Palatul de la Miazănoapte (1994), Luminile din septembrie (1995) și Marina (1999), toate traduse de Editura Polirom.

În 2001, a publicat pentru prima oară un roman pentru adulți, și anume Umbra vântului, o operă încărcată de mister a cărei acțiune se desfășoară în jurul lui Daniel Sempere, un tânăr care vrea să-l găsească pe cel care este responsabil de distrugerea operei autorului Julian Carax. Romanul a fost vândut în peste zece milioane de exemplare la nivel mondial, având vânzări de peste un milion doar în Marea Britanie. De la publicarea acestuia, romanul a fost aclamat de critici, primind numeroase premii.

Abia în 2008 publică următorul roman, Jocul îngerului, a cărui traducere în limba engleză a fost realizată de Lucia Graves, fiica poetului Robert Graves. Acest roman are amplasată acțiunea în Barcelona anilor 1920 – 1930, fiind un prequel al romanului Umbra vântului. Acțiunea este narată de David Martin, un tânăr scriitor căruia i se cere să scrie o carte de către un necunoscut.

Cele două romane fac parte dintr-o serie, alături de Prizonierul cerului (2011) și de Labirintul spiritelor (2016), ultimul avându-l drept personaj pe Daniel Sempere care călătorește înapoi în timp, în anii ’40, pentru a rezolva un mister.

Operele lui Carlos Ruiz Zafón au fost traduse în peste patruzeci de limbi în patruzeci și cinci de țări. Astfel, conform acestor cifre, el este cel mai tradus scriitor spaniol contemporan, fiind urmat de Javier Sierra (tradus în patruzeci și două de țări) și de Juan Gómez-Jurado (tradus în patruzeci și una de țări).

În ceea ce privește influențele, opera spaniolului Carlos Ruiz Zafón este marcată de clasicii secolului al XIX-lea, de ficțiunea polițistă, dar și de cea noir.

O altă influență puternică o joacă și filmele și scenariile. Acesta a declarat de numeroase ori în interviuri că îi este mai ușor să vizualizeze scenele într-o manieră cinematografică, ceea ce conduce la apariția personajelor ciudate pe care le creează.

Dacă există un scriitor a cărui operă m-a marcat profund, acesta este spaniolul Zafón pe care l-am citit cap-coadă, cu excepția ultimului roman care încă nu a apărut la noi. Este unul dintre autorii mei preferați datorită limbajului stilistic bogat, datorită atmosferei întunecate și încărcate de mister, dar și a personajelor profunde și puternice, care fac ca povestea să curgă natural. Într-adevăr, Carlos Ruiz Zafón este în opinia mea unul dintre cei mai buni autori ai generației sale (romanul Umbra vântului se află printre preferatele mele) și mai jos vă las în compania unor cuvinte care m-au făcut să îmi spun că mă aflu înaintea unui scriitor care știe să atingă cititorul prin fraze simple:

• Locul ăsta este un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris și sufletul celui care l-a citit, l-a trăit și l-a visat. Ori de câte ori își schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său crește și se întărește.

  (Umbra vântului)

• puține lucruri îl marchează pe un cititor atât de mult ca prima carte care își deschide cu adevărat drum spre inima lui. Acele prime pagini, ecoul cuvintelor pe care credem că le-am lăsat în urmă ne însoțesc toată viața și clădesc în memoria noastră un palat unde, mai devreme sau mai târziu, indiferent câte cărți am citi, câte lumi am descoperi, câte am învăța și câte am uita, ne vom întoarce.

  (Umbra vântului)

• Oamenii normali aduc pe lume copii; noi, romancierii, aducem cărți. Suntem condamnați să ne lăsăm viața în ele, deși mai niciodată nu ni se mulțumește pentru asta. Suntem condamnați să murim în paginile lor și, uneori, chiar să le lăsăm, până la urmă, să ne ia viața.

  (Jocul îngerului)

Recomandat!