Foto: Jonathunder, GFDL 1.2
A apărut o nouă ediție a Arenei culturale pe care o puteți parcurge în revista culturală EgoPHobia. În acest număr am supus analizei romanul fantastic Ultima licornă și nuveleta Două inimi de Peter S. Beagle, dar și ecranizarea romanului din 1982. Mai jos puteți citi un scurt fragment:
Peter S. Beagle (n. 1939) este un scriitor și scenarist american, cunoscut mai ales pentru literatura fantastică. Primul roman, A Fine and Private Place, l-a scris la 19 ani, iar în prezent este cunoscut, mai ales, pentru opera The Last Unicorn (Ultima Licornă), plasată de abonații revistei Locus pe locul cinci în topul „Celor mai bune romane fantasy ale tuturor timpurilor” (1987). De-a lungul carierei sale, lui Peter S. Beagle i s-au acordat diferite distincții, printre care și Premiul World Fantasy pentru întreaga activitate (2011), iar alte două volume sunt încadrate în categoria clasicelor moderne, și anume: A Fine and Private Place și I See By My Outfit. Alte opere ale sale sunt The Unicorn Sonata (1996), Tasmin (1999) și I’m Afraid You’ve Got Dragons (2007).
Ultima licornă (Editura Univers, 1977, traducător: Mircea Ivănescu) aparține stilului funcțional beletristic, categoriei estetice a fantasticului („fantasticul este o categorie estetică care prezintă elemente ce țin de straniu, miraculos, fabulos feeric, alegorie, absurd, comic, grotesc, enigmă și senzațional” – Conceptul de literatură fantastică. Repere teoretice, Marius-Valeriu Grecu, 2006), genului literar epic, speciei literare a romanului fantastic.
Aflat la limita dintre modernism și postmodernism, romanul a fost văzut ca fiind o alegorie, un basm, o fantezie pentru adulți sau o poveste pentru copii. Deși scrisă într-un stil simplu, povestea este bogată în detalii și construită cu atenție. Intriga are structura clasică a călătoriei – un obiectiv imposibil, eroi, răufăcători, monștri, magie, șanse disperate, succes dulce-amărui. Ultima licornă părăsește pădurea magică în care trăia pentru a descoperi soarta suratelor sale. În calea sa întâlnește pericol și provocări. Dobândește companioni. Se luptă cu forțele răului, pierde, suferă o formă de exil, câștigă și eliberează unicornii, după ce este transformată pentru o perioadă scurtă și agonizantă în om. Apoi se întoarce acasă.
Ce face Ultima licornă unică este modul în care Beagle transcende obișnuita călătorie fantastică cu calitățile incomparabile de a spune o poveste. Cartea este un triumf al artei cuvintelor. Scriitura este precisă și frumoasă ca pietrele de mozaic, ascuțite și strălucitoare. Parte a magiei se datorează felului în care Beagle combină imagistica de basm cu elementele moderne. El alunecă ușor de la fantastic eroic la comic: un vrăjitor înfruntă vrăjmași, un prinț se întoarce acasă aducând cu el capul unui căpcăun. Astfel povestea este plină de intimitate și captivează rapid cititorul.