Povestea Tărâmurilor de nicăieri continuă cu cea de-a patra cronică a stăpânirii noastre, plină de povețe și de istoria unor teritorii păstrate ori cucerite, uneori cu sânge, alteori prin alianțe cu alți stăpâni mai tineri sau mai bătrâni.

Dacă e un lucru ce l-am învățat de când sunt stăpâna acestor teritorii, acela este că dușmanii s-ar putea să se afle în rândul vechilor aliați, că noile uniuni s-ar putea să nu dureze de-a lungul timpului și că mereu, dar mereu va trebui să am grijă ca Tărâmurile noastre să rămână intacte, căci vrăjmași s-au arătat întotdeauna la toate granițele.

Vouă vă spun că anul acesta a fost unul roditor pentru Tărâmurile de nicăieri și uneori închid ochii și îl întrevăd pe cel ce urmează a veni, mai falnic, mai rodnic decât toți cei scurși până acum. Dar să rămân la acesta, căci voi, supușii, vreți a afla ce a făcut stăpâna voastră în ultimul an, cum a consolidat meleagurile și cine i-a fost alături în toată această vreme.

Vouă vă grăiesc. De la ultima mea cronică, stăpâna a fost chemată a vorbi înaintea întregii lumi despre aste meleaguri și despre cea dintâi Carte, cea a demonilor și a demiurgilor, unde astfel a cuvântat: Volumul, născut în urma a ani de zile de muncă, este structurat în șase părți care urmăresc principalele puncte ale existenței umane: „Conversații cu diavolul”, „Creație”, „Viață”, „Dragoste”, „Moarte” și „Conversații cu Dumnezeu”. Iar întâia Carte a stăpânei se va găsi întotdeauna pe teritoriul EIKON, acolo unde aliatul nostru, Valentin Ajder, se îngrijește de dânsa.

Vechile alianțe s-au păstrat și ele, unele mai puternice, altele mai slăbite. Stăpânul Bolea s-a dovedit a fi același om de încredere, slăvit fie Domnul, Arena culturală și Lecturile potrivite continuând să apară între paginile EgoPHobiei, iar la îndemnurile lui și ale stăpânului Crâznic am reușit să lărgim teritoriul cu alte două meleaguri: Revista Apostrof și Antologia CENTENARIUM SRTinG.

Noile alianțe au venit una câte una: stăpâna Gheorghe m-a chemat să vorbesc despre Cartea ei, iar alianța cu Teodora se dovedește una fericită pe zi ce trece. La porțile mele a bătut și stăpânul Chisca, pe când eu am bătut la cele ale lui Roșiianu. Vremurile arată că o nouă alianță se va naște, cea cu stăpânul Trușcă, dar despre aceasta veți afla mai multe curând…

În aste timpuri, mai spun atâta vouă, supușilor mei: tot ce fac pentru voi este și pentru lunga dăinuire a Tărâmurilor noastre…

Alexandra Medaru administrator

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor.

4 comments

///////////////
  1. Elena

    La multi ani!

  2. Ana

    La multi inainte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *