M-am tot gândit cum să încep postarea aceasta și oricât aș încerca să găsesc cuvintele potrivite pentru ea, simt că ele nu există, pentru că atunci când la mijloc se află o tragedie orice ai spune nimic nu mai schimbă lucrurile.
Am văzut zilele acestea atâtea reacții legate de ce s-a petrecut în Colectiv, unele dintre ele n-au făcut decât să îmbuibe cu tot felul de mizerii pierderea. Pentru că dacă stai și privești ca om toată situația, e vorba mai întâi și mai întâi despre pierderile pe care le-au suferit oameni cu care cei mai mulți dintre noi n-avem nici un fel de istorie comună. Totul este despre o moarte colectivă și ca oameni ar trebui să ne amintim mai întâi lucrul acesta.
Aseară am vrut să văd ce înseamnă și pentru alții pierderile de la Colectiv, dar nu de pe platforme de socializare, nu din presă, nu pentru prieteni sau cunoștiințe, ci din stradă, pentru că am văzut atâtea reacții care m-au lăsat cu gura căscată zilele trecute datorită felului în care denigrau pierderea, dar și pentru că în toată nebunia asta nu reușeam să îmi dau seama unde mă poziționez, mai ales că simt că nu mă pot alătura nici unei reacții care uită că mai întainte de orice e vorba despre niște oameni care au trecut prin calvar, unii pierzându-și viața, alții chinuindu-se să și-o păstreze.
Am luat parte la marș aseară. Din păcate nu am putut fi prezentă la tot, dar am fost la suficient cât să văd oamenii care au ieșit în stradă. Aceia care își caută răspunsurile. Aceia care își caută vinovații.
Era un fel de ecou furios și trist în strigătele lor care o dată ce pătrunde în tine te trezește în feluri puternice. Cereau demisia celor de la putere. Cereau trezirea României. Ne cereau să ieșim în stradă.
Am mers alături de oamenii aceștia și le-am văzut crezurile. E putere în ele. Și asta e cea mai frumoasă parte.
După noaptea trecută știu că ei au trezit ceva în mine și că răul poate fi îndreptat doar printr-un răspuns activ la ce s-a întâmplat, dar un răspuns care să nu păteze moartea produsă, pentru că un astfel de răspuns n-ar face decât să-i transforme pe cei agresați în agresori. Nu știu cum se vor rezolva treburile. Nu știu cine va plăti pentru tragedia produsă. Dar știu un lucru. Atât timp cât vocea strigă în stradă, lucrurile mai pot fi schimbate…

Alexandra Medaru administrator

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avertisment: Acest site folosește cookie-uri. Datele tale sunt partajate cu Google pentru a asigura calitatea serviciilor oferite, pentru a genera statistici privind utilizarea site-ului și pentru a detecta orice tip de abuz. Află mai multe detalii despre politica de confidenţialitate.