ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind redactor-șef al revistei P(RO)EZIA și colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor). 

A publicat un volum de versuri, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumele Generația O Mie de Semne (Casa de pariuri literare, 2002) și Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018). 

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, Argos, Echinox, eCreator.ro, EgoPHobia, Noise Poetry, O mie de semne, Parnas XXI, Postmodern, P(RO)EZIA, Puterea – Cotidian Național, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de povestiri, Revista de suspans, Select News, UtopIQa și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019). Poeme ale sale au fost traduse în limba spaniolă și engleză, fiind publicate în Chile, Spania, Mexic și SUA.

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Câteva referințe la întreaga sa activitate literară au venit din partea unor critici și scriitori aclamați:

Din mai multe puncte de vedere, Alexandra scrie o poezie diferită de cea a generației sale. Pentru ea, prozaismul căutat, estomparea afectelor ori fantoma unui mizerabilism exhibat, nu înseamnă mai nimic. Textele ei au uneori o agresivitate ritualică și ar putea fi închinate divinității gnostice Sophia, care era în aceeași preoteasă și prostituată. Alteori, figura lui Lilith iese la suprafață: asemenea personajului Vanessa Ives, poeta strânge mâna stângă a lui Dumnezeu. Dacă ar fi să încadrez volumul, l-aș pune la intersecția dintre post-clasicism (pentru că este construit într-un fel anistoric, ce mă trimite la secolul 19; mai mult, ignoră dezvoltările poeziei moderne din secolul trecut, ceea ce este și farmecul lui), post-romantism (parcă le vezi pe Emily Dickinson și pe surorile Brontë în fundal) și un fel de para-simbolism (orientarea lui Baudelaire spre caracterul maladiv al existenței a generat universul nostru poetic). 

(Ștefan Bolea, scriitor, filosof, redactor al revistei Apostrof și lector asociat la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj)

Poeziile Alexandrei nu iartă. Ȋţi pătrund în carne, în oase şi în simţuri. Nu te poţi cuibări în ele comod, însă glasul lor te săgetează cu o forţă impresionantă. Ȋn universul claustrant ţesut de autoare, demonii şi demiurgii par a se ospăta la aceeaşi masă, adunând firimituri de suflet şi bând sânge care nu se transformă însă niciodată în vin sfânt. E otrăvitor, miroase a moarte şi a trădare. Aminteşte de două trupuri care au fremătat, cândva, în acelaşi ritm. 

Unde se termină geneza iubirii şi unde începe destrămarea ei? Zeii au obosit, apăsaţi de povara propriei creaţii, iar oamenii s-au preschimbat în „păpuşi ale destinului”. Sensurile şi-au ieşit din matcă pentru că nu mai are cine să răspundă întrebărilor. Din noianul de incertitudini marcate de revoltă şi de apatie totodată, răsună o întrebare înfricoşătoare: „Unde e Dumnezeu?/Nu în scrierile sacre, pentru minţi astupate/Unde e Dumnezeu?/Nu ştiu…” 

(Teodora Gheorghe, scriitoare și poetă)

Alexandra Medaru (n. 1988) s-a remarcat inițial prin activitatea publicistică de natură critică, publicând pe cibersitul personal (taramuridenicaieri.ro) unele articole care au stârnit agitație prin atingerea unor subiecte sensibile (EG Epigonii criticii, Epigonii literaturii fantastice) și dezvoltând în revista electronică culturală EgoPHobia o apreciată rubrică (Arena culturală – cartea & filmul) dedicată istoriei și criticii de artă.

…

Din punct de vedere al teoriei literare, „Demoni și demiurgi” se încadrează, considerăm noi, în curentul expresionist – o reflexie poetică a picturilor lui E. Munch („Țipătul”, „Fecioara”, „Dragoste și durere”), totodată continuare (târzie) a liricii filosofice a lui L. Blaga.

Descoperim, astfel, în Demoni și demiurgi: titanism și „satanism” byronian (artistic – a nu se confunda cu satanismul „religios”!) revoltate și arogante (Creație); decadentism macabru (Crimă) și postmodernism sordid (Fuga lui Bach); existențialism explorator (Unde e Dumnezeu?) și nihilism (auto)distructiv (Demoni și demiurgi) ș.a.m.d. 

În încheiere, consemnăm o nouă apariție importantă pe scena poetică românească și recomandăm versurile Alexandrei Medaru iubitorilor de poezie sentimental-rațională cu formă modernă.

(Oliviu Crâznic, scriitor și critic literar)