Regizat de Eric D. Howell, Voice from the Stone (2017) este un film ce se vrea a fi încadrat în genurile horror gotic, suspans și psihologic, avându-i în rolurile principale pe Emilia Clarke (Verena), Marton Csokas (Klaus), Caterina Murino (Malvina) și Edward Dring (Jakob).
Bazat pe romanul scris de Silvio Raffo, filmul (a cărui acțiune se petrece în anii ’50) a fost descris de USA Today ca fiind un „basm hitchcockian”, însă realitatea este departe de o asemenea afirmație. De ce spun acest lucru?
Deși atmosfera este gotică (într-adevăr), suspansul nu este deloc solid. Avem de-a face mai degrabă cu un romantism supranatural, dar nici acela nu este suficient de bine construit, deoarece povestea de dragoste dintre Verena și sculptorul Klaus primește doar câteva minute pe ecran, minute lipsite de intensitatea necesară pentru ca ea să pară credibilă. Spectatorul își va pune în primul rând întrebarea: când anume a pornit istoria de iubire și ce anume i-a adus împreună pe cei doi?
Ambientul filmului este un castel toscan, potrivit pentru a crea acea atmosferă gotică de care aminteam anterior. Avem de-a face, de asemenea, cu ceața groasă, frunze împrăștiate de vânt, o criptă tenebroasă și statui ce dau un ton macabru peliculei. Problema stă însă în aspecte legate de narațiune pe care le voi revela în cele ce urmează.
Acțiunea o urmărește pe Verena, o bonă cu un aer sumbru, care pare să fugă de ceva în timp ce dorește să ajungă la o vilă aflată în sălbăticia Italiei rurale. Aceasta este angajată de Klaus, stăpânul conacului, care suferă după pierderea nevestei sale și care are un fiu pe nume Jakob, băiat care nu mai vorbește de la moartea mamei, de teamă că nu o va mai auzi vorbind din pereții casei (de unde titlul filmului), lucru ce pare imposibil de crezut de către Verena. Curând însă, și ea va începe să audă vocea decedatei.
Filmul folosește elemente ce amintesc de Edgar Allan Poe: femei frumoase cu păr lung și negru ca penele de corb; artă care umple sufletul; și aluzii la conceptul de a fi înmormântat de viu.
Având acestea în minte, să vedem care sunt minusurile narațiunii. Actul al treilea ar putea fi o poveste interesantă, ca un dans macabru. Dar în loc să fie un vals, este un un dans ce șchioapătă. Clarke este destul de potrivită în rolul Verenei, făcând un rol bun atât în calitate de bonă, cât și ca femeia răpitoare ce pozează pentru sculptor. Însă în ultimele douăzeci de minute ale filmului rolul și povestea ei nu mai sunt deloc credibile. Dintr-o dată devine nevrotică, susținând că s-a îmbolnăvit de aceeași boală de care suferise și nevasta lui Klaus. Dar cum s-a întâmplat acest lucru rămâne neclar până la final. De asemenea, la fel de necredibil este și modul în care se vindecă peste noapte de o afecțiune care nu avusese leac în trecut. La un moment dat, de-a lungul convalescenței, Verena crede că fusese închisă în mormânt alături de cadavrul Malvinei care se trezește la viață pentru câteva clipe (scenă ce este un omagiu adus operei lui Poe). Această scenă ar fi sugestia trecerii spiritului Malvinei în trupul Verenei (însă nu este dat nici un indiciu clar în această privință), motiv pentru care Jakob începe să vorbească din nou.
Finalul ar trebui să fie terifiant, dar este mai degrabă dulce-amărui (cumva nepotrivit pentru modul în care se vrea construit filmul, către dezechilibrul spiritual): familia este reunită, iar Verena nu va mai trebui să ducă o viață solitară.
Un punct forte al peliculei este muzica compusă de Michael Wandmacher, plină de melancolie de la un capăt la celălalt al filmului. Coloana sonoră este tandră, devenind ascuțită și înspăimântătoare atunci când este nevoie.
Filmul nu este o peliculă horror în sensul absolut al cuvântului. Există elemente supranaturale, dar ele nu sunt punctul central al filmului, care pune, mai degrabă, accentul pe emoțiile personajelor în diferite circumstanțe. Rezultatul este un film subtil, care arde încet, plictisitor (mai ales în prima parte) și care nu își asumă nici un risc, având un final ce nu se ridică la așteptările spectatorului.
Nota: 6.
Alte cronici de film:
taramuridenicaieri.ro 