În revista Parnas XXI aveți ocazia să descoperiți un scurt fragment din prefața volumului liric „Demoni și demiurgi” scrisă de scriitorul, editorul și filosoful Ștefan Bolea și câteva poezii ce se regăsesc între paginile acestui volum pe care l-am publicat la Editura EIKON în 2017.
Iată câteva rânduri din ce veți găsi, vizitând Parnas XXI:
Din mai multe puncte de vedere, Alexandra scrie o poezie diferită de cea a generației sale. Pentru ea, prozaismul căutat, estomparea afectelor ori fantoma unui mizerabilism exhibat, nu înseamnă mai nimic. Textele ei au uneori o agresivitate ritualică și ar putea fi închinate divinității gnostice Sophia, care era în aceeași preoteasă și prostituată. Alteori, figura lui Lilith iese la suprafață: asemenea personajului Vanessa Ives, poeta strânge mâna stângă a lui Dumnezeu. Dacă ar fi să încadrez volumul, l-aș pune la intersecția dintre post-clasicism (pentru că este construit într-un fel anistoric, ce mă trimite la secolul 19; mai mult, ignoră dezvoltările poeziei moderne din secolul trecut, ceea ce este și farmecul lui), post-romantism (parcă le vezi pe Emily Dickinson și pe surorile Brontë în fundal) și un fel de para-simbolism (orientarea lui Baudelaire spre caracterul maladiv al existenței a generat universul nostru poetic). – Ștefan Bolea
…
Vinil
Văd infinitul în vinil sclipitor
Curgând ca picuri de apă
Printre crengile unui copac vorbitor
Ce-și rostește povestea:
S-a născut la începutul lumii
Când omenirea era liberă
Acum ne privește plângând
Prizonieri ai unui sistem pe care-l respinge
Eternul nu există – îmi șoptește;
Nimic nu durează
Și nu vrea să mintă
Că sentimentele ar fi ca un vinil ce cântă la nesfârșit
…
Foarte frumoase poeziile tale. Imi imaginez cum trebuie sa fie volumul…
Mulțumesc! Îl poți comanda de pe site-ul editurii EIKON dacă dorești să îl citești. 🙂