Gustav Klimt (n. 1862 – d. 1918) a fost un pictor simbolist de origine austriacă și unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Secesiunii vieneze. Acesta a crescut în condiții modeste, tatăl său venind din Boemia și fiind unul dintre numeroșii imigranți de la mijlocul secolului al XIX-lea din Viena.

Încă din școală talentul lui Klimt este recunoscut de către un profesor care îl încurajează să se înscrie la Școala de arte și meserii. La 14 ani este admis și primește o bursă, iar așteptările tuturor sunt legate de o posibilă carieră în profesorat, însă pașii lui Klimt se îndreaptă către alte căi.

De la început, Gustav participă la achiziții publice în colaborare cu profesorii și astfel își face un renume în pictura decorativă, iar la finalul studiilor dă naștere la Compania artiștilor alături de fratele său și de Ernst Matsch. Prima lor contribuție majoră a fost pictura plafoanelor celor două scări monumentale din cadrul Burgtheater (Janina Nentwig, Gustav Klimt, KÖNEMANN, 2016), iar mai apoi pictează Muzeul de Istoria Artei, lucrare pentru care sunt răsplătiți de împăratul Franz Joseph I cu Crucea de Aur pentru meritul artistic.

Anul 1892 îl marchează profund pe Gustav Klimt care își pierde tatăl și fratele. De asemenea, colaborarea cu Matsch devine din ce în ce mai dificilă, iar Klimt începe să urmărească atent școala simbolistă franceză, căutând noi mijloace de exprimare. Cei doi preiau o ultimă comandă împreună: decorarea aulei din cadrul Universității din Viena. În timp ce Matsch este lăudat pentru picturile sale, nudurile lui Klimt sunt criticate pentru pornografie și nerușinare artistică.

Deși este atacat de critici, Klimt nu ezită să afișeze operele sale, relansând astfel discuții periodice. Parte din expozițiile cu iz provocator au avut loc în cadrul Secesiunii, o societate artistică înființată în 1897, care avea ca scop ruperea de pictura tradițională. Ei cer libertatea artei și a artiștilor și resping orice implicare a statului (Janina Nentwig, Gustav Klimt, KÖNEMANN, 2016). Revista lor se numește Ver Sacrum (Primăvara sacră), iar Klimt devine primul președinte al grupării care adoptă conceptul de Gesamtkunstwerk, care reprezintă alăturarea tuturor formelor de artă, dar mai ales fuziunea dintre viață și artă (Janina Nentwig, Gustav Klimt, KÖNEMANN, 2016).

A paisprezecea expoziție a Secesiunii este închinată lui Ludwig van Beethoven, expoziție la care Klimt contribuie cu o friză de 34 de metri. Pentru realizarea acesteia Klimt utilizează mai multe tipuri de ornamente, iar această inserție pregătește perioada de aur a pictorului. Operele acestuia sunt deopotrivă iubite (portretele sensibile) și condamnate (sirenele și femeile fatale).

Pictorul muncește zi și noapte, găsind relaxare doar de-a lungul lunilor de vară petrecute la Attersee alături de familia Flöge.

Klimt preia în picturile cu peisaje elemente caracteristice impresionismului, dezvoltând un stil personal în care punctele și tușele scurte înviorează suprafețe riguros executate.

În 1905, alături de un grup restrâns, părăsește Secesiunea, și astfel va lua naștere Perioada de Aur a artistului. În 1908, grupul organizează o expoziție la Viena, iar vedeta acesteia este Klimt cu 16 picturi expuse, printre care și pictura Sărutul.

Doi ani mai târziu este invitat la Bienala de la Veneția și opera sa cunoaște o nouă schimbare de stil. Astfel, peisajele și portretele sale sunt dominate de motive florale puternic conturate. Deși efectul de tip mozaic rămâne, realitatea și ansamblul ornamental continuă să formeze o unitate inseparabilă (Janina Nentwig, Gustav Klimt, KÖNEMANN, 2016).

Ultimii ani ai lui Klimt sunt umbriți de primul război mondial, iar la 11 ianuarie 1918 Gustav Klimt suferă un accident vascular cerebral și moare la scurt timp după acesta.

Pentru mai multe informații despre Gustav Klimt recomand următoarele lecturi:

• Janina Nentwig, Gustav Klimt, KÖNEMANN;
• Eva Di Stefano, Gustav Klimt: Art Nouveau Visionary, Sterling Publishing Company;
• Jane Rogoyska, Patrick Bade, Gustav Klimt, PARKSTONE International.