Se scurseră astfel șase Înnoiri[i] de când îmi spun stăpâna Tărămurilor de nicăieri. În aste clipe privesc către meleagurile mele cu blândețe, așa cum nu am mai privit de mult, căci un stăpân nu e mereu blând, ci mai degrabă hotărât să-și apere tărâmurile și să își țină capul sus, știind că a făcut tot ce putea pentru ca ele să fie biruitoare. Dacă în alte Înnoiri am avut alături alți stăpâni, acum Domnul a zis că trebuie să fie o vreme a singurătății, un timp numai bun pentru a cugeta în ce parte o trebui să apuc în Înnoirea…
Browse Category: Confesiuni
///////////////
Din nou în stradă
După câteva demisii am rămas la jumătate. Mai vin la Piața Universității doar jumătate din cei care au ieșit zilele trecute…
Când cuvintele nu sunt potrivite
M-am tot gândit cum să încep postarea aceasta și oricât aș încerca să găsesc cuvintele potrivite pentru ea, simt că ele nu există, pentru…
Când textele vechi duc la unele noi
În ultima perioadă m-am tot documentat asupra stilului Cyberpunk, și asta pentru că pornind de la un text mai vechi, scris în urmă cu vreo…
Confesiuni (1)
Zilele trecute am fost să reciclez peturi. Când am ajuns la aparat, se afla acolo un om al străzii, una dintre ființele acelea invizibile, pe…
