În cel mai recent număr al revistei EgoPHobia am realizat un studiu critic asupra cărții de memorii Pianistul. Amintiri din Varșovia, 1939-1945 (Editura Humanitas Fiction, 2019) de Władysław Szpilman, precum și asupra ecranizării acestui volum din 2002. Mai jos un scurt fragment:

Władysław Szpilman (n. 1911 – d. 2000) a fost un pianist și compozitor de muzică clasică polonez, de origine evreiască. Acesta a studiat pianul la academiile din Berlin și Varșovia, devenind popular pentru aparițiile din cadrul radioului polonez. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a ascuns timp de doi ani în Varșovia, fiind ajutat către sfârșitul conflagrației și de un ofițer german. După terminarea războiului, și-a continuat cariera de pianist în cadrul radioului polonez și a devenit un compozitor prolific, opera sa incluzând sute de cântece și numeroase piese pentru orchestră. A compus, de asemenea, în jur de patruzeci de cântece pentru copii, pentru care a fost premiat de Uniunea Compozitorilor Polonezi în 1955. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără: „Viața mașinăriilor” (1932), „Concertul pentru vioară” (1933), „Doctor Murek” (1939) sau „Uvertură pentru orchestră simfonică” (1968).

Pianistul. Amintiri din Varșovia, 1939-1945 (Editura Humanitas Fiction, 2019) este o carte de memorii scrisă de pianistul Władysław Szpilman după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în care descrie viața sa în Varșovia ocupată de naziști unde la puțin după invazie „evreilor li s-a interzis să mai ia trenul. Mai târziu, le-a fost impusă o taxă de patru ori mai mare decât «arienilor» pentru călătoria cu tramvaiul. Pe urmă au început să circule zvonuri despre înființarea ghetoului. Au circulat timp de două zile, aducând oamenii în pragul nebuniei” – p. 51. În acest ghetou va trăi împreună cu familia sa până pe 16 august 1942 când vor fi trimiși în Umschlagplatz unde vor aștepta deportarea spre lagărul de exterminare de la Treblinka. Soarta face ca pianistul să fie despărțit de părinți, surori și fratele Henryk, acesta fiind nevoit să se ascundă în Varșovia unde vor avea loc mai târziu revoltele din ghetou (1943) și cele ale rezistenței poloneze (1944). El va supraviețui unui oraș aflat în ruină cu ajutorul prietenilor și al străinilor, printre care și căpitanul german Wilm Hosenfeld, pe care îl cunoaște întâmplător pe când încerca să se ascundă tocmai într-o clădire care avea să devină comandamentul central al germanilor.
Memoriile lui Szpilman sunt evocative, ororile războiului fiind relatate într-un stil simplu, pe deplin onest, pianistul recunoscând depresia încercată, dar și dorința de supraviețuire, acesta povestind că pâinea cu mucegai și apa cu insecte erau o binecuvântare pentru el în acele timpuri. Nu doar povestea sa este perturbatoare, ci și micile istorii ale evreilor pe care îi întâlnește în calea sa. Una dintre cele mai evocatoare scene ale volumului este cea a evacuării orfelinatului condus de Janusz Korckzak, când copiii urmau să fie luați fără însoțitori, dar îngrijitorul lor alege să nu îi abandoneze: „Voia să le facă plecarea mai ușoară. Le-a explicat orfanilor că trebuie să fie bucuroși, pentru că merg la țară. În sfârșit, puteau schimba zidurile apăsătoare, respingătoare cu poieni în care creșteau flori, cu izvoare în care să se poată scălda, cu păduri, unde sunt atât de multe afine și ciuperci. Le-a cerut să se îmbrace ca de sărbătoare și, așa frumos gătiți, s-au aliniat cu bucurie doi câte doi în curte. / […] / Cu siguranță, chiar și în camera de gazare, când Zyklon B strângea deja laringele copiilor, iar frica lua locul bucuriei și speranței în inimile orfanilor, Bătrânul Doctor le-a șoptit, cu un ultim efort: «Nu-i nimic, copii! Totul o să fie în regulă…», ca să-i cruțe pe micuții aflați în grija lui de spaima trecerii de la viață la moarte.” – pp. 116-117. La această scenă se adaugă numeroase altele, precum scena în care un copil moare în brațele lui Szpilman, cea în care doi oameni se bat pe o oală de ciorbă, cea în care trupurile evreilor sunt călcate cu mașina de soldați, ori cea în care o femeie își ucide involuntar copilul.

Alexandra Medaru administrator

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avertisment: Acest site folosește cookie-uri. Datele tale sunt partajate cu Google pentru a asigura calitatea serviciilor oferite, pentru a genera statistici privind utilizarea site-ului și pentru a detecta orice tip de abuz. Află mai multe detalii despre politica de confidenţialitate.