Mihai-Andrei Aldea (n. Galați) este un preot și scriitor român, prozator și poet. În prezent este și doctorand în folcloristică la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române. A publicat numeroase articole și studii etno-istorice, dar și un volum de poezie intitulat „Zboruri”.

Drumul spre Vozia este un roman în mai multe volume, și anume Cei trei și Pădurea cea Mare (Ed. SHIK), Cei trei și luptele Deralei (Ed. SHIK) și Prin coline și neguri! (Ed. Evdokimos), un roman aflat la intersecția dintre basm și legendă, fiind construit pe mai multe niveluri ce se întrepătrund: beletristic, folcloristic, istoric și teologic, toate având atribute care fac romanul unul comparabil cu Stăpânul inelelor sau Hobbitul lui J. R. R. Tolkien.

Dintre aceste filoane, cel care își pune amprenta asupra romanului este cel folcloristic, care conturează planul narativ principal. Avem de-a face cu o lume bogată în ființe feerice, precum pitici, zâne, sau uriași (ia astfel naștere fantasticul feeric), dar și ființe aparținând întunericului precum năluci, balauri sau vrăjitori (elemente caracteristice fantasticului întunecat). Cumva această populare cu creaturi magice amintește de opera lui Tolkien pe care o menționam anterior: dacă în lumea autorului britanic întâlnim un Vrăjitor Alb, aici avem de-a face cu Vrăjitorul Verde și cel Roșu, dacă în Pământul de Mijloc avem de-a face cu dragoni, aici întâlnim balaurii atât de caracteristici basmelor românești, apoi ambele universuri sunt locuite de pitici, cei din Vozia fiind de mai multe feluri: „Iutacii sunt făpturi atât de rare, încât până și oamenii din Câmpineni ce trăiesc aproape de Pădurea cea Mare le cred legende. Ori chiar basne. Și totuși era un iutac. O ramură a seminției aproape stinse a Piticilor Mici”.

Asemănarea cu opera lui Tolkien nu se oprește doar la elemente ce țin de tipurile de personaje, ci și la acțiunea propriu-zisă. Avem de-a face cu o călătorie inițiatică în care pornesc trei prieteni, Dan, Mitu și Surdu (patru, în Stăpânul inelelor), pentru a distruge niște fluiere (un inel). În călătoria lor se alătură o serie de personaje, tot așa cum Frodo și prietenii săi sunt ajutați de cei care întemeiază frăția inelului. Ce le deosebește este faptul că în Vozia motivul fluierelor este lăsat pe un plan secundar, iar obiectivul călătoriei devine găsirea Voziei, „sfârșitul și începutul lumii, dincolo de care lumea se termină și totuși continuă”, pe când distrugerea inelului este tema principală a romanului lui Tolkien.

Din punct de vedere istoric ne aflăm la începuturile neamului român când dacii trăiau împreună cu urmașii lor. Chiar autorul dă un răspuns privind acele timpuri: „În descoperirile arheologice făcute în Peninsula Balcanică, Dacia, Panonia, Sciția Mare și Asia Mică se vede existența Latinilor, Dacilor (Tracilor) și amestecului etnic daco-român în același timp în secolele I-V d. Hr., pentru ca încet-încet să rămână numai ceea ce s-a numit mai târziu Români”. Chiar de nu ar fi păstrat acuratețea datelor istorice, romanul lui Aldea tot ar fi stat în picioare, deoarece este unul fantastic, în care datele istorice ar fi putut fi schimbate cu ușurință. Faptul că el alege să păstreze adevărul istoric nu face decât să crească valoarea operei analizate.

În roman sunt prezente valori ortodoxe, de așteptat având în vedere vocația autorului. Taina nunții aici este săvârșită într-un chip așezat, căci însăși dragostea dintre Mitu și Lixăndrina este una cuminte. De fapt, întreaga poveste este cumva chibzuită, putând fi lecturată atât de cititori maturi, cât și de copii sau adolescenți.

Vozia lui Mihai-Andrei Aldea se caracterizează printr-o scriitură complexă aflată la întâlnirea dintre basm și legendă, având un registru stilistic variat, ce poate fi observat în oricare dintre pasajele celor trei volume, spre exemplificare:

„Ar fi, mai bine, poate să nu spunem cum arătau zânele. Iubeau – și iubesc – taina. Puține mai sunt astăzi, pierite de răutatea și lenea omului. Retrase, tot mai retrase, tot mai puțin știute. Minunate cum sunt, ele nu pot să trăiască fără oameni. Dar oameni adevărați, în stare să lupte cu balaurii, să muncească așa cum se muncea cândva… Altfel de oameni. Așa cum astăzi prea puțini sunt”.

Orice cititor care găsește Drumul spre Vozia întâlnește în calea sa o lume fantastică, plină de duh, în care cei trei eroi se luptă să distrugă forțele întunericului. Dacă reușesc, rămâne de aflat citind romanul…