De curând revista online EgoPHobia a împlinit 15 ani de existență, iar reușitele acestei publicații ar trebui amintite de toți cei care fac sau au făcut parte din grupul de colaboratori, căci din punctul meu de vedere este una dintre cele mai valoroase apariții online dintr-un lung șir de reviste, dintre care multe adesea nu spun nimic celui care ajunge să le lectureze. Nu este și cazul EgoPHobiei, un proiect pus la bază de Ștefan Bolea (redactor-șef) și Sorin-Mihai Grad (editor & webmaster [& rubrica “egoZaur”]), cei care urmăreau să revoluționeze, știind că „întotdeauna este greu să pornești o revoluție”*.…