De când am înființat Tărâmuri de nicăieri, am scris de mai multe ori despre diverse subiecte mitologice care m-au pasionat. Astăzi voi aborda unul care a început să mă bântuie din nou de câteva zile, și anume amazoanele.

Amazoanele, așa cum s-a vorbit despre ele în cultura greacă

Amazoanele erau în mitologia greacă femei luptătoare, portretizate ca fiind brutale și agresive, iar Apollonius Rhodius menționează că ele ar fi fost fiice ale zeului Ares și ale nimfei Harmonia.

În aceeași mitologie greacă se vorbește și despre Amazonomachy, un termen ce face referință la numeroasele bătălii mitice purtate de grecii antici cu amazoanele, printre acestea numărându-se episodul găsirii cingătorii reginei amazoane Hippolyta de către Hercule (Heracles, în greacă; Hercules, în latină), răpirea Hyppolytei (pe care și-ar fi făcut-o soție, conform uneia dintre versiunile legendei) de către Tezeu sau lupta lui Ahile cu Penthesilea (de origine tracă, înfrântă în cele din urmă) din timpul Războiului Troian.

Acest subiect a fost adesea abordat în arta antică greacă și romană, dar au existat amazoanele și au purtat ele bătălii cu grecii?

Herodot și Strabo spun că ele ar fi trăit în apropiere de râul Termodon, în timp ce Diodorus afirmă că înaintea lor ar fi existat amazoanele din Libia. Acestea din urmă ar fi părăsit Libia, prin Egipt și, mai departe, prin Siria, și s-ar fi stabilit la Aeolis, unde ar fi înființat mai multe orașe. În schimb, Homer zice că ele ar fi trăit undeva în apropiere de Lycia.

Spre deosebire de ei, Palaephatus afirmă că amazoanele erau probabil bărbați confundați cu femei, deoarece purtau îmbrăcăminte lungă până la picioare, își legau părul și își rădeau bărbile, iar cum amazoanele nu existau în timpul său, cel mai probabil este să nu fi existat nici înainte.

Ce a condus la dezvoltarea mitului amazoanelor?

Se zice că femeile scite și sarmate ar fi inspirat mitul. Această teorie se bazează pe descoperirile arheologice din morminte, care întrevăd posibilitatea ca unele dintre femeile scite și sarmate să fi luat parte activ la diverse lupte purtate de triburile lor.

Dovezi ale existenței femeilor luptătoare s-au găsit în sudul Ucrainei și în Rusia. În acest sens se afirmă că în jur de 20% dintre mormintele luptătorilor din zona Donului Inferior și a Volgăi Inferioare conțin rămășite ale unor femei purtând vesminte asemănătoare cu ale bărbaților, ceea ce ar fi putut conduce la inspirarea miturilor antice grecești despre amazoane.

În plus, arheologul rus Vera Kovalevskaya subliniază faptul că având în vedere că bărbații sciți erau plecați la luptă sau la vânătoare, femeile nomade ar fi trebuit să știe să se apere. Mai mult, în perioada în care sciții au avansat în Asia, având o așa-numită hegemonie în Orientul Apropiat, a existat o perioadă de douăzeci și opt de ani în care bărbații au fost plecați perioade lungi în campanii și femeile au trebuit să se apere și chiar să se reproducă, ceea ce ar fi putut conduce la acea parte a mitului care spune că amazoanele se împerecheau cu vecinii lor o dată pe an, păstrând doar fetele care se nășteau, acestora fiindu-le ars sânul drept pentru a își putea folosi mai ușor mâna dreaptă la aruncarea javelinei sau la trasul cu arcul.

Menționări ale amazoanelor în izvoare antice

Herodot menționează că după ce grecii au înfrânt amazoanele, aceștia au luat cât mai multe sclave pe corăbiile lor, pe mare fiind atacați de dușmance care îi ucid cu sânge rece. Neștiind să cârmuiască vasele, acestea sunt purtate de ape și vânt, și astfel ajung pe pământurile sciților unde la început poartă câteva lupte, pentru ca apoi bărbații sciți să se unească cu femeile amazoane.

Apollonius Rhodius amintește, printre altele, că reginele amazoane, Otrere și Antiope, construiesc un templu închinat zeului Ares, iar amazoanele sunt legate și de diferite legende grecești, printre care Iliada unde este menționat mormântul lui Myrine despre care Diodorus spune că ar fi fost amazoană și că sub conducerea ei ar fi fost invadate pământurile atlanților.

Alte menționări:

1. lupta dintre zeul Dionysos și amazoane la Efes;

2. alianța dintre zeul Dionysos și amazoane împotriva lui Cronus și al titanilor;

3. expediția amazoanelor pe insula Leucos unde ar fi fost depusă cenușa lui Ahile.

Reprezentări ale amazoanelor în artă

În artă, bătăliile dintre amazoane și greci erau categorisite ca fiind asemănătoare cu cele dintre greci și centauri. Totuși, odată introduse în artă și poezie, amazoanele trebuiau să capete un aspect mai natural, astfel că de cele mai multe ori sunt zugrăvite precum femeile scite ori sarmate: aveau un arc, o suliță, un topor, un scut numit pelta și, în arta timpurie, un coif.

Modelul inițial al artiștilor greci în zugrăvirea amazoanelor fusese zeița Atena, pentru ca mai târziu să le ilustreze asemenea zeiței Artemis, purtând o rochie subțire, croită pentru a asigura rapiditatea. De cele mai multe ori, amazoanele erau reprezentate călare, ceea ce confirmă din nou că ele erau asemuite femeilor scite ori sarmate.

Bătălia dintre Tezeu și amazoane a fost unul dintre subiectele adesea întâlnite pe frizele din temple (de exemplu, friza templului lui Apollo care acum se găsește la British Museum) pe vase și pe sarcofage realizate de artiști antici.

În Renaștere, odată ce mitul amazoanelor a evoluat, artiștii au început să portretizeze femeile luptătoare în altă lumină, regina Elisabeta I fiind printre personalitățile pictate într-o astfel de manieră.

Amazoanele au fost puse pe pânză și de Peter Paul Rubens, de Jan Brueghel și, mai târziu, de artistul Johann Georg Platzer (exponent al stilului rococo).

Despre amazoane rămân multe semne de întrebare, însă un lucru este cert: ele continuă să incite și astăzi, imaginea lor fiind preluată în literatură (de către scriitori precum Stieg Larsson sau Garci Rodriguez de Montalvo), în filme de cinematografie ori pentru micile ecrane sau chiar și în jocuri video (Diablo, Heroes Unlimited, Rome: Total War).