O altă Înnoire s-a scurs și a sosit vremea să zugrăvesc o nouă cronică a stăpânirii peste Tărâmurile de nicăieri, stăpânire care își va scrie istoria până în clipa în care conducătoarea acestor meleaguri nu va mai fi. Aceste rânduri grăiesc despre Aliați, Trădători și noi cuceriri care s-au petrecut de la ultima mea istorisire a faptelor de pe teritoriile ce le conduc.

De astă dată voi porni cu Trădătorii. Nu cu mult timp în urmă am învățat o lecție: anumiți oameni își vor trăda spusele imediat cum situația va fi mai favorabilă unei noi atitudini. Aceștia sunt cei pentru care eu nu pot avea nici un fel de respect, oricine ar fi ei, oricât de sus-puși, chiar și cu riscul de a le deveni dușman, căci stăpâna Tărâmurilor de nicăieri nu cunoaște teama și le va sta împotrivă ori de câte ori va trebui să apere lucrurile de preț ale meleagurilor sale. Iar de fiecare dată când un Trădător se va face cunoscut, va avea grijă să îl alunge. Ori să îi ia capul. Și de-a lungul Înnoirii acesteia multe capete s-au luat. Trădătorii s-au întrebat: de ce ei? În acest ac de cadran voi spune doar atât: pentru că în calitate de stăpână a unor tărâmuri vreau să îmi fie alături oameni cu coloane vertebrale, nu epigoni ai criticii sau ai literaturii fantastice.

Și astfel ajungem la Aliați, stăpâni demni, oameni despre care trebuie să vorbești, pe care trebuie să îi apreciezi și cu care vei vrea întotdeauna să lucrezi. Oameni onești, oameni drepți, oameni care vor să miște lumea. Unul dintre aceștia este Oliviu Crâznic, stăpânul cel talentat al condeiului, alături de care am luat parte la un eveniment pe care mi-l voi aminti câte ace de cadran oi mai avea. Să petrec cu el zile și nopți în căutare de materiale pentru FANTASTICUL DE IMPACT a fost o aventură pentru care îi mulțumesc și pe care aș repeta-o oricând.

Acum ceva vreme, când am părăsit Alianța, m-am gândit că voi rămâne singură. Că Aliații vor dispărea rând pe rând, pentru că nu mai serveam intereselor lor. Cu cei mai mulți așa a fost. Totuși șambelanii mei, Andrei Duduman și Valentin Goran, au rămas alături de mine și mare mi-a fost bucuria că nu m-am înșelat asupra lor.

Alianțele începute anul trecut au continuat și ele. Crux Publishing m-a chemat din nou la lansările de la GAUDEAMUS unde am vorbit despre romanul Recolta roșie de Răzvan T. Coloja, maestrul literaturii transgresive autohtone. Arena culturală s-a umplut de noi și noi cronici și va continua și în Înnoirea ce va urma cu voia stăpânului Ștefan Bolea.

Cât despre cuceriri? Am săvârșit-o pe cea mai de seamă dintre ele! Mi-am scris cea dintâi Carte. Demoni și demiurgi. Poezia care dă titlul acestui volum s-a săvârșit într-o zi de iarnă și nici prin gând nu i-ar fi trecut stăpânei atunci că ea nu va sta ascunsă în sertare, ci între alte cărți, pe rafturile librăriilor, în casele cititorilor.

Și dacă tot am ajuns la Carte, e timpul ca unul dintre cei care citesc aceste cronici să își bucure ochii cu rândurile puse pe paginile albe de stăpâna acestor tărâmuri. Tot ce trebuie să faceți e să lăsați un comentariu la această postare, cu răspunsul la întrebarea: Când și unde a fost lansat volumul „Demoni și demiurgi”?, iar norocosul câștigător va fi anunțat în data de 23 decembrie 2017.

Închei cu cuvintele pe care le-am mai pus cândva în cronicile mele: câtă vreme voi trăi, mă voi afla pe Tărâmurile mele pentru a aduce cultura (care nu e deloc inutilă, așa cum ar zice un personaj din romanul Prea mulți zei pentru un deșert de Doina Roman) acolo unde îi este locul și pentru a vorbi despre adevărata literatură.

O Înnoire = un an. Termen folosit în nuvela dark fantasy Reînnoirea, dar și în romanul în lucru Răzbunarea lui Ballir.

Un ac de cadran = o oră. Idem.