În noua ediție a Arenei culturale, am realizat un studiu critic asupra romanului Calul de război de Michael Morpurgo (Editura RAO, 2012), precum și asupra ecranizării din 2011. Puteți citi mai jos un fragment al articolului din revista culturală EgoPHobia #65:

Sir Michael Andrew Bridge Morpurgo (n. 1943) este un scriitor, poet și scenarist de origine engleză, cunoscut pentru romanul pentru tineret și copii, Calul de război (1982). Premiat pentru opera sa între 2003 și 2005, scriitura sa a fost categorisită ca fiind „magică” datorită temelor abordate și decorului viu. Cu toate că și-a descoperit târziu vocația, opera sa a fost influențată de Ted Hughes, Paul Gallico și Ernest Hemingway. Dintre operele sale amintim: Nu a plouat niciodată. Cinci povești (tr.m., 1974), Dragoste la prima vedere (tr.m., 1979), Prietenul meu, Walter (tr.m., 1988), Întrebarea Mozart (tr.m., 2007) și Ziua în care lumea s-a oprit (tr.m., 2019).

Calul de război (Editura RAO, 2012) este un roman de război încadrat în stilul funcțional beletristic și aparținând curentului modernist, deoarece există o tendință spre progres și opera rupe legăturile cu tradiția. Mai mult, romanul este caracterizat de o serie de elemente, incluzând procesul conștiinței (romanul pătrunzând adânc în psihologia naratorului – în acest caz, armăsarul Joey – și a personajelor principale și secundare), sincronismul, și tematica Marelui Război. Cu toate că acțiunea este narată de Joey, sincronismul reiese din intervențiile celorlalte personaje care adaugă la povestea calului propriile lor povești. De exemplu, de la căpitanul Nicholls aflăm în debutul romanului că el și Joey au multe în comun: „În primul rând, nici mie nu prea-mi place pe aici și mi-aș dori să fiu oriunde în altă parte. Apoi, nici unul din noi nu a mai fost la război până acum – n-am auzit nici măcar un foc de armă tras la mânie, nu? Sper numai că o să mă descurc când va veni vremea, asta mă îngrijorează mai mult decât orice, Joey. Pentru că, pot să-ți spun, nici măcar lui Jamie nu i-am spus asta, sunt absolut îngrozit, așa că ai face bine să fii viteaz pentru amândoi.” (p. 31). Nu descoperim numai temerile personajelor prin simultaneitate, ci și alte acțiuni care s-au întâmplat odată cu cele narate de Joey de-a lungul romanului, acțiuni despre care nu am ști nimic dacă diferite personaje nu s-ar confesa armăsarului: „Maisie Cobbledick o cheamă, Joey. Lucrează ca mulgătoare la ferma lui Anstey. Și coace pâine. Vai, Joey, coace o pâine cum n-ai gustat în viața ta și chiar și mama spune că pateurile ei sunt cele mai bune din toată regiunea. Tata zice că nu e de nasul meu, dar nu cu răutate. Zice așa, să-mi facă plăcere. Și are niște ochi albaștri, albaștri ca albăstrelele, păr de aur ca grâul copt și pielea îi miroase a caprifoi – mai puțin când iese de la lăptărie, atunci mă țin departe de ea. I-am povestit totul despre tine, Joey. Și a fost singura, ține minte, singura care a spus că am dreptate să vin încoace să te caut.” (p. 109). Cu referire la tematica Marelui Război, aceasta este presărată în nenumărate scene ale romanului pentru construirea atmosferei, însă scena care redă atrocitățile războiului și similitudinile dintre cele două tabere adverse este cea în care calul de război ajunge în țara nimănui, fiind câștigat de britanici în urma unui joc de noroc, după ce nefericitul armăsar îl pierduse pe prietenul său, Topthorn.

Alexandra Medaru administrator

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avertisment: Acest site folosește cookie-uri. Datele tale sunt partajate cu Google pentru a asigura calitatea serviciilor oferite, pentru a genera statistici privind utilizarea site-ului și pentru a detecta orice tip de abuz. Află mai multe detalii despre politica de confidenţialitate.