Henrik Ibsen, Peer Gynt

În noua ediție a Arenei culturale, am realizat un studiu critic asupra operei dramatice „Peer Gynt” de Henrik Ibsen (Oxford University Press, 2009), amintind și de compoziția muzicală pentru orchestră și cor compusă de compozitorul și pianistul norvegian Edvard Grieg, dar și de multiplele ecranizări, pornind cu cea din 1915. Puteți citi mai jos un fragment al articolului din revista culturală EgoPHobia #57:

Henrik Ibsen (n. 1828 – m. 1906) a fost un dramaturg, poet și director de teatru norvegian. Născut într-o familie de negustori, datorită unor probleme financiare, la vârsta de doar cincisprezece ani devine asistentul unui farmacist din micuțul oraș Grimstad. Câțiva ani mai târziu, scrie prima lui operă dramatică, „Catilina” (1848-1849), care este respinsă de Teatrul Christiania. În ciuda respingerii, părăsește în 1850 orașul Grimstad pentru viața de student din Christiania (acum Oslo). Acolo se va împrieteni cu Bjørnstjerne Bjørnson, scriitor ce va fi premiat în 1903 cu Premiul Nobel pentru literatură și care va deveni marele său rival. În 1857 se angajează la Teatrul Norvegian din Christiania, care falimentează în 1862, lăsându-l pe Ibsen fără un venit fix. Din 1864, se mută la Roma, iar în următorii douăzeci și șapte de ani va trăi în exil alături de soția sa (Suzannah Thoresen) și fiul lor, Sigurd (care va deveni ministru și care se va însura cu fiica lui Bjørnstjerne Bjørnson), în Italia și Germania. În 1900 suferă un atac de inimă, iar cel de-al doilea atac de cord îl scoate definitiv de pe scena literară. În 1906, pe 23 mai, moare în Christiania, iar douăsprezece mii de oameni participă la funeralii. Deși scrie de tânăr, geniul lui Ibsen este recunoscut abia după publicarea „poemului dramatic” „Brand” în 1866 (Henrik Ibsen, ediția a II-a, Sally Ledger, Northcote House Publishers Ltd, 2008), care provoacă reacții nenumărate, unul dintre criticii care va publica mai multe studii despre operele sale fiind Edmund Gosee de la Spectator. Cu toate că Ibsen a fost primit cu ostilitate, așa cum se întâmplă adesea în lumea literară cu talentele de netăgăduit, în prezent acesta este considerat „părintele dramei moderne” și al realismului, fiind unul dintre cei mai influenți dramaturgi ai vremurilor sale. După piesele lui Shakespeare, operele lui Ibsen sunt cele mai jucate la nivel mondial (http://www.shakespearetheatre.org). Dintre lucrările sale amintim: „Peer Gynt” (1867), „Un dușman al poporului” (1882), „Rața sălbatică” (1884), „Când noi, morții, vom învia” (1899).

„Peer Gynt” (Oxford University Press, 2009) este o operă dramatică, pe care autorul o numea „poem dramatic” datorită versificării utilizate pentru a o scrie, de altfel, ultima care folosește versurile ca mijloc de exprimare dramatică. „Peer Gynt” este alcătuită din cinci acte, scrise de-a lungul lui 1867, Ibsen începând lucrul la această operă în ianuarie la Roma și terminând-o la Sorrento, pentru ca apoi să o trimită în Octombrie la Copenhaga către editorul său pe care îl avertizase că va fi: „un poem dramatic la scară largă, al cărui personaj principal va fi una dintre figurile de basm, pe jumătate mitologice din domeniul public al trecutului «recent»”ⁱ (tr. m., Peer Gynt, Henrik Ibsen, Introduction, Oxford University Press, 2009). Opera dramatică este publicată pe 14 noiembrie 1867, iar primul tiraj se vinde într-o zi. În ciuda succesului, „Peer Gynt” nu este întâmpinată cu aceiași ochi de către critici: Clemens Petersen, cel mai influent critic danez al acelor vremuri, spunea că opera nu putea avea pretenții pentru a fi recunoscută drept „poezie”, iar Georg Branders afirma că nu este „nici adevărată, nici frumoasă”, cerând lui Ibsen să renunțe la practicile de „calomniere a naturii umane” (tr. m., Peer Gynt, Henrik Ibsen, Introduction, Oxford University Press, 2009).

Deși blamată de criticii secolului al XIX-lea, „Peer Gynt” a contribuit la transformarea lui Ibsen într-un dramaturg canonic, un dramaturg ce îmbină în opera de față elemente ale tragediei shakespeariene cu cele ale fanteziei lui Goethe, orice cititor cult reușind să distingă în acest poem dramatic atât influența lui „Hamlet” („A fi sau a nu fi” este înlocuit de „Cine ești? / Glasul / Eu însumi, poți la fel să zici?” sau de „Peer / Care e tîlcul din povața «să fii tu însuți»? Coprinde ea vrun înțeles ascuns?”)ⁱⁱ, cât și influența lui „Faust” (chiar în cel de-al cincilea act când Peer îl va întâlni pe Diavol, iar Topitorulⁱⁱⁱ va căuta să îl topească la loc). Este astfel de necontestat genialitatea lui Ibsen care întotdeauna a fost un creator greu de mulțumit, asemănându-se cu Goethe prin faptul că amândoi căutau să se abandoneze talentului lor, deosebirea fiind că Ibsen prin natura sa nu reușea să placă nimănui.