GAUDEAMUS 2017: O cronică

Foto & video: Valentin Goran

V-am povestit săptămâna trecută cum a fost la lansarea volumului „Demoni și demiurgi”, acum a sosit vremea să aflați și despre celelalte evenimente la care am participat în cadrul Târgului Internațional GAUDEAMUS.

După cum spuneam într-un anunț făcut cu ceva vreme în urmă, editura Crux Publishing m-a invitat să vorbesc despre „Recolta roșie”, un roman transgresiv scris de Răzvan T. Coloja, un autor contemporan valoros pe care îl recomand cu căldură oricărui cititor care a admirat cărțile lui Chuck Palahniuk de care vă veți aminti pe măsură ce îl veți lectura pe autorul orădean al cărui stil aduce cu cel al scriitorului american. În acest roman, publicat pentru prima oară de editura Herg Benet în 2011, Răzvan T. Coloja ne pune în contact cu lumea bisericească și păcatele săvârșite de diverși prelați, păcate pe care eroul romanului încearcă să le mușamalizeze înainte ca publicul larg să afle despre ele. Avem de-a face cu un univers decăzut, o lume despre care puteți afla mai multe, urmărind filmarea lansării de la GAUDEAMUS.

Dacă tot m-am aflat prin târg, după evenimentul Crux Publishing am luat cu asalt standurile editurilor în căutare de noi titluri interesante. Captura mea de anul acesta a fost mult mai redusă ca la alte ediții, dar vă pot spune că m-am ales cu un exemplar cu autograf din romanul „Prea mulți zei pentru un deșert” (un titlu care m-a atras de când am văzut prima oară reclamele la volum) scris de Doina Roman. Bineînțeles că am participat la lansarea de la Editura Paralela 45 unde am avut ocazia să îi ascult pe Cosmin Perța, Rodica Bretin, Oliviu Crâznic și Doina Roman. Pentru că mi-a făcut plăcere să îl văd din nou pe un om pe care îl consider un exemplu de urmat, un om care are atâtea de spus despre literatură, vă invit să vizionați discursul scriitorului și criticului literar Oliviu Crâznic despre romanul Doinei Roman, un discurs care pe mine m-a convins să lecturez romanul cu prima ocazie.

Și duminică a fost motiv de plimbare prin târg. De data aceasta, pe la lansări! Imediat după debutul meu, am vizitat standul editurii Librex unde am asistat la scoaterea în lume a volumului „Mihai Viteazul” din Colecția „Mari domnitori și regi ai românilor”, o serie ce va cuprinde douăsprezece volume care vor fi lansate toate până la Centenarul Marii Uniri. Apoi am vizitat sala Cupola unde a avut loc lansarea romanului „Vremea justițiarului”, eveniment la care au luat cuvântul Silvia Colfescu, Oliviu Crâznic și autoarea Tessa Nadir pe care îi puteți viziona pe canalul de Youtube al operatorului de imagine Valentin Goran.

Cam așa s-a scris GAUDEAMUS 2017! Să ne revedem cu bine la ediții viitoare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s