Dacă este ceva ce pot spune, mai întâi și mai întâi, despre Danemarca, este că pe meleagurile ei am regăsit liniștea, atât de profundă, atât de duioasă, și atât de uitată pe tărâmurile României, încât ori de câte ori voi avea nevoie de o doză de liniște, voi închide ochii și mă voi gândi la clipele petrecute pe câmpiile de lângă mare unde oamenii au învățat că a fi în mijlocul naturii înseamnă a deveni una cu ea, nu a lucra în detrimentul ei. Îmi voi reaminti locurile în care am umblat cu oameni dragi, emoțiile pe care le-am trăit și le voi purta cu mine, așa cum porți cu tine stropi de fericire printre dune de amărăciune, știind că niciodată viața nu va curge aici, așa cum curge acolo, reamintindu-mi mereu și mereu că niciodată civilizația nu se va instaura aici, așa cum există ea în ținuturile nordice. Și deși pornesc această postare cu o notă melancolică, vă promit că pe măsură ce veți urma calea pe care am străbătut-o eu, timp de aproape două săptămâni, veți avea parte de descoperiri care poate vă vor lumina și vouă ziua ori zilele, întocmai cum mi le-au luminat mie, iar prima oprire pe care o vom face este la Muzeul Moesgaard, aflat în apropiere de Aarhus.

În urmă cu aproape zece ani, vizitam alături de prietena mea Oana, domeniul Moesgaard care se întinde pe o suprafață de o sută de hectare. Pornind de la clădirea principală, se mergea atunci pe un drum de vreo patru kilometri, o rută preistorică ce te purta de la conac spre mare și îmi aduc aminte că pe acest traseu am avut ocazia să vedem câțiva tumuli antici. Tot pe acea proprietate vastă am descoperit construcții din culturi extrem de diferite: o casă thailandeză, donată în 1975, o replică după o construcție din Epoca Fierului sau o moară medievală, nefuncțională pe când ne aflam noi acolo. Ei bine, anul acesta nu am mai mers pe același drum, nu ne-am mai oprit pe aceeași bancă, n-am mai fost doar noi două, așa cum eram pe vremea facultății. Cumva un deceniu mai târziu nu mai eram noi, eram noi și ei, înaintea unui muzeu gigant înălțat pe colina de lângă vechiul conac.

Muzeul Moesgaard ar putea părea neimpresionant la prima vedere, cu o arhitectură învechită prin comparație cu ce se construiește în lumea mare, însă oricum l-ar considera cel care se hotărăște să îi calce pragul, acesta va găsi exact ce am găsit noi: o catedrală a arheologiei și a etnografiei, cum n-am văzut niciodată până acum. Imaginați-vă că închideți ochii și când îi deschideți vă aflați în plină preistorie, când oamenii își făceau arme din cremene și e atâta cremene acolo încât aproape că ați fi în stare să o prindeți în mâinile voastre și să imitați oamenii de pe ecrane care vă explică cum se făceau acele arme sau desenele animate care vă arată cine și de ce utiliza fiecare dintre obiectele expuse. Pe măsură ce înaintam prin acel interior interminabil avansam de la o epocă la alta, și undeva, printre toate acele obiecte, descopeream artefacte aduse de danezi de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei! printre care o spadă miceniană deosebit de lungă sau obiecte de olărie datând din 1600 î.Hr.

Una dintre camerele care m-au marcat pe mine este cea dedicată vasului de la Gundestrup, descoperit în Danemarca, în nordul Iutlandei. Deși încăperea ascunde în interiorul ei doar o copie a vasului de argint, bogat ornamentat, datat ca aparținând sfârșitului perioadei La Tène, aceasta este mult mai frumoasă și mai plină de informații decât cea în care se află originalul despre care vă voi povesti mai încolo. Pe lângă posibiltatea de a afla ipoteze asupra vasului de la arheologi danezi care consideră că el a fost realizat în urma unei alianțe între celți și traci împotriva unui inamic comun (cel mai probabil romanii), ai parte de un tur ghidat în legătură cu fiecare ornament de pe cazan care este explicat pe îndelete în timp ce îl atingi cu degetele, fără a vedea nimic și dându-ți frâu liber imaginației. Absolut bestial!

Prin comparație cu acest muzeu, celelalte ar putea păli, dar dacă dai atenția cuvenită fiecăruia vei realiza că danezii se pricep la punere în scenă sau oferire de informații la fel de bine ca marile puteri ale Europei, și că orice vizită într-un centru de acest gen este ca o intrare într-o altă lume, o lume pe care nu ai vrea să o părăsești. În Iutlanda am simțit toate acestea în alte patru locuri:

  • Muzeul de Artă Antică din cadrul Universității din Aarhus unde am avut ocazia să văd statui antice grecești și romane, replici după acestea, dar și monede din zona Mării Egee, monede lucrate cu atâta migală, încât ele însele sunt niște opere de artă;
  • Fregata Jylland, lansată pe ape în 1860. Această ambarcațiune a supraviețuit unui număr de optsprezece lovituri directe în bătălia de la Heligoland din 1864 și a transportat regi, prinți și prințese până în 1867. S-au purtat multe lupte pentru supraviețuirea acestei corăbii care după ce s-a scufundat a fost vândută pentru a fi distrusă. Cu ajutorul familiei regale și altor părți implicate, fregata funcționează astăzi ca un muzeu prin care te poți plimba, așa cum au făcut-o cu secole în urmă capete nobile.
  • Ruina castelului Kalø este locul în care am găsit liniștea, unde am murit și am reînviat, așa cum ni se întâmplă adesea în viață. Dacă Eminescu spunea cândva „Să mă lăsați să mor / La marginea mării;”, aici i-am înțeles pe deplin versurile, cu toate că întotdeauna întinderile oceanului și ale mării mi-au adus ceea ce nu poți găsi decât acolo, în ape, și anume o pace cum nu găsești pe pământ. Aș vrea să descriu în cuvinte tot ce simți acolo, să vă spun și vouă ce înseamnă civilizația unei țări ca Danemarca, dar acest lucru trebuie descoperit pas cu pas, mergând în inima ei, și privind ceea ce cu greu mai poți găsi pe tărâmurile noastre, din ce în ce mai întunecate și pline de patimă.
  • Centrul viking Fyrkat unde s-au făcut reconstrucții după locuințe vikinge, unde întâlnești reenactori care îți vor povesti despre viața vikingilor și despre strategii de luptă și unde vei vizita un sit arheologic al unei vechi așezări a oamenilor Nordului.

Călătoria prin Iutlanda m-a purtat în aceste locuri și în altele pe care le voi păstra pentru mine, pentru că sunt emoții pe care vrei să le ții aproape fără ca nimeni să ți le poată lua vreodată, însă povestea acestei călătorii nu se termină aici, ci la Copenhaga pe care am mai vizitat-o și acum trei ani. Orașul mi-a lăsat un gust amar, întrucât îl țineam minte curat și îngrijit, dar mai ales mi-l aminteam ca pe un loc în care te poți simți în siguranță, având în vedere că în 2016 umblam pe străzile capitalei nordice singură. Dacă și atunci am avut ocazia să văd vreo trei țigani, acum șatra te întâmpină de la intrarea pe principala arteră comercială, care este plină și de imigranți ce dorm pe străzi, și te întrebi ce face poliția locală, de ce nu ia măsuri ca toți acești oameni să nu mai stea în stradă?

Norocul nostru a fost că nu a trebuit să trecem prin acea zonă decât într-o singură zi, seara, când am ajuns în Copenhaga. Apoi am vizitat alte locuri despre care o să vă mai spun și vouă pe scurt:

  • orașul Roskilde care ascunde, printre altele, una dintre cele mai vechi clădiri ecleziastice din cărămidă, o catedrală intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO, dar și un Muzeu al Corăbiilor Vikinge unde se află porțiuni din cinci ambarcațiuni descoperite în Danemarca, dar și reconstrucții ale acestora cu care se navighează pe timp de vară. 
  • Muzeul Național al Danemarcei – unde veți face o lungă călătorie prin istorie, pornind de la Epoca Preistorică și ajungând în prezent. Ce m-a lăsat rece la acest muzeu este prezentarea foarte sumară a cazanului de la Gundestrup. Adică, ai ditamai capodopera pe care o ascunzi într-o cameră slab luminată și despre care spui două cuvinte, deși un pasionat de istorie va vrea să afle fiecare detaliu. Noroc că există Muzeul Moesgaard! În schimb, și aici găsești numeroase artefacte bogat ornamentate, ipoteze privind diferitele oseminte descoperite în diverse părți ale Danemarcei, rune, povești ale unor personaje vikinge, dar și raioane dedicate perioadei medievale ori coloniilor daneze.
  • Ny Carlsberg Glyptotek – este un muzeu al artei, care a fost construit în jurul colecției personale a lui Carl Jacobsen, fiul fondatorului fabricii de bere Carlsberg. În interiorul complexului format din trei clădiri veți trece prin perioade extrem de diferite, pornind cu arta antică grecească, romană sau egipteană și ajungând inclusiv la arta modernă daneză sau chiar franceză.

Pentru cei care vor să evadeze într-un tărâm unde oamenii încă respectă natura, unde muzeele sunt niște sanctuare, unde încă întâlnești localuri în care chiar poți face conversație cu cei care te însoțesc, unde nimeni nu se grăbește pentru că viața are alt ritm, unde nimeni nu e nepoliticos, chiar dacă vorbește cu un simplu măturător de stradă (reciproca este valabilă), pentru toți aceia, Danemarca este destinația perfectă. Atât de perfectă, încât uneori mă întreb de ce nu putem și noi, având în vedere tot ce avem aici, să fim la fel… Deși întrebarea este retorică… Deși răspunsul îmi este clar…

Alexandra Medaru administrator

4 comments

///////////////
  1. Pingback:Danemarca: o cronică fotografică | TARAMURI DE NICAIERI

  2. Viorel

    Ar fi interesant sa citesc candva un jurnal al tau, cu calatorii adunate si locurile interesante pe care le-ai vazut.

  3. Pingback:Locul unde moartea nu aduce a moarte... | TARAMURI DE NICAIERI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *