În revista online eCreator.ro a apărut studiul critic la volumul liric „Ultimul nu va stinge lumina” de Marina Popescu, studiu din care postez un fragment mai jos și pe care îl puteți lectura în întregime aici:

Marina Popescu (n. 1982) este poetă și absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București. S-a lansat în poezie în 2010 – 2011, când a obținut o serie de premii la mai multe concursuri și festivaluri literare autohtone, primind inclusiv Premiul Editurii Paralela 45 (2015) pentru volumul Ultimul nu va stinge lumina. A publicat poezie și în: EgoPHobia, Boema, Oglinda Literară, Litere, etc.

Ultimul nu va stinge lumina (Editura Paralela 45, 2016) se încadrează în curentul postmodernist care era pentru istoricul Arnold Toynbee decadent, anarhic, irațional. „În Europa e introdus mai ales prin lucrarea lui Jean-François Lyotard La condition postmoderne. El denumește, în literatură, o atitudine și o tendință diferite de cele ale modernismului. Dacă modernismul, cu variantele sale extreme avangardiste, marca o ruptură cu trecutul, o voință de înnoire presupunând o fază violent demolatoare, postmodernistul este artistul hiper-livresc care știe că noutatea absolută este exclusă și care decide să conviețuiască pașnic cu tradiția.” (Teoria literaturii. Dicționar-antologie, Irina Petraș, 2009)

Se pare că postmodernismul românesc a marcat opera tinerei poete. Avem de-a face cu autoironia caracteristică acestui curent. În plus, ludicul, prozaicul și biografismul sunt elemente definitorii ale operei autoarei bucureștene care amintește de generația 2000. Marina Popescu nu aderă la o gașcă literară, având un discurs poetic individualist, pe care îl regăsim și în poezia americană contemporană.