© Petre Fall


În urmă cu câteva săptămâni, pe când mă aflam în Danemarca, m-am alăturat în calitate de voluntar
Proiectului Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei după ce am văzut o postare făcută de Alexandra Turcu pe Facebook. Atunci se anunța că era nevoie de un om care să realizeze o prezentare pentru gala de decernare a premiilor ce avea să se desfășoare pe 11 noiembrie. M-am decis să iau parte la proiect pentru că întotdeauna am considerat că literatura de calitate trebuie promovată în rândul cititorilor, indiferent cine o scrie. Și m-am bucurat peste măsură când Elena Vlădăreanu m-a sunat imediat cum i-am scris pentru a pune la cale ce era de făcut, deoarece am descoperit o femeie profesionistă și, apoi, o echipă de oameni cu care mi-ar face plăcere să colaborez oricând în viitor, aceștia fiind foarte dedicați muncii lor.

Profesionalismul acestei echipe, formată din Alexandra Turcu (scriitoare, traducătoare și editoare), Cătălina Stanislav (scriitoare), Corina Sabău (prozatoare și jurnalistă), Elena Vlădăreanu (scriitoare și jurnalistă), Liliana Basarab (artistă vizuală), Robert Bălan (regizor, performer și jurnalist) și Vio Ivanovici (psihoterapeută), s-a remarcat și în cadrul festivității de decernare a Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei.

© Petre Fall

Cea de-a doua ediție a galei s-a desfășurat la Rezidența BRD Scena9, iar locul a părut neîncăpător pentru un public atât de larg. Organizatorii, juriul, scriitoarele, partenerii, editorii, jurnaliștii și cititorii s-au reunit pe 11 noiembrie la ora 18:30 pentru a afla câștigătoarele, iar alături de ei m-am aflat și eu, nerăbdătoare la rândul meu.

Seara a fost deschisă de Elena Vlădăreanu care spunea că proiectul acesta trebuia să continue, iar Corina Sabău a susținut-o, afirmând că solidaritatea le-a determinat să meargă mai departe și citând-o pe scriitoarea, traducătoarea și jurnalista Gabriela Adameșteanu care amintea în legătură cu acest proiect două aspecte esențiale: profesionalismul juriului și calitatea cărților nominalizate. Alexandra Turcu a  vorbit  și despre voluntarii din echipă, precum și despre o serie de cărți abordând teme feministe, printre care: Dragă Virgina, scrisori din țara mea (Black Button Books, 2019), Feminismul celor 99%. Manifest (frACTalia, 2019), Sofia Nădejde. Despre creierul femeii și alți demoni (Editura Paralela 45, 2019).

© Petre Fall

Cel din urmă titlu a fost lansat chiar după discursurile din deschiderea galei de Adina Mocanu și Maria Cernat, cele care s-au ocupat de îngrijirea antologiei. În cadrul scurtei lansări, Adina Mocanu a povestit cum a descoperit-o pe Sofia Nădejde pe când realiza o cercetare pentru o lucrare despre Traian Demetrescu (poet, romancier și critic literar), în timp ce Maria Cernat s-a întrebat de ce nu fusese realizat anterior un volum despre Sofia Nădejde, o figură emblematică a secolului al XIX-lea, iar, pe scurt, explicația s-ar fi regăsit în asocierea cu feminismul și marxismul, asociere care a dus la trecerea ei în uitare. Deși nu s-a vorbit mult, s-a vorbit suficient ca volumul să stârnească interesul publicului venit să afle câștigătoarele.

Apoi timpul s-a scurs pe nesimțite, cu prezentări ale scriitoarelor nominalizate și lecturi din partea acestora.

La categoria Proză:

  • ALINA NELEGA a impresionat audiența cu o poveste radiofonică în care efectul fluturelui este asociat cu distrugerea lumii de către acesta în șapte zile, tot așa cum lumea a fost creată în șapte zile.
  • DIANA BĂDICA, DIANA GEACĂR, FLORINA ILIS și IRINA GEORGESCU GROZA (care a trimis o înregistrare) au ales să citească din volumele nominalizate, iar fragmentul Florinei Ilis despre băiatul care și-a așteptat tatăl mult timp a fost de-a dreptul răvășitor.

La categoria Poezie:

  • ANGELA MARCOVICI, LIVIA ȘTEFAN și RODICA DRAGHINCESCU au făcut un adevărat spectacol prin mesajul transmis și prin interpretarea vehementă care mi-au pătruns în minte și în sânge, într-atâta încât dacă aș fi putut cere un bis, nu aș fi ezitat nici o secundă, motiv pentru care vreau să intru în posesia celor trei volume de poezie cât mai repede cu putință;
  • CRISTINA ISPAS și KRISTA SZÖCS au preferat să meargă pe un recital mai reținut, dar care nu a știrbit prezența lor în fața publicului în nici un fel, acestea atrăgând la rândul lor aplauzele celor prezenți.

La categoria Debut DLITE Proză am avut parte de lecturi marcante, încât dacă ar fi trebuit să decid pe loc între cele trei nominalizate, alegerea nu ar fi fost ușoară:

  • CRISTINA VREMEȘ: o scriitură profundă despre conștientizarea pierderii și a golului din propria existență;
  • OANA UIOREAN: un fragment care aproape că a făcut-o pe scriitoare să plângă și care mi-a mers la inimă prin excelenta descriere a stării de sufocare și a fricii de moarte, personajele fiind închise într-un camion abandonat de șoferi, un camion din care nu există scăpare;
  • ROXANA DUMITRACHE: o lectură despre moarte, așteptare și dorința de evadare din propriul destin.

La categoria Debut DLITE Poezie a existat o varietate a temelor:

  • DANIELA HENDEA a trimis o filmare în care a citit despre neputința în fața unui destin marcat de boala propriului copil;
  • JESICA BACIU ne-a amintit cum este viața noastră de zi cu zi;
  • IRINA-ROXANA GEORGESCU ne-a purtat printr-o poezie frumos construită despre intuirea sfârșitului.

Odată încheiate lecturile, am aflat și câștigătoarele, după cum urmează:

  • MARIA MANOLESCU BORȘA – Premiul pentru Dramaturgie Scena.ro;
  • ADRIANA BABEȚI – Premiul Special pentru o Literatură fără Granițe;
  • DIANA BĂDICA – Premiu la categoria Proză pentru romanul Părinți (Polirom, 2019);
  • CRISTINA ISPAS – Premiu la categoria Poezie pentru volumul 40. să înceapă jocurile (frACTalia, 2018);
  • CRISTINA VREMEȘ – Premiu la categoria Debut DLITE Proză pentru romanul Trilogia sexului rătăcitor (Humanitas, 2019);
  • JESICA BACIU – Premiu la categoria Debut DLITE Poezie pentru volumul Jes (Nemira, 2019).

În încheiere vreau să le urez felicitări tuturor câștigătoarelor și scriitoarelor nominalizate! Și sper să ne revedem la anul cu acest proiect minunat din care mi-a făcut plăcere să fac parte.

Galerie

Alexandra Medaru administrator

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *