Platforma BookNation.ro mi-a luat un interviu despre activitatea scriitoricească și volumul Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017). Iată un scurt fragment:
Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Alexandra Medaru: M-am născut în București. Sunt scriitoare și poetă, critic literar și editor. Îmi place să scriu proză fantastică și poezie cu nuanțe simboliste și post-romantice, iar literatura din care îmi trag esența este cea clasică, cu toate că am și câțiva scriitori contemporani străini pe care îi admir, cum ar fi Haruki Murakami și Carlos Ruiz Zafón, ambii aflându-se printre preferații mei datorită modului în care își construiesc personajele și poveștile, dar și datorită misterului care marchează scrierile lor.
B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.M. Poemele din volumul Demoni și demiurgi le-am scris de-a lungul mai multor ani și mult timp nu mi-am imaginat că vor apărea într-o carte. Abia în 2017, când am pus pe foaie poemul ce dă titlul volumului, mi-a venit ideea de a reuni poeziile, și astfel a luat naștere volumul care este marcat de accente simboliste, post-clasice și post-romantice, iar poezia mea diferă de cea a generației din care fac parte prin aceea că este caracterizată de agresivitate, de traumă și de complexul Hyperion, cum spunea Ștefan Bolea, cel care a prefațează volumul.
Felicitari!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos!
ApreciazăApreciază