Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.

(Claude Monet)

Acum două săptămâni am dat o tură la cinematograf, lucru pe care nu îl mai făcusem de foarte multă vreme, pentru a viziona documentarul Water Lilies of Monet: The Magic of Water and Light în regia lui Giovanni Troilo și narat de actrița Elisa Lasowski. Alături de aceasta, mai apar pe ecran, printre alții, fotografa Sanne De Wilde și grădinarul de la Fondation Monet din Giverny, Claire Hélène Marron.

Filmul documentar scris de Giorgio D’Introno, Marco Pisoni și Giovanni Troilo ne transportă în universul lui Monet prin intermediul unei imagini în oglindă a unui peisaj, poate pentru că pictorul francez a încercat să transpună lumea cu elementele sale naturale pe pânză. Dacă inițial culorile de pe ecran sunt cele pe care ochiul obișnuit le percepe, spectatorul este imersat apoi într-o lume aparte, a unor nuanțe vii, ce amintesc de tablourile lui Monet supranumit în epocă Pictorul fericirii, un nume nepotrivit cumva pentru francezul care a avut un destin aparte. 

Prezentatoarea Elisa Lasowski amintește de faptul că artiștii sunt ființe speciale, își sapă tranșeele și luptă pentru ele cu pasiune (tr. m.), iar Monet și-a ales un destin aproape imposibil de atins pe deplin pe pânză: acela de a surprinde apa, natura și lumina și de a le imortaliza ca într-o fotografie. Poate și acest scop al său a fost cel care l-a transformat într-o ființă greu de suportat, sugerează aceeași Elisa Lasowski, care subliniază că întreaga viață a artistului francez a fost legată de Sena: dacă urmărești Sena, urmărești viața lui Monet (tr. m.). Însuși Monet, care în prima parte a carierei sale își construise un atelier pe o barcă (atelier surprins de Manet într-o pictură din 1874), spunea la un moment dat că și-ar fi dorit să fie îngropat pe o ambarcațiune.

Un semn al nevoiei sale de a picta continuu este și imortalizarea pe pânză a soției sale decedate, Camille. După realizarea tabloului, pictorul cuprins de remușcare trimite o scrisoare către un prieten, în care mărturisește: sunt un animal care știe să facă doar un lucru (tr. m.).

Și astfel a și fost! A știut doar un lucru! A desenat de când era copil până când a decedat în 1926, nu înainte de a lăsa moștenire națiunii franceze Impresionismul și La Grande Décoration.

Dacă în 1874 când a expus împreună cu un grup de artiști intitulat Societatea anonimă a pictorilor, sculptorilor și graficienilor a fost primit prost de o parte din critică, unul dintre specialiștii vremii luând în derâdere Impresie, răsărit de soare, spunând Sunt impresionat! (tr. m.), de unde noul nume al grupului – Impresioniștii, tot astfel este primită și La Grande Décoration, poate pentru că lumea nu mai aprecia arta lui Monet, poate pentru că operele fuseseră realizate în timpul războiului…

În orice caz, de-a lungul unei vieți în care Monet a fost adesea neînțeles: din cauza unui al doilea mariaj cu o văduvă sau din cauza lacului de nuferi (de exemplu), un critic a crezut în el de la început și i-a fost prieten până la sfârșit: Georges Clemenceau, ministru de război în timpul Marelui Război, cel care l-a salvat de numeroase ori pe Monet, redându-i vitalitatea necesară pentru a picta, inclusiv La Grande Décoration, recunoscută ca valoare abia la mijlocul anilor ‘50, după ce Jackson Pollock începe să utilizeze pânze de mari dimensiuni pentru a-și realiza operele.

Documentarul abordează cu precădere opera lui Monet, dramele sale (pierderea celei de-a doua soții, pierderea fiului cel mare, orbirea etc), necesitatea de a avea natura cât mai aproape, de unde și grădina de la Giverny (un alt motiv de bârfă la vremea respectivă) sau prietenia cu Clemenceau.

Cadrele sunt luminoase și ample când Elisa Lasowski face referire la perioadele fericite din viața lui Monet, dar se închid ori de câte ori se vorbește despre furtunile lui.

Elisa Lasowski este aleasă perfect, redând povestea pictorului francez cu o voce suavă și melancolică, uneori chiar tristă – atunci când relatează tragedia artistului de a fi trăit războiul alături de răniți și nebuni, deoarece Giverny a fost transformat în spital în timpul Primului Război Mondial.

Ori de câte ori Monet apare pe ecran, el este mai degrabă sugerat, întocmai cum el sugerează elementele naturale în compozițiile sale pe care numai un privitor atent le poate desluși.

Multe alte detalii fac filmul aparte: apariția celor care îngrijesc în prezent grădina lui Monet și lacul cu nuferi (cu care artistul a avut o poveste de dragoste transformată în obsesie) reconstruit după picturile celebrului artist, cadre din muzee ce adăpostesc operele sale, plimbări pe Sena, decoruri din casa de la Giverny, imagini ale vremii cu pictorul francez etc. 

Ce mi-a reconfirmat acest documentar este că într-o zi, cândva, trebuie să vizitez Musée de l’Orangerie ce găzduiește La Grande Décoration în săli circulare, alese de Monet și Clemenceau de așa natură încât lumina să se miște de la Est la Vest pentru ca imaginile de pe pânză să arate în interiorul muzeului ca în grădina lui Monet. 

Deși La Grande Décoration (pictată când Monet avea grave probleme cu vederea) a fost un eșec la vremea dezvăluirii ei, pentru mine a fost, este și va rămâne întotdeauna una dintre marile capodopere ale lumii. 

Dacă vreți să vedeți o poveste despre Monet spusă altfel, vizionați filmul cu prima ocazie!

Alexandra Medaru administrator

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *